Fenomene Paranormale în Criminalistică

in Alte știri

 

  1. J. Lees, mediumul care a ştiut

cine a fost Jack Spintecătorul (1)

Mediumurile sînt clarvăzători care comunică cu cei din lumea spiritelor şi pot prezice viitorul. După cum veţi constata în continuare, cei mai dotaţi dintre ei au fost şi sînt foarte utili în rezolvarea unor cazuri judiciare, în special crime odioase şi dispariţii de persoane, în care cercetările Poliţiei clachează. Să începem cu englezul R. J. Lees.

Crimele săvîrşite la Londra în vara anului 1888 au fost atît de înfricoşătoare şi de ciudate, încît au îngrijorat întreaga Anglie. Criminalul, poreclit Jack Spintecătorul, pentru modul înspăimîntător în care îşi mutila victimele, a reuşit să scape Poliţiei. Puţini sînt cei care cunosc că organele de ordine de la acea vreme au fost ajutate şi de un medium, Robert James Lees, care a încercat să dea de urma criminalului.

R.J. Lees s-a născut la Hinckley, în Leicestershire, în 1849. Descindea, după cum el însuşi se lăuda, „dintr-un lung şir de profeţi“. Încă din copilărie, Robert a făcut dovada unei remarcabile capacităţi de clarvăzător. Singur fiind, într-o noapte, el a început să plîngă, fiindcă fusese lăsat singur în camera sa, unde l-a văzut pe spiritul său călăuzitor stînd lîngă patul de lîngă care nu a plecat pînă ce el nu a adormit.

Cînd avea 12 ani, s-a mutat, împreună cu părinţii, la Birmingham. Aici l-a întîlnit pe celebrul medium D.D. Home, care i-a prezis o carieră strălucită. Atunci, tatăl lui Lees conducea un cerc de spiritism, care se întrunea, săptămînal, la ei acasă. La una din şedinţe, tînărul Robert a avut prima sa experienţă paranormală, cînd, prin clarviziune, a „văzut“ un băieţel care, cu ani în urmă, sfîrşise în mod tragic în acea casă. El a urmărit spiritul copilului pînă în pivniţă, unde acesta a dispărut. Ulterior, chemată la faţa locului, Poliţia a scos la iveală, de sub pardoseala beciului, scheletul unui copil.

Cu timpul, puterile lui Lees au crescut, el învăţînd, treptat, cum să intre în transă. Într-o noapte, în vreme ce participa la o şedinţă de spiritism, alături de tatăl său, el a fost vizitat de un spirit care, cu siguranţă, i-a uimit pe toţi. Entitatea nu era altcineva decît Albert, Prinţul Consort. Nu trecuseră decît cîţiva ani de cînd Prinţul Albert murise, lăsînd-o pe Regina Victoria într-atît de îndurerată, încît ea renunţase şi la apariţiile în public. Prezent la acea şedinţă, editorul unui ziar de spiritism al vremii a publicat o relatare de la faţa locului, trimiţîndu-i şi Reginei o copie a articolului. Nu după mult timp, acasă la Lees, au sosit doi străini care doreau să facă o şedinţă cu micul medium. Cei doi nu şi-au spus adevărata identitate, însă, după ce şedinţa a început şi Prinţul Consort, invocat, a sosit şi li s-a adresat străinilor pe nume, a fost clar, pentru toată lumea, că ei erau, de fapt, nişte oameni de la curtea Reginei, trimişi de Suverană să investigheze cazul băieţelului.

(va urma)

TRAIAN TANDIN

COMENTARII DE LA CITITORI