Fenomene bizare, prevestitoare de tragedii (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Fantomatica mijire a zorilor (2)

Maunder a afirmat că „lucrul” acela, adică discul mare apărut pe cer, nu avea nici o legătură cu fenomenele aurorelor. El a ţinut să precizeze: „Acela era, evident, un obiect bine definit. Mişcarea sa a fost prea rapidă pentru un nor şi, în acelaşi timp, nimic nu putea fi mai diferit de un meteor”. Într-un articol publicat în ,,Philosophical Magazine”, cercetătorul J. Rand Capron s-a referit la acest fenomen, el numindu-l „rază de auroră”, acesta înşirînd, acolo, mai multe observaţii în legătură cu „forma de torpilă” şi citînd o mărturie cu privire la prezenţa unui „nucleu obscur în interiorul acelui obiect”. Altitudinea la care a zburat acel obiect ar fi fost cuprinsă între 40 şi 200 de mile (adică între 64 şi 320 de kilometri). Au fost primite semnalări şi din Olanda, şi din Belgia. Capron a recunoscut, în revista ştiinţifică ,,Nature”, faptul că din cauza luminii Lunii nu s-a putut face mare lucru cu spectroscopul. Şi tot în revista ,,Nature” a fost descris obiectul în formă de trabuc, spunîndu-se despre el că ar fi fost „de culoare albă, în timp ce aurora era roz”. Tot în aceeaşi publicaţie s-a vorbit şi despre „stelele luminoase care s-au văzut prin acel obiect, dar nu şi la zenit, punct în care obiectul apărea opac. Pe suprafaţa sa se vedeau diverse pete”. Avînd în vedere toate aceste aspecte, specialiştii în materie au conchis: „După toate probabilităţile, a fost vorba despre un obiect meteoritic” (dr. Groneman, în ,,Nature”) şi „Nu există nici o îndoială că a fost vorba despre un fenomen electric” (dr. Proctor, în revista ,,Knowledge”).

Umanoizi în Orient

Apariţiile umanoizilor au fost înregistrate şi în celălalt capăt al lumii. În iarna din 1803, cîţiva pescari japonezi au descoperit, pe plaja din Harayadori, la Nord-Est de Tokyo, o navă cu totul neobişnuită, care semăna cu o „oală pentru fiert orezul”. Nava aceea avea o înălţime de 3,5 metri şi un diametru de 5,5 metri, iar bordul ei era destul de mare (aducea cu o farfurie zburătoare). Jumătatea superioară a „oalei” (aceeaşi definiţie fusese folosită şi în cazul unei apariţii a unui OZN în dreptul localităţii Val Polcevera, Liguria, în ziua de 1 septembrie 1993) era constituită din numeroase fîşii, „din cel mai bun fier străin”. Vîrful, uns cu smoală şi vopsit în negru, avea cîteva ferăstruici şi o parte glisantă. În nava aceea se afla o femeie. Potrivit descrierii pe care i-o face acesteia Umenosha-shuyin, în „Praf de caişi japonezi”, din 1803, femeia „părea că avea vreo 20 de ani, iar pielea ei era albă ca zăpada (să nu uităm faptul că japonezii au pielea galbenă, astfel că, pentru ei, pielea albă este caracteristică fantomelor – n. a.). Tînăra aceea avea un păr negru minunat, ce i se revărsa pe umeri. Era de o frumuseţe de nedescris”. Fata, care nu putea să comunice cu cei care-i veniseră în ajutor, ţinea în mîini „o cutiuţă”, iar din motive necunoscute nu îngăduia nimănui să se apropie de ea. Întîmplarea aceea – care pare tipică pentru folclorul nipon şi care ne aminteşte de întîmplări asemănătoare cu creaturi umanoide, ori cu animale şi tot cu acele „cutii de sticlă”, întîlnite fie în America de Sud, fie în Rusia – trimite şi la o a doua sursă de informaţie, pe care o relatează într-un mod asemănător. Este vorba despre volumul al XI-lea al scrierii ,,Anecdote din Grădina Iepurelui”, de Kinreisha. Aceasta reproduce povestirea lui Umenosha-shuyin, dar redă şi ilustraţii contemporane, ce înfăţişează femeia misterioasă şi mica navă. Despre vapor se spune că avea pe el nişte inscripţii, nişte hieroglife bizare în formă de triunghi şi de pieptene – semne care apar şi într-un film cu un extraterestru, observat în Statele Unite, în anul 1947, şi cunoscut sub numele de ,,Santilli Footage”. La sfîrşitul filmului se arătau nişte fragmente ale farfuriei zburătoare, „o bară în formă de T dublu”, pe care erau inscripţionate nişte caractere asemănătoare cu acelea despre care s-a amintit mai sus. După cum se vede, întîmplarea aceea ciudată prezintă afinităţi notabile cu literatura OZN-urilor şi cu cea mistică. Din păcate, nici unul dintre cei doi scriitori japonezi nu spune mai multe despre femeia misterioasă, dar nici despre ciudatul vehicul, la bordul căruia s-ar fi aflat aceasta. Astfel, nu putem face altceva decît să considerăm acea întîmplare – la fel ca Kinreisha – drept o anecdotă. Încă din anul 1652, o figură „cu chip uman”, dar luminoasă, zburase deasupra localităţii Edo (Tokyo). În anul 1993, guvernul de la Beijing le ceruse unor cadre universitare să studieze străvechile texte ale Imperiului Ceresc şi, în mod deosebit, pe cele ale populaţiei NaKhi, locuitori care-şi păstraseră multă vreme independenţa şi în ale căror texte se crede că s-ar găsi menţiuni cu referire la intervenţii ale „unor zei din spaţiu”, în epoca preistoriei noastre.

Sfîrşit

ALFREDO LISSONI

COMENTARII DE LA CITITORI