Figuri celebre de spioni din istoria Serviciilor Secrete străine (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

Cazul spionului „Cicero“ (2)

În ziua de 30 octombrie, la ora stabilită (n. n. 3 p.m.), în biroul ataşatului comercial Moyzinch a sunat telefonul. Era Bazna, care, din acea seară, avea să intre în Istorie. Între timp. Elyesa Bazna, cavasul „turc“ al ambasadorului englez, căruia, în acea zi, germanii i-au dat numele conspirativ „Cicero“, şi-a procurat un rînd de chei pentru casetele cu documente secrete ale ambasadorului. Cu o mare doză de îndrăzneală şi cu foarte mult noroc, a reuşit să sustragă din casete, fără să fie observat, cîteva documente preţioase, pe care le-a fotografiat. Erau informaţii de o importanţă extraordinară, la care un spion nu ajunge cu uşurinţă.

În ziua respectivă, ambasadorul englez tocmai primise o telegramă secretă în care Londra îl informa despre desfăşurarea dezbaterii la conferinţa miniştrilor de Externe aliaţi, care a avut loc la Moscova. Dezbaterile se încheiaseră în ziua de 30, aşa că era vorba de o informare succintă, finală. Potrivit acestor informaţii, ministrul Afacerilor Externe sovietic considera 3 probleme ca fiind importante, acestea putînd contribui la scurtarea duratei luptelor de pe front: debarcarea în Franţa; intensificarea presiunii exercitate asupra Turciei neutre, care încă înainte de sfîrşitul anului putea intra în război de partea aliaţilor; intensificarea presiunii diplomatice asupra Suediei, pentru ca guvernul să permită crearea unor puncte de rezistenţă ale aliaţilor pc teritoriul său. În telegramă, se cerea ambasadorului să determine guvernul turc să primească propunerea prezentată mai sus. În legătură cu aceasta, era menţionată intenţia ministrului englez ai Afacerilor Externe, Anthony Eden, ca, la întoarcerea sa de la Moscova, să se oprească la Cairo, unde s-ar fi putut întîlni cu ministrul turc al Afacerilor Externe, Numan Menemencioglu. Cine răsfoieşte astăzi documentele vîndute de Cicero germanilor, găseşte în ele o parte din istoria celui de-al doilea război mondial. Pe atunci, materialul informativ avea o marc importanţă, uneori putînd fi mai preţios decît o divizie de tancuri bine dotată. Care a fost răsplata pentru aceste servicii?

O aflăm dintr-un memoriu adresat, după război, cancelarului Conrad Adenauer, din care cităm: „În timpul războiului (…) din dorinţa de a sluji Reich-ul german, am intrat în serviciul Ambasadei engleze din Ankara. Pentru serviciul pe care l-am făcut atunci, riscîndu-mi viaţa şi libertatea (…) mi s-a plătit cu lire false… “ Răspunsul a fost dezolant: „Ministerul Afacerilor Externe regretă că nu poate rezolva cererea dumneavoastră… “

Eşecurile „Organizaţiei Gehlen” în confruntarea cu securitatea est-germană

Evaluîndu-se rolul avut de R.F.G. în organizarea mişcărilor de la Berlin, din iunie 1953, soldate cu numeroase căderi în rîndul reţelelor informative şi de acţiune create de „Organizaţia Gehlen”, securitatea R.D.G., cu asistenţa Serviciilor Secrete sovietice, au lansat o vastă operaţiune de penetrare în structurile centrale şi teritoriale ale organizaţiei. Operaţiunea avea să se permanentizeze, iar teritoriul german va deveni terenul celor mai ample şi mai aspre confruntări dintre Serviciile Secrete din Est şi cele din Vest.

Cazul „Grell”

Acesta a fost criptonimul de agent al Securităţii Est-Germane al scriitorului vest-berlinez de romane poliţiste Hans Joachim Geyer. „Grell“ a avut misiunea de a supraveghea informativ filiala „Organizaţiei Gehlen” din sectorul occidental al Berlinului, care acţiona împotriva R.D.G.

Organizaţia Gehlen”, respectiv filiala sa vest-berlineză „X 19592”, îl recrutase pe Geyer ca „forcher”, agent investigator pentru R.D.G.. Ulterior, el a devenit operator la sediul filialei, ajutor şi prieten al şefului acesteia. Documentele secrete ale filialei au fost sistematic fotocopiate şi transmise în Berlinul de Est. Sarcina lui Geyer era mult uşurată, deoarece, bucurîndu-se de încredere, avea acces la rapoartele tuturor agenţilor. În acelaşi timp, regulile severe de conspirare instituite de Gehlen erau frecvent încălcate în activitatea curentă. O astfel de abatere de la regulament a făcut posibilă întocmirea unei liste cu 60 dc agenţi, pe care Geyer a transmis-o în fotocopie securităţii R.D.G. Geyer a săvîrşit, însă, o imprudenţă fatală, destăinuindu-i prea multe unei femei. Aceasta, speriată, l-a denunţat. Geyer şi-a dat seama şi, după ce a mai făcut rost de o recoltă de documente, s-a refugiat în Berlinul de Est. Dacă pînă în momentul dezertării lui Geyer, agenţii deconspiraţi au fost lăsaţi să „lucreze” sub control, pentru a nu-i fi periclitată securitatea personală şi a i se păstra posibilităţile de acţiune, odată cu încetarea activităţii sale, arestările s-au ţinut lanţ. La Pullach, în Bavaria, se recepţionau mesaje de genul: „Sîntem nimiciţi. Plouă cu arestări”.

(va urma)

(Fragmente din cartea „Servicii Secrete străine“, semnată de Marian Ureche şi Aurel Rogojan)

COMENTARII DE LA CITITORI