FETIŢA FĂRĂ TATĂ

in Lecturi la lumina ceaiului

Fiicei lui Vlad Hogea, rămasă orfană

la vîrsta de 5 luni…

Am colindat în viaţă lumea toată

Şi-am pus la suflet toate cîte sînt

Fetiţa care creşte fără tată

E omul cel mai trist de pe pămînt.

 

El a murit de tînăr, putrezeşte

În ploaie şi zăpadă, zi de zi,

Ea plînge-n pumni, de dorul lui tînjeşte

Unde s-a dus? Cînd oare va veni?

 

În inimioara ei e-o dulce rană

Închide ochii, prinde chipul său

Sărută poza lui ca pe-o icoană

De ce-a fost Dumnezeu atît de rău?

 

N-o va mai ţine-n braţe niciodată

Nu-i va mai spune glume şi poveşti

Fetiţa ce rămîne fără tată

Te face din senin să-mbătrîneşti.

 

E mai sfioasă ca o căprioară

Cu ochii mari şi plini de-o rouă grea

În zori, mai treacă-meargă, dar spre seară

Oh, seara plînge sufletul în ea!

 

Tăticule, de ce nu vii acasă?

Pot să te-ajut? Să-I scriu lui Dumnezeu?

Ai alţi copii în cer şi nu te lasă

Să te întorci la îngeraşul tău?

 

Pe mine cine-o să mă mai dezmierde,

Să-mi spună ce e bine şi ce-i rău?

Din plastilină roşie şi verde

Un Moş Crăciun am pus la capul tău.

 

Am pus şi crengi de brad, şi poleială

De ziua ta, pe proaspătul mormînt

Hai, scumpul meu părinte, şi te scoală

Eu fără tine parcă nici nu sînt.

 

Ah, Doamne, învoieşte-l pe tăticul

Dă-i o vacanţă, doar Te-a ascultat

Tu poţi să schimbi în paradis – nimicul

Pe Fiul Tău, cîndva, L-ai înviat.

 

Fă o minune şi acum, ştiu bine

Măcar o zi pe an să mi-l aduci

Aşa uşor e totul pentru Tine

Dă-mi să port eu povara sfintei cruci.

 

Tăticule, să ştii că eu cresc mare

Şi nu te fac de rîs, poţi întreba

Iar moartea rea nu poate să separe

Nicicînd un tată de prinţesa sa.

31 decembrie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI