Fenomene Paranormale în Criminalistică (35)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Premoniţii salvatoare de la moarte (4)

„La telefon, femeia părea disperată. Dar nu nebună! Am rămas uimită să văd apropiindu-se de cinematograf un bărbat care se potrivea descrierii ei şi care era însoţit de 3 copii. Am vrut să trec strada, ca să-i avertizez de posibilul accident, însă, chiar atunci, cel mai mic băiat a luat-o la fugă spre mine, în mijlocul străzii, în timp ce, din stînga noastră, venea cu viteză un camion. Am luat copilul în braţe şi am fugit cu el pe trotuar, lîngă tatăl acestuia, care mă privea înspăimîntat. Dacă nu m-aş fi aflat acolo, cu siguranţă, micuţul ar fi fost lovit de camion. I-am spus tatălui despre telefonul primit din partea soţiei lui.

A doua zi, am avut ocazia s-o cunosc pe Linda, care mi-a explicat că nu mai avusese niciodată un vis premonitoriu, dar că fusese extrem de îngrijorată de cele visate, astfel încît s-a străduit să preîntîmpine accidentul“.

* În anul 1996, americanul Malcom Fernando se deplasa, într-o zi, în călătorie de afaceri, de la Pasadena la Sacramento, cu trenul. Dorea ca, în acea oră şi jumătate, să mai consulte unele acte, pentru a nu se lăsa păcălit de partenerii de business. În compartimentul respectiv, se mai aflau o bunică cu nepoţelul şi o doamnă de vîrstă medie, martorii acţiunii spectaculoase a lui Malcom, fără de care el n-ar fi fost niciodată crezut. În jurul orei 11.30, trenul urma să treacă prin dreptul localităţii Deyton, peste un pod de aproximativ 300 de metri, sub care curgeau apele învolburate ale rîului Cross-Creek. Plouase două zile continuu. Deşi era concentrat asupra documentelor, Malcom se ridică la un moment dat de pe banchetă şi priveşte îngrijorat pe fereastră, pe direcţia de mers. Apoi, cu un glas ce trăda o spaimă puternică, spune celorlalţi: „Nu trebuie să ne apropiem prea mult de pod. Mecanicul acesta nu ştie ce face?“. Vecinii de compartiment au încremenit. Primul lor gînd a fost că el nu stă bine cu nervii. Dar băieţelul de 6 ani l-a luat în serios şi i-a replicat: „Domnule, fă ceva, cred că ţi-e frică, eşti foarte speriat!“. Şi Malcom, se pare încurajat de atitudinea copilului, s-a repezit la semnalul de alarmă şi a tras cît a putut de tare. A urmat o frînă şi un zgomot îngrozitor. Deraierea n-a fost departe. În panica produsă, pasagerii doreau, furioşi, să dea de cel ce se „jucase“ cu garnitura. Atunci, Malcom însuşi l-a căutat pe şeful de tren şi i-a cerut să verifice terasamentul din zona podului cu pricina… Numai un sfert de oră a fost necesar pentru a constata că terasamentul se şubrezise din cauza ploilor, pericolul căderii în rîu, la intrarea pe pod, fiind imens. În acea regiune a Californiei, ploile torenţiale de durată sînt rare.

(va urma)

TRAIAN TANDIN

 

COMENTARII DE LA CITITORI