Figuri celebre de spioni din istoria Serviciilor Secrete străine (7)

in Alte știri

 

Italia

Cazul Francesco Pazienza

* născut la 17 martie 1949;

* naţionalitate: italiană;

* profesia: om de afaceri, bancher;

* agent contractual al spionajului francez şi principal consilier al directorului Serviciul de Informaţii şi Securitate Militară. În această calitate, a dezvoltat un Serviciu Secret paralel, cunoscut sub numele de „Super SISMI“ sau „Super S”;

* fost recrutat de Michael Leeden (fost consilier în cadrul Consiliului de Securitate Naţională al SUA), care l-a implicat în scandalul „Billygate”, ce a dus la compromiterea preşedintelui Jimmy Carter ;

* a intermediat legăturile Mafiei cu Vaticanul şi a avut un rol activ în dezinformarea privind atentatul asupra Papei loan Paul al ll-lea (13 mai 1981).

Francesco Pazienza a fost agent al Serviciului de Spionaj francez (S.D.E.C.E., D.G.S.E.), calitate în care l-a cunoscut şi pe directorul acestuia, contele Alexandre de Marenches. Francesco a avut relaţii apropiate şi cu Yasser Arafat (conducătorul O.E.P.); Alexander Haig (Secretar de Stat al S.U.A.); Monseniorul Marcinkus (responsabil cu Finanţele în cadrul Vaticanului); Robert Armao (om de afaceri, apropiat al şahinşahului Iranului); Monseniorul Silvestrini (ministru de Interne al Vaticanului). În 1980, cu ocazia unei călătorii efectuate în S.U.A., îl cunoaşte pe ziaristul Michael Ledeen, colaborator al C.I.A. Relaţiile celor doi se consolidează. La un moment dat, Ledeen îi propune să se implice într-o afacere deosebită: „montarea“ unui scandal internaţional vizînd compromiterea preşedintelui Jimmy Carter (1977-1981), pentru a sprijini candidatura lui Ronald Reagan. În acest scop, Ledeen susţine că C.I.A. ar deţine date despre legăturile pe care Carter  le avea cu colonelul Muammar Gaddafi. Ajunşi la o înţelegere, Ledeen se întîlneşte la Roma cu şefi ai S.I.S.M.I. „(…) apropiaţi ai dreptei democrat-crcştine, care acceptă să angajeze Serviciile Secrete italiene într-o operaţiune de compromitere a preşedintelui american. (…) Libia are multe interese în Italia. În Sicilia, un avocat, Michele Papa, este omul Jamahiriei de la Tripoli. S.I.S.M.I. decide să şi-l apropie şi să-l facă să vorbească“.

Prin anumiţi agenţi din jurul Papei, se stabileşte că Ledeen are cunoştinţă de faptul că fratele preşedintelui Carter ar fi primit 50.000 de dolari de la Gaddafi pentru o călătorie la Tripoli, unde ar fi urmat să-i întîlnească pe Yasser Arafat şi Georges Habache. Ulterior, pentru probarea acestor date, este organizată o întîlnire între Michele Papa şi Michael Ledeen. Întîlnirea,  care a avut loc într-un restaurant din Italia, este înregistrată şi filmată în secret. Scandalul „Billygate“ izbucneşte. Materialul intitulat „Gaddafi, Arafat şi Billy Carter“ este publicat la 1 decembrie 1980 în ziarul „New Republic“. Odată cu venirea lui Reagan la Casa Albă (1981), M. Ledeen este numit consilier al preşedintelui pe probleme de terorism. Din acelaşi moment, pentru Francesco Pazienza începe o perioadă extraordinară. Oficial sau neoficial, Pazienza devine… „interlocutorul privilegiat, dacă nu unic, pe lîngă guvernul italian”… Federico d’Amato, unul dintre prietenii celui în cauză, şeful Departamentului de Afaceri Speciale din Ministerul de Interne, susţine că americanii îl comparau pe Pazienza cu Edgar Hoover (n.n. – desigur, un compliment!). Încercînd să definească această nouă perioadă, d’Amato aprecia: „(…) Un curios vid în relaţiile dintre S.U.A. şi Italia se instaurează după alegerea lui R. Reagan. Şi asta pentru că ambasadorul american la Roma, Richard Gardner, nu era bine văzut de preşedintele american. (…) Raporturile dintre clasa politică şi guvernul italian, pe de o parte, şi noua administraţie americană, pe de altă parte, se bazau pe 2 oameni: Francesco Pazienza şi Michael Ledeen. Ambasada americană nu făcea aproape nimic, iar C.I.A.-cu atît mai puţin. Montgomery, care era şeful sucursalei C.I.A. la Roma, a fost imediat înlocuit.  Prin urmare, a existat un moment de paralizie: era ca şi cum ambasada americană nu mai exista”… Acelaşi d’Amato pretindea că cei doi organizau pînă şi călătoriile oamenilor politici italieni la Washington. Unul dintre cunoscuţii politicieni italieni, Flamino Piccoli, preşedintele creştin-democraţilor, ajuns în S.U.A. în prima parte a anului 1981 pentru a contacta noua administraţie, nu reuşea să  se întîlnească  cu nici un înalt funcţionar. Acesta a fost nevoit să apeleze la Pazienza, care (…) „a intervenit pe lîngă unul dintre amicii săi, Alexander Haig, noul secretar de Stat, care a acceptat să-l întîlnească“. Perioada sa de glorie se încheie în 1981, o dată cu implicarea şefului său, generalul Santovito, în scandalul Lojii P-2. Fără a exista date certe în legătură cu apartenenţa lui Pazienza la Loja P-2, se poate concluziona că „iniţiativele“ sale vizînd cultivarea şi consolidarea anumitor relaţii n-au fost străine şefului său, membru activ al acelei loji.

(va urma)

(Fragmente din cartea „Servicii Secrete străine“, semnată de Marian Ureche şi Aurel Rogojan)

COMENTARII DE LA CITITORI