Figuri celebre de spioni din istoria Serviciilor Secrete străine (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Germania (2)

Agenta „H-21” – Margaretha Geertruide Zelle („Mata Hari”)

A fost mai mult o legendă a spionajului. Cercetătorii care s-au ocupat de biografia ei, între care şi reputatul biograf al lui Napoleon Bonaparte, istoricul francez André Castelot, au ajuns la concluzia că aproape tot ceea ce s-a scris despre Mata Hari în presa vremii sau ulterior, în numeroase cărţi, precum şi ceea ce s-a prezentat în filmul ce i-a fost dedicat este destul de departe de adevăr. Născută în Olanda, în anul 1876, se căsătoreşte cu un ofiţer scoţian şi pleacă cu acesta în Insulele Java, din Indonezia, unde deprinde arta dansurilor exotice. Revenind în Europa, se desparte de soţ şi este nevoită să-şi asigure existenţa din reprezentaţiile cu dansuri exotice şi din stipendiile consistente ale numeroşilor amanţi. Devine metresa şefului Poliţiei  din Berlin, Gottlieb von Jagow, iar după ce urmează, în 1910, o şcoală de spionaj din oraşul Lörrach din Bavaria, pleacă la Paris, unde cumpără o vilă şi frecventează saloanele aristocratice, cunoscînd înalte personalităţi politice şi militare. Biroul 2 „Operaţii“ o suspectează de spionaj, dar, pînă la obţinerea dovezilor, şefii acestui Serviciu Secret apreciază că ar putea-o verifica, simulîndu-i recrutarea. Cel puţin, aşa rezultă din sursele franceze. În mod cert, ei i s-a adus la cunoştinţă acceptarea în Serviciul Secret francez. După ce figuri cunoscute din conducerea spionajului german s-au afişat cu Mata Hari la Madrid (n.n. o acţiune vădit contrară severelor reguli de conspirare specifice spionajului german), Biroul 2 a interceptat şi descifrat o telegramă prin care, de la Berlin, se comunica Secţiei spionajului german din Anvers că agentul „H-21” a primit, pe cale obişnuită, suma de 15.000 de franci, pentru a-şi desfaşura activitatea la Paris (n.n. – din nou o acţiune cu evidentă tentă de compromitere a agentei). Acesta a fost momentul în care Mata Hari a fost arestată şi acuzată de spionaj în favoarea Germaniei. Au urmat procesul şi condamnarea la moarte. Procesul a implicat interogarea sau invocarea numelor a numeroase persoane importante, civile sau militare, care, în acest fel, au fost compromise. Este evident că scopul urmărit de germani a fost cel al scoaterii din viaţa politică sau militară activă a unor personalităţi importante, dintre care nu au lipsit ministrul de Interne şi ministrul de Război. Eşecurile mari ale contraspionajului francez, între care înfrîngerile suferite în război, datorate scurgerii unor informaţii şi dispariţiei unor documente ale Marelui Stat Major, au fost răzbunate prin ceea ce avea să spună Samuel Waagenaar, prin titlul unei cărţi apărute la Londra, în 1964, că a fost „asasinarea dansatoarei Mata Hari”. Autorul înclină să considere întregul material care aduce acuzaţii dansatoarei drept falsuri ale autorităţilor militare franceze, în special ale căpitanului anchetator Pierre Bouchardon. Unii autori au considerat că Mata Hari a fost victima generalului Adolphe Messimy, un afemeiat încrezut, ministru de Război în 1914, care se plictisise de amanta sa. Or, dimpotrivă, a fost obligat să o sacrifice pentru a se salva pe sine şi a se pune la adăpost împotriva prejudiciilor imense pe care le-a adus armatei şi statului francez, din cauza lipsei sale de profesionalism. În închisoarea Saint Lazaro, Mata Hari şi-a scris memoriile, dar acestea nu au fost publicate niciodată. Legenda a urmărit-o şi după moarte, chiar decesul fiindu-i contestat. Dar se ştie sigur că în zorii zilei de 15 octombrie 1917, a fost executată, trupul fiindu-i predat, pentru disecţie, Facultăţii de Medicină. Alţi spioni internaţionali ai Serviciului Secret german în perioada primului război mondial au fost Andre Potin şi Margarette Francillard, care au cules informaţii din Olanda, Belgia şi Franţa, sau Marusia Destrelle, o actriţă de comedie pe care Biroul 2 a încercat să o folosească drept agentă dublă, dar germanii o asasinează, în timpul unei recepţii, chiar a doua zi după  ce fusese racolată  de Serviciile franceze.

 Franz Rientelen („Emil Gachet”)

Acest agent, căruia i s-a fabricat o identitate şi o biografie de acoperire pe baza datelor reale ale elveţianului Emile Gachet, a fost ofiţer de marină. În 1915, a primit misiunea să transporte în secret la New-York, via Oslo, materiale de cifru strict secrete, pentru a le preda ataşatului militar german, Franz von Papen, viitor cancelar al Germaniei. După îndeplinirea misiunii, care a scăpat severităţii Serviciilor Secrete engleze şi americane, Franz Rientelen a rămas la New-York, unde a înfiinţat o firmă comercială ca să-şi poată acoperi activităţile antiamericane de sabotaj şi diversiune, constînd, în principal, din distrugerea navelor care aprovizionau cu armament frontul din Europa. Mai multe nave au fost scufundate în urma bombelor amplasate de agenţii recrutaţi de Rientelen, iar în iulie 1916 a fost provocată explozia a 907.185 kg de praf de puşcă, fiind distrus cheiul principal al Portului New- York. Franz Rientelen a fost prins de englezi, în 1917, şi predat americanilor, care l-au condamnat la 4 ani de închisoare. Ulterior, probabil şi pe baza depoziţiilor sale, au fost arestaţi 30 de agenţi sabotori, care continuaseră să provoace acte de distrugere în porturile americane.

(va urma)

(Fragmente din cartea „Servicii Secrete străine“, semnată de Marian Ureche şi Aurel Rogojan)

COMENTARII DE LA CITITORI