Fiecare pasăre pe limba ei piere (3)

in Război corupției

Motto: ,,Am ajuns la una din acele răspîntii la care ori se plămădesc religii noi, ori se plămădesc cataclisme”. NICOLAE TITULESCU

Nu puțini sînt oamenii care se întreabă, nedumeriți: cum a ajuns președinte al României un personaj care n-a reprezentat nimic în politică și cu atît mai puțin în fruntea țării? Din păcate, întrebarea vine prea tîrziu. Ea poate să fie însă un semnal pentru alegerile din acest an, cînd prin vot masiv și chibzuit, românii pot dejuca acțiunile perverse ale falangei germane de a-și menține pionul plantat la Cotroceni, cu gîndul de a-l transforma în regină. Încercînd să se apropie de alegători (mult prea tîrziu), Iohannis a decis să organizeze un referendum în ziua alegerilor europarlamentare, deși Comisia de la Veneția respinge această soluție. Problemele spinoase cu care se confruntă Justiția noastră nu pot fi, însă, soluționate printr-un ,,da” sau ,,nu”, pronunțat la urne de milioane de alegători, care, oricît de bine intenționați ar fi, nu pot oferi rezolvări reale. O asemenea problemă ține exclusiv de magistrați, de procurori, de cadre didactice de la facultățile de Drept și de alți specialiști în domeniu.

Lipsit de afecțiune cu cetățenii și cu țara, Iohannis nu face o politică românească. Dimpotrivă, prin acțiunile sale reprobabile îi învrăjbește și îi dezbină pe români, pregătindu-se să pună țara preș la picioarele liderilor UE. Cu toate că este cetățean român, Klaus Iohannis a dovedit, în repetate rînduri, că nu cunoaște istoria acestei țări, în care s-a născut și în care trăiește de zeci de ani. Altminteri, ar fi învățat cîte ceva din comportamentul acelor străini care s-au aflat odinioară pe tronul României. Se pare că a studiat doar metehnele primului rege al țării, Carol I de Hohenzollern. Venit clandestin în România, acum 145 de ani, într-o uniformă militară cam ponosită și cu o valijoară cam goală, dar dornic de înavuțire, Carol I a dobîndit, în timpul domniei, 12 moșii, însumînd o sută de mii de hectare, ajungînd, totudată, acționarul principal al marilor societăți autohtone. Carol I domnea în România sub înrîuriea politicii germane. În 1883, semna la Viena, în cel mai strict secret, Tratatul cu Austria, Ungaria și Germania, reînnoit în patru rînduri, tot în secret, prin care lega, pentru 30 de ani, interesele țării noastre de cele ale puterilor centrale. Mai mult, regele cerea guvernului și Parlamentului ca România să intre în primul război mondial alături de Germania și aliații săi, dar Consiliul de Coroană a respins cererea regelui. Doi ani mai tîrziu, România intra în război alături de Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia, la sfîrșitul căruia să integra în hotarele ei firești. În timpul domniei sale, Carol I a avut parte de numeroase manifestări antimonarhice, unele dintre ele înăbușite în sînge, precum cele din 1888 și 1907. Deseori, aflat la grea încercare, se adresa bunului său prieten și sfătuitor, Otto Bismark, fostul cancelar al Imperiului german (care a condus politica de unificare a țării, pe cea de extindere a hotarelor ,,prin fier și sînge” și politica de expansiune colonială) căruia i se plîngea că românii sînt un popor rău, ,,care nu se lasă condus, și nici nu știe să se conducă” (ceea ce crede astăzi și Iohannis despre Parlamentul și Guvernul țării noastre). În schimb, președintele Iohannis n-a învățat nimic din activitatea strălucitului cuplu regal, Ferdinand I și regina Maria. Bun român, mai român decît mulți politicieni autohtoni, Ferdinand, monarh constituțional, n-a ezitat să ridice spada împotriva țării și a familiei sale. Politica antiromânească promovată de președintele Klaus Iohannis se înscrie, însă, pe linia relațiilor ostile, adoptată de Germania față de țara noastră încă din secolul trecut. În perioada primului război mondial, cînd Germania și aliații săi ocupaseră două treimi din teritoriul României, asupra țării noastre s-a exercitat un jaf inimaginabil. Așa cum releva ziarul ,,Le Temps”, publicînd date dintr-un raport al Ministerului austriac de Război, în intervalul 1916-1918 România a fost obligată să trimită în țările ocupante 400.000 de viței, 4,4 milioane de oi, un milion de porci și mari cantități de petrol, lemn, sare, fructe și zarzavaturi; 80% din totalul acestor produse au ajuns în Germania și Austria. România a fost obligată, de asemenea, să plătească 750 milioane de lei, cheltuieli de război. ,,Cum o să putem trăi fără grîul și petrolul românesc?”, se întreba, în 1916, generalul Erich Ludendorff, șeful Cartierului General al feldmareșalului Hindenburg, cel care avea să devină președinte al Germaniei și care l-a numit pe Hitler cancelar.

În cea de a doua conflagrație mondială, prejudiciile cauzate României de Germania au fost zdrobitoare. După ce prin Diktatul de la Viena pierdeam o mare parte a Transilvaniei, oferită cadou de Hitler și Mussolini criminalului nazist Horthy, a urmat o a doua lovitură năucitoare – Pactul Ribbentrop-Molotov – prin care URSS ne-a răpit Basarabia, Bucovina de Nord și alte teritorii. Hitler era atît de perfid, încît șantaja autoritățile de la București, spunîndu-le că dacă vor să-și redobîndească teritoriile răsăritene trebuie să lupte alături de Germania, împotriva URSS. Despre redobîndirea Transilvaniei, nici o vorbă. După jaful teritorial, a urmat cel economic. Producția noastră de petrol asigura funcționarea întregii mașini de război germane, la care se adăugau cantități uriașe de cereale și produse alimentare, pe care România era obligată să le exporte în Germania, la prețuri subevaluate. Acuzînd armata noastră de trădare – după întoarcerea armelor împotriva forțelor naziste, Hitler afirma că România n-a fost un aliat credincios, punînd Germania în situația de a pierde războiul. Era doar un pretext, întrucît Germania pierduse războiul la Stalingrad (Volgograd). România n-a făcut decît să scurteze măcelul cu șase luni. Din păcate, și astăzi se aud voci, în Germania, care condamnă ,,trădarea României”. În pofida faptului că de pe urma războiului declanșat de Hitler au pierit 55 de milioane de oameni iar pagubele materiale s-au ridicat la 1.400 de milioane de dolari, Germania s-a unificat, în timp ce România este și astăzi singura țară europeană sfîrtecată teritorial, cu concursul direct al Germaniei. În toată perioada postbelică, n-am auzit vreun lider sau politician german care să fi vorbit despre necesitatea reîntregirii României. Nici măcar pe Klaus Iohannis. Dacă astăzi, în lipsa unor diplomați de anvergură, ca Mihail Kogălniceanu, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu, Corneliu Mănescu ori Ștefan Andrei, România a dispărut din viața internațională, acest fapt se datorează, în foarte mare măsură, lipsei de vocație diplomatică a președinților post-decembriști și, îndeosebi, a ultimilor doi, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

Păreri și opinii