Fenomenul „Divertis“

in Polemici, controverse

„Divertis“ sînt cei care au salvat, ca să spun aşa, Revelionul din 1990. Au reuşit să cîştige simpatia, dragostea şi respectul nostru prin umorul lor fin, original, subtil, ironic şi de bun-simţ. S-au născut în 1981, dar, pentru majoritatea, s-au născut odată cu Revoluţia.

Îmi amintesc, student fiind la vremea aceea, că îi ştiam încă din timpuri comuniste, dar am ajuns să îi cunosc şi să le apreciez umorul după 25 decembrie 1989. În acele timpuri, şi mult timp după aceea, pe scena umoristică a ţării erau cîteva trupe, dar „Divertis“ s-a poziţionat din start, prin modul de abordare al scenelor, pe zona superioară a societăţii, umorul lor, de foarte multe ori subtil, fiind înţeles de majoritatea celor care îi aplaudau la scenă deschisă. Mai existau atunci şi alţi umorişti, şi aş aminti aici pe cei de la „Vacanţa Mare“, a căror prestanţă, chiar dacă umpleau sălile, se adresa unei clase ceva mai puţin mature din punct de vedere intelectual, umorul lor mai de autobază fiind la acea vreme apreciat mai puţin, inclusiv de către televiziuni. Ei, cei de la „Vacanţa Mare“, aveau o strategie la firul ierbii, susţinînd mai multe spectacole de revistă la începutul anilor ’90, umorul lor fiind destul de greu de digerat, inclusiv de către cei a căror sarcină era să aducă rating pentru televiziuni. Timpul a trecut, „Divertis“ a cunoscut o creştere substanţială în clasamentul încrederii populaţiei amatoare de umor de calitate, avînd, după părerea mea, un vîrf în 2004, an din care observăm o perioadă de stagnare şi, apoi, din 2007, a devenit clar că a început declinul. În acest timp, „Vacanţa Mare“ şi-a păstrat tonul şi, chiar dacă şi-a pierdut unul dintre membrii importanţi, a reuşit să se ridice pe sticlă, fără să schimbe nimic din ceea ce furniza consumatorilor, dar crescînd de la an la an, în detrimentul celor care au adus primele zîmbete în anii ’90. Care să fi fost, totuşi, motivul scăderii „Divertis“, a umorului fin şi de bună calitate, în detrimentul umorului grobian, vulgar, admis cu greu pe ecranele TV în ultimul deceniu al Secolului XX? Ce a făcut ca „Vacanţa Mare“ să ajungă şi să depăşească „Divertis“, fără să schimbe nimic? Ce s-a întîmplat cu „Divertis“ în tot acest timp?

Chiar dacă sufletul formaţiei, şi mă refer aici la Ioan Gyuri Pascu (cel plecat mult prea devreme dintre noi), a părăsit grupul în 2007, cei de la „Divertis“ au reuşit să supravieţuiască încă un timp, prin emisiuni la cîteva posturi TV, dar era clar că nu mai au forţa necesară să aducă rating, umorul lor nu mai era „gustat” şi nici înţeles de suficienţi telespectatori pentru ca ei să rămînă constanţi pe sticlă. Sînt mai multe speculaţii referitoare la motivul pentru care „Divertis“ a intrat într-un con de umbră. Existau, ca în orice divorţ, mai mulţi care-l arătau cu degetul pe fondatorul formaţiei, Toni Grecu. Probabil că fiecare membru al formaţiei are un pic de vină. Poate că cei care iubeau „Divertis“ nu au vrut să-i vadă certîndu-se, poate că plecarea lui Ioan Gyuri Pascu a fost un motiv, poate că venirea în trupă a unor actori de mîna a doua din afară, care nu se pretau la umorul „Divertis“, a fost un alt motiv.

Sînt multe variante. Dar nu am citit nici unul care să fie pe cît de real, pe atît de important: decăderea învăţămîntului românesc! Şi aici este simplu de măsurat, doar cei care nu gîndesc nu pot vedea că în acest factor poţi evalua inclusiv nivelul de inteligenţă al naţiunii. Să nu uităm că, în perioada de vîrf a celor de la „Divertis“, cei care le erau spectatori fideli doar ce terminau şcoala sau facultatea sau erau deja studenţi, au trecut Revoluţia pe un sistem comunist de şcolarizare, care la acea vreme funcţiona, şi toţi ştim cît de apreciate erau diplomele lor în Vest, în anii ’90. Pe măsură ce nivelul învăţămîntului din România a scăzut, pe măsură ce ştacheta a fost lăsată tot mai jos, cei care veneau de pe băncile şcolii nu mai aveau capacitatea de a înţelege umorul tip „Divertis“, motiv pentru care cei de la „Vacanţa Mare“, ca să dau doar acest exemplu, s-au trezit, fără să schimbe nimic în tot ceea ce făceau, cu un public numeros, venit în întîmpinarea umorului lor vulgar, direct, dar pe înţelesul majorităţii. În tot acest timp, cei de la „Divertis“ au încercat să se menţină, au coborît ştacheta, textele au devenit mai simple, au adus în rîndurile lor personaje care nu aveau nimic comun cu umorul „Divertis“, dar care făceau rating, însă degeaba. Pe de o parte, consumatorul de umor de calitate nu s-a mai identificat cu „Divertis“, iar cei care doreau să vadă altceva aveau alternativă – o Leana şi un Costel autentici – şi nu aveau nevoie de pseudoţiganii din Costeşti sau alte aberaţii, care, în ochii multora, nu aveau nici o legătură cu umorul cu care Gury Pascu&Co a cucerit inimile a milioane de spectatori.

Pe măsură, aşadar, ce învăţămîntul devine tot mai slab, şi umorul îşi schimbă modul de a-i avea de partea lui, atunci cînd este vorba de televiziuni şi rating. În prezent, „Vacanţa Mare“ este amintire, ca şi „Divertis“, de altfel. Acum se promovează un alt umor, dramatic, după părerea mea, de către indivizi care în alte timpuri nu erau acceptaţi în sală sau la TV, decît poate ca figuranţi, sau doar ca spectatori. Dar ei acum, la adăpostul unui rating poate real sau doar susţinut artificial, au ajuns să critice actori care au adus mult zîmbet acestei naţiuni, în vremuri de restrişte, fără să aibă nici talentul şi nici bunul-simţ atît de necesar unei valori autentice. Şi, ca să înţelegem nivelul trist la care s-a ajuns, cînd un serial de mîna a treia, cu actori slabi şi fără pic de talent, ajunge să fie prezentat în prime time la o televiziune comercială, este clar că cei care îl promovează cu aşa îndîrjire au, pe lîngă interese materiale, lesne de înţeles, şi interesul de a aduce această naţiune română la un nivel atît de jos intelectual, încît să nu mai fie nevoie de explicaţii cînd ne fură cu totul.

Fiecare naţiune îşi are valorile pe care ea le construieşte, cu care se expune pe scenă, şi aici se reflectă nivelul învăţămîntului pe care îl are. Se ştie că umorul este o caracteristică a oamenilor inteligenţi, iar ce avem acum în vitrină nu seamănă cu nimic din ceea ce „Divertis“ a reuşit să aducă, referindu-ne la anii de după 1990. Asta ca să nu mergem mai jos, pe axa timpului, şi să ne amintim de umorul unor monştri sacri precum: Birlic, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Jean Constantin, ca să rememorăm doar o mică parte dintre ei. Aceştia, alături de „Divertis“, reprezintă adevărate ştachete ale umorului autentic pentru cei care doresc să aducă plus valoare acestui mod de a aduce zîmbete, nu doar scălîmbăielile unor actori poate mult prea slabi pentru acele vremuri.

Umorul românesc este în suferinţă şi pînă cînd învăţămîntul nu îşi va aduce contribuţia la formarea unui altfel de consumator, el va continua să se devalorizeze, astfel încît nu ar mira pe nimeni ca, peste un timp, premiul pentru cel mai bun film românesc să fie cîştigat de către o imagine statică ce timp de două ore trage doar vînturi.

Tano

 

Sindromul Landmesser

COMENTARII DE LA CITITORI