Figuri celebre de spioni din istoria Serviciilor Secrete străine (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Un rol important în culegerea de informaţii revine agenţilor recrutaţi de Serviciile de Spionaj

Anglia

Dintre marile figuri ale operaţiunilor secrete engleze s-au detaşat cîteva nume, după cum urmează:

Louise de Bettignies, descendentă a unei familii de aristocraţi francezi, după ce şi-a terminat studiile la Oxford, în 1914, s-a stabilit în Anglia, fiind cooptată în Serviciile Secrete britanice sub pseudonimul „Dantela”. Ulterior, se  va întoarce, cu identitate şi acte false, pe teritoriul ocupat de nemţi. Numărul persoanelor pe care a reuşit să le recruteze în reţeaua sa a depăşit cifra de 20. Din Franţa, prin intermediul maiorului Cameron, spion englez, a transmis informaţii în Olanda, acestea fîind trimise mai departe către centrala din Londra. A fost depistată de contraspionajul german, sfîrşindu-şi zilele în închisoare, cu puţin înainte de terminarea războiului.

PAG 12 1

Gabrielle Petit, a activat în reţelele de spionaj din Belgia, călătorind frecvent în Anglia, motiv pentru care contraspionajul german a supravegheat-o îndeaproape. Una dintre misiunile ei importante a fost trecerea clandestină peste graniţa belgiano-olandeză a prizonierilor şi agenţilor. Gabrielle a jucat, adesea, rolul de vînzătoare, dar şi de ofiţer german, dovedind, deopotrivă, curaj, imaginaţie şi inteligenţă, calităţi cărora li s-au asociat întotdeauna remarcabile aptitudini actoriceşti. A fost prinsă de nemţi avînd materiale informative asupra sa, dar a refuzat orice colaborare, ncacceptînd să-şi trădeze legăturile, din această cauză fiind executată fară a fi judecată.

PAG 12 3

Bruce Lockhart, a fost un agent important care a operat în Rusia sub acoperirea de consul general.

A avut ca principală misiune cunoaşterea activităţii unor lideri comunişti, şi, mai ales, a celor care erau în curs de afirmare. El a stabilit contacte directe cu Leonard Bernstein Troţki. Lockhart a cultivat cu multă atenţie aceste relaţii şi s-a „împrietenit“ cu Troţki, furnizînd, apoi, Londrei informaţii din care s-a ajuns la concluzia că el trebuia neapărat susţinut înainte de a fi înlocuit, deoarece era un antigerman convins care oferea Angliei posibilităţi de infiltrare în domenii de importanţă strategică, cum ar fi transporturile navale şi feroviare.

Extrem de interesante erau rapoartele lui Lockhart – adevărate analize – care dădeau indicaţii pertinente în legătură cu evenimentele social – politice din Rusia. În acest sens, şi nu în mod întîmplător, el sublinia ideea că, în Rusia, revenirea la ţarism nu mai era posibilă. Concluzia, deşi strict teoretică, are însă multiple implicaţii politice, diplomatice şi, nu în ultimul rînd, militare.

Claude Dansey, înrolat în armată la 20 de ani, transferat ulterior în MO.5, (precursor al M I.5) este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanţi spioni ai Angliei. În 1911, la Washington, acţiona împotriva susţinătorilor secesioniştilor irlandezi. În 1929, ca ofiţer în cadrul M.I.6, lucra la Roma avînd ca misiune supravegherea mişcării fasciste. După circa 20 de ani de activitate, a ajuns la concluzia că în munca de informaţii, persoanele cele mai eficiente sînt oamenii de afaceri, întrucît, după opinia lui, aceştia nu au prejudecăţi şi întotdeauna sesizează esenţialul. În consecinţă, în 1936, a pus pe picioare o reţea acoperită răspîndită în toată Europa, compusă din peste 200 de persoane care lucrau în lumea afacerilor. Scopul: asigurarea sistemului de culegere a informaţiilor în timp de război, cînd, după părerea lui, reţelele obişnuite din teritoriile invadate nu mai puteau funcţiona. Reţeaua creată de Claude Dansey nu accepta nici un risc. Informatorii nu scriau informaţiile, nu le înregistrau şi nu filmau documentele. Ei relatau verbal informaţiile pe care le aveau. În noiembrie 1939, ca urmare a unor contacte neinspirate ale celor 2 ofiţeri englezi ce acţionau la Haga, aceştia sînt răpiţi la Venlo, într-un proiect iniţiat de Walter Schellenberg (viitorul şef al S.D.-ului german). Ajunşi în mîinile Gestapoului, ofiţerii au produs un adevărat dezastru, dezvăluind identitatea tuturor agenţilor M. 1.6 din Europa. La cîteva săptămîni de la consumarea acestui episod, Dansey reuşeşte să înlăture defecţiunea, furnizînd informaţii deosebit de utile englezilor. Totodată, datorită reţelei sale, pînă în 1943, englezii au reuşit  să-i transmită lui Rudolf Rossler, rezident al „Orchestrei Roşii” (cerc de rezistenţă antinazistă), informaţii care au fost transmise la Moscova.

PAG 12 5

Sidney Reilly, alias Mutt, agent de elită, care a obţinut informaţii de mare valoare, precum şi unele planuri militare germane. Între altele, Reilly a sustras planurile uzinei „Krupp”, din Essen, unde se angajase ca sudor, sub un nume fals. Zona în care şi-a desfăşurat operaţiunile speciale a fost, însă, Rusia, unde a „lucrat“ ca negustor. Astfel şi-a creat numeroase legături în lumea cazinourilor din Sankt Petersburg. Spre deosebire de alţi agenţi, sfidînd regulile şi tradiţiile S. Reilly nu a ezitat să atragă atenţia asupra sa, considerînd că prin modul de acţiune deschis şi frapant îi va dezarma pe adversari, anihilîndu-le vigilenţa. În 1918, este trimis la Moscova, unde organizează mai multe comploturi împotriva regimului comunist, dar nu mai poate acţiona în manieră deschisă, fiind nevoit să activeze în clandestinitate. In anul 1927, întreprinde o nouă misiune cu risc strict personal, pentru a intra în legătură cu o aşa-zisă conspiraţie politică anti-bolşevică „Trustul“, în realitate o organizaţie creată special de G.P.U. pentru a provoca şi a atrage în cadrul ei opozanţi ai regimului. La plecarea din URSS, Sidney Reilly a fost avertizat că, în situaţia în care ar fi fost prins, nu se putea organiza nici o misiune de recuperare. Ceea ce s-a şi întîmplat, pierzîndu-i-se definitiv urma. După unele surse, ar fi fost executat la trecerea frontierei dintre Suedia în Rusia, iar după altele ar fi fost dus la Moscova (variantă pusă în circulaţie de sovietici), ceea ce pare mai plauzibil.

PAG 12 2

Un personaj cu totul special, Basil Zaharoff, cunoscut ca agent dublu, a adus Marii Britanii servicii extrem de importante. Zaharoff se ocupa de vînzări de armament şi muniţie, fiind unul dintre cei mai importanţi agenţi ai firmei „VICKERS”. Informaţiile furnizate englezilor din perspectiva surselor de aprovizionare a inamicului au fost deosebit de valoroase. Aria sa de acţiune era vastă, ca şi misiunile în care era folosit: activităţi de penetrare informativă, acţiuni de dezinformare sau de compromitere a unor personalităţi incomode. Un astfel de caz de compromitere este şi cel al regelui grec Constantin I, împotriva căruia Serviciile Secrete britanice  au iniţiat o acţiune de discreditare. Zaharoff a avut un rol esenţial în acest caz, deoarece au fost create condiţiile necesare pentru ca Vanghelas – politician favorabil aliaţilor – să organizeze o lovitură de stat şi să preia puterea. În timpul primului război mondial, este trimis în mai multe misiuni speciale de primul ministru britanic Lloyd George, de a cărui amiciţie se bucura. Pentru astfel de misiuni, Zaharoff avea la dispoziţie un distrugător. Una dintre misiuni s-a desfăşurat în Germania, în anul 1918, avînd drept scop stabilirea ţintei Revoluţiei: se va extinde, oare, pînă la Rhin? Problema vizată era de cea mai mare importanţă. Zaharoff a obţinut informaţia respectivă şi, mai mult, el a sugerat aliaţilor că – pe această bază –  Germania putea fi constrînsă să declare un armistiţiu în toamna anului 1918, deşi aliaţii nu sperau să învingă înainte de 1919. Specialiştii estimează că acest agent a fost cel care a oprit cea de-a doua etapă a revoluţiei…„Avertismentul lui Zaharoff, potrivit căruia dacă nu se punea capăt războiului, revoluţia bolşevică risca să se extindă  în toată Europa, era perfect justificat”…

PAG 12 4

Sub acoperirea documentării pentru scrierea unui roman, în anul 1917 este trimis, la St. Pctcrsburg, scriitorul Somcrset Maugham, care avea numele conspirativ  „Somerville”. Maugham colabora de mai mulţi ani cu M I.6. Între altele, s-a ocupat de supravegherea informatorilor germani ce acţionau în Elveţia. Misiunea pe care o avea la St. Petersburg era să afle dacă guvernul Kerenski putea  supravieţui şi ce se impunea pentru a-1 sprijini să rămînă la putere. Datele furnizate de Somerville au fost exploatate şi pe filiera americană, William Wissman, şeful Centrului de Informaţii al Marii Britanii în S.U.A. fiind prieten apropiat cu colonelul Edward House, consilierul cel mai apreciat de preşedintele Woodrow Wilson. Dar pînă să-şi ofere sprijinul, pe care Maugham îl aprecia ca fiind necesar (reprezentat de mari sume de bani), Kercnski, surprins de evenimente, a fugit în exil. Sprijinul american (13.000 de soldaţi), destinat prevenirii instaurării regimului bolşevic, nu mai servea la nimic. Cazul respectiv demonstrează că oricît de interesante ar fi informaţiile şi oricît de greu ar fi obţinute, dacă nu sînt folosite la timp, ele îşi pierd utilitatea.     Imediat după război, în societatea britanică a circulat opinia potrivit căreia pericolele care au impus dezvoltarea activităţilor informative secrete ar fi trecut, priorităţile refacerii economice fiind, atunci, la ordinea zilei, ceea ce nu a mai făcut posibilă susţinerea financiară adecvată a Serviciilor Secrete. De sesizat că această optică pornise chiar de la primul ministru Lloyd George care privea cu dispreţ activitatea Serviciului Secret, estimînd că: …„el (n.n. Serviciul Secret) devenise prea important şi prea dictatorial şi că în timp de pace acesta trebuie pus la locul lui. În domeniul informaţiilor, Lloyd George prefera să dividă pentru a stăpîni şi să aibă acces la mai multe surse de informaţii dintre care unele să fie independente de Serviciul Secret”…

Franţa

Extinderea reţelelor informative externe de către regele Ludovic al XV-lea

(contele de Saint-Germain,

Giacomo Casanova, Pierre Beaumarchais şi alţi spioni)

Spre deosebire de predecesorii săi  care s-au dovedit ofensivi în amplasarea dispozitivului informativ extern, Ludovic al XV-lea a fost preocupat de consolidarea şi apărarea acestor dispozitive de informaţii, organizînd funcţiile şi structurile contrainformative (de contraspionaj) în exterior.  Acest lucru s-a datorat, probabil, unor „căderi“ ale agenţilor implantaţi, dar şi influenţelor ostile ce erau exercitate asupra personalului misiunilor diplomatice. Pentru început, secretarii ambasadelor sau alţi funcţionari mai puţin importanţi, nu neapărat cu rang diplomatic, au primit misiunea de a supraveghea comportamentul şi activitatea persoanelor care aveau de îndeplinit misiuni informative externe. De această protecţie secretă beneficiau şi ambasadorii. Printre sarcinile contrainformative externe se numără şi interceptarea corespondenţei în/şi din străinătate. La mijlocul secolului al XVIII-lea, această misiune era coordonată de o favorită a regelui Ludovic al XV-lea, Jeanne Antoinnette Poisson (1721-1764) binecunoscută drept Marchiza de Pompadour. Ludovic al XV-lea a apreciat activitatea înaintaşilor săi în domeniul spionajului, dovada acestei preţuiri constituind-o importanţa pe care a acordat-o dezvoltării reţelelor informative externe. El a trimis în statele străine agenţi al căror nume a devenit renume.

PAG 13 3

Unul dintre acesta a fost contele de Saint –Germain, care  a desfăşurat activităţi informative secrete în Olanda şi Anglia. Stilat, cunoscător al mai multor limbi străine, inteligent, incisiv, Saint- Germain a atras atenţia anturajului regelui Franţei. În anul 1760, este recrutat în Serviciul de Informaţii al lui Ludovic al XV-lea, deşi existau unele rezerve în ceea ce privea loialitatea sa. (Se parc că mai lucra şi pentru Frederic al II-lea, regele Prusiei). Era folosit în culegerea de informaţii şi în acţiuni de influenţă şi dezinformare şi făcea parte din grupul de acţiune şi influenţă al marchizei de Pompadour. I s-au încredinţat o serie de misiuni, inclusiv de natură diplomatică. A fost trimis într-o astfel de misiune secretă, la Haga unde a purtat tratative cu generalul York, ambasadorul Angliei în Olanda.

Comunicativitatea extraordinară şi spiritul de aventură şi-au pus amprenta asupra vocaţiei sale de agent de informaţii. Acest defect îl va determina să spună şi ceea ce trebuia şi ceea ce nu trebuia. Tentat să-şi consolideze  prestigiul, în discuţiile pe care le poartă Saint –Germain dă o serie de detalii, inclusiv despre viaţa de la Curte. De pildă, a avut astfel de discuţii şi cu reprezentantul Saxoniei la Haga, Kuaderbach, căruia i-a relatat despre unele slăbiciuni ale lui Ludovic al XV-lea. Acest lucru a ajuns la urechea ducelui de Choiseul, care l-a informat imediat pe rege. Saint-Germain cade în dizgraţie. După ce, fără succes, îşi  va oferi serviciile mai multor curţi europene, se retrage în oraşul Eckenverd, unde moare la 27 februarie 1784.

Casanova. cunoscut doar ca un „barbă albastră”, a fost un redutabil „spion de budoar”, reuşind, graţie cuceririlor sale feminine, să ajungă în medii şi anturaje dintre cele mai interesante şi bogate în informaţii.

PAG 13 1

Celebrul autor al operelor „Bărbierul din Sevilla” şi „Nunta lui Figaro”, Pierre Caron de Beaumarchais (1732-1799), a fost un redutabil agent de influenţă, căruia i se încredinţau misiuni speciale, respectiv convingerea unor medii de informare engleze să nu publice lucruri compromiţătoare la adresa lui Ludovic al XV-lea şi, ulterior, şi la adresa lui Ludovic al XVl-lea (1774-1792). Unul dintre cei mai importanţi agenţi de informaţii pe care i-a avut Ludovic al XV -lea a fost François Louis, Prinţ de Conti, care a avut o contribuţie însemnată la stabilirea unor reguli şi principii profesionale. Datorită intrigilor marchizei de Pompadour, Conti este înlăturat.

Un alt important agent de Informaţii al regelui Ludovic al XV-lea a fost Antoine de Sartine, numit, în 1759, locotenent general al Poliţiei şi şef al Poliţiei Secrete. Serviciul informativ de contraspionaj al Poliţiei şi-a extins activitatea şi în exterior, în scopul cunoaşterii planurilor de război ale vecinilor, dar şi ale puterilor poziţionate în zone geografice mai îndepărtate. Reţelele de informaţii ale lui Sartine acopereau Spania, Anglia, Germania, Rusia, ş.a., numărul agenţilor fiind impresionant. Din această perioadă, în lumea agenţilor de Informaţii a rămas anecdota potrivit căreia „dacă 3 oameni stau la o discuţie, unul este, în mod precis, omul lui Sartine“, adică al Serviciului Secret. În legătură cu Sartine, mai circula o anecdotă, care era de natură să pună în evidenţă eficienţa reţelelor sale de Informaţii. Astfel, se spune că împăratul Austriei, Iosef al II-lea, i-ar fi solicitat arestarea la Paris a unui celebru infractor. După cîteva zile, Sartine i-a răspuns, cerîndu-şi scuze, că nu putea opera arestarea, dar i-a indicat adresa exactă din Viena, unde se ascundea infractorul.

În secolul al XVIII-lea, în Franţa, şi-au făcut apariţia „Serviciile Secrete” conduse de persoane particulare, cum a fost cel al lui Louis Dominique Cartouche, un celebru şef de bandă de tîlhari care acţiona în Paris. În această organizaţie „lucrau“ peste 2.000 de oameni. Dispunînd de sume fabuloase, Cartouche şi-a creat propriul Serviciu de Informaţii, corupînd şi transformîndu-i în agenţi pe funcţionarii publici, poliţiştii, magistraţii, avocaţii, cîrciumarii, militarii, medicii ş.a., de care avea nevoie.

În loc de concluzie, trebuie să notăm faptul că în cea de- a doua parte a domniei sale, mai exact după 1743, Ludovic al XV-lea s-a străduit să continue politica de echilibru şi de pace în interiorul şi în afara graniţelor Franţei, iniţiată de fostul său prim-ministru (1726-1743) Andre Hercule (1653-1743), Cardinal de Fleury şi prim-ministru al Franţei (1726-1743). Dacă obiectivul respectiv a fost realizat, acest lucru se datora, în principal. …„vastului serviciu de informare personală a lui Ludovic a! XV-lea, care cuprindea aproape întreaga Europă“…

Activitatea informativă în timpul

primului război mondial (Mata Hari, Martha Richard şi Claude Lousset)

În timpul primului război mondial, angajarea Serviciilor Secrete franceze în activităţile informative a reprezentat un efort deosebit, dar, sub raportul rezultatelor, lipsa de continuitate şi inconsecvenţele anterioare, care s-au manifestat  vreme de aproape un secol, şi-au spus cuvîntul. In mod surprinzător, în această perioadă nu s-au afirmat agenţi de marcă, iar dacă în literatura de specialitate s-a încercat impunerea cîtorva nume, cazurile lor sînt discutabile. În acelaşi mod, în ceea ce priveşte contraspionajul nu s-a soluţionat o cazuistică reprezentativă. Din literatura de specialitate şi cea de popularizare a marilor figuri ale frontului invizibil din primul război mondial, pot fi prezentate doar cîteva:

Mata Hari – alias “H.2”, pe numele ei adevărat Margarette Zelle, a fost agentă a Serviciilor germane, arestată de Biroul 2. După anchetă, a acceptat să colaboreze cu Serviciul Secret francez. În ceea ce priveşte profesionalismul acesteia, cazul a fost compromis din start. Informaţiile furnizate francezilor au fost din categoria celor fără o valoare şi utilitate specială. Jocul dublu al agentei, ca şi capetele de acuzare aduse pentru a o învinui nu aveau consistenţă. De asemenea, în urma procesului au fost compromişi mai mulţi ofiţeri cu funcţii importante care au fost prinşi în mrejele „spioanei”, care nu era nici măcar o frumuseţe, aşa cum a fost prezentată în literatura de specialitate. Poate că acesta a fost singurul rezultat cert al cazului, iar francezii nu au avut nici un profit. Desigur, literatura a făcut din Mata Hari un mit. Mitul spioanei s-a transformat în glorie, de care Biroul 2 avea  atîta nevoie.

PAG 13 2

Martha Richard, a fost o agentă a Biroului 2 care a acţionat în exteriorul Franţei. Pe baza informaţiilor furnizate de ea, în cursul anului 1916 au fost descoperiţi şi arestaţi mai mulţi agenţi germani care activau în Franţa. Agenta a dat dovadă de reale calităţi de observare şi investigare a situaţiei trupelor germane, despre care a transmis rapoarte informative complete. Ulterior, agenta a fost descoperită de contraspionajul german şi determinată să intre într-un joc operativ – să continue să lucreze sub controlul lor. Din acest moment, situaţia Marthei Richard devine ambiguă, fiind greu de precizat cărei părţi i-a fost cu adevărat loială.

Claude Lousset, a acţionat ca agent de obiectiv al Biroului 2, fiindu-i încredinţată culegerea de informaţii despre producţia de armament a Concernului „Krupp“ din Essen, Germania. Lousset nu a reuşit să penetreze sistemul de securitate bine pus la punct al Uzinelor „Krupp“. Drept urmare, pentru a-şi îndeplini, totuşi, misiunea,  a recurs la acţiuni de observare directă. Inteligenţa, logica şi spiritul său de observaţie i-au permis să elaboreze unele informaţii utile, dar secvenţiale. Totuşi, trebuie să amintim că din observarea traficului camioanelor cisternă între Uzinele „Krupp“ şi o uzină chimică, agentul a ajuns la o concluzie corectă, raportînd că germanii şi-au pus la punct proiectilele referitoare la substanţe toxice, ceea ce era adevărat. În general, se poate aprecia că spionajul militar francez a avut, în timpul primului război mondial, doar într-o mică măsură pregătite strategiile şi tacticile de străpungere a dispozitivelor contrainformative realizate de contraspionajul german.

(va urma)

(Fragmente din cartea „Servicii Secrete străine“,

semnată de Marian Ureche şi Aurel Rogojan)

COMENTARII DE LA CITITORI