Fenomene Paranormale în Criminalistică (10)

in Fenomene paranormale

Oameni capabili să vadă, să audă

şi chiar să miroasă lucruri care se află la sute de kilometri distanţă de ei (2)

În 1980, un grup de medici de la Central Medical Maimonides, lîngă Chicago, a efectuat cercetări asupra a 3 astfel de clarvăzători. Pentru Malcolm Bessent, ei au cerut sprijinul membrilor formaţiei de muzică rock „The Grateful Dead“. Aceştia susţineau un show la 500 de kilometri distanţă de locul în care se afla Bessent, care trebuia să descrie ce se întîmpla pe scenă în timpul concertului. Unul dintre cercetători înregistra spusele lui Bessent, iar ceilalţi urmăreau transmisia concertului pe nişte camere video special amplasate. După cîteva minute de concentrare, Bessent a început să descrie, cu lux de amănunte, spectatorii, numărul lor, ce haine purtau membrii formaţiei. A fredonat cîteva melodii, dintre care unele erau în primă audiţie. A reuşit chiar să descrie parfumul solistului grupului, deşi era unul de damă, pe care cîntăreţul nu-l mai folosise niciodată pînă atunci.

Al doilea experiment a fost făcut pe Ingo Swamm, de profesie contabil, din Statul Texas. Acestuia i s-au înmînat 10 perechi de cifre, indicînd latitudinea şi longitudinea unor locuri de pe glob. Cel mai apropiat se afla la 30 km de locul în care se afla Ingo, iar cel mai îndepărtat tocmai în Norvegia. Ingo Swamm s-a descurcat foarte bine, localizînd, cu mare precizie, zonele indicate. Mai mult decît atît, el a descris, cu lux de amănunte, relieful zonelor respective, cum era vremea, vegetaţia şi chiar mirosul specific.

Cel de-al treilea experiment l-a constituit Joanna Barnett, din Los Angeles. Aceasta era cunoscută în comunitatea sa ca o ghicitoare în globul de cristal. Ea a fost închisă într-o cameră, împreună cu un grup de medici şi cu globul său de cristal. La New York, un alt participant la experiment se afla într-o bibliotecă, citind o carte. După ce s-a concentrat, privind foarte atentă în globul de cristal, Joanna Barnett a fost capabilă să spună în ce bibliotecă se afla individul respectiv, ce carte citea, redînd chiar cîteva pasaje din ea. „Urmărindu-l“ pe cercetător, pe cînd acesta părăsea biblioteca, l-a auzit certîndu-se cu un vînzător de hotdogs. A remarcat că aceştia nu miroseau prea bine. Pe toată durata experimentelor, celor 3 clarvăzători li s-au măsurat tensiunea arterială, pulsul, frecvenţa respiratorie şi activitatea cerebrală. Singurele modificări apărute au fost scăderea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale, intensificarea, mult peste normal, a activităţii electrice a emisferei drepte a creierului, cu predominarea undelor beta şi delta şi cu un traseu specific somnului profund.

Cercetările efectuate au dus la concluzia că această capacitate de „a simţi“ la distanţă se datorează activităţii emisferei cerebrale drepte. Aceasta, în mod inexplicabil, deocamdată, şi în anumite condiţii, poate primi informaţii pe care, prelucrîndu-le cu ajutorul emisferei stîngi, le redă sub forma fenomenelor de clarviziune.

(va urma)

TRAIAN TANDIN

COMENTARII DE LA CITITORI