Figuri celebre de spioni din istoria Serviciilor Secrete străine (8)

in Lecturi la lumina ceaiului

SUA

Aşa precum W. Somerset Maugham a fost pentru  M.I.-6 „omul nostru din Petrograd“, Ernst Hemingway a fost, iniţial, „omul nostru din Havana“ pentru Biroul de Informaţii al Marinei S.U.A., iar, mai tîrziu, al Serviciului de Informaţii al Departamentului de Stat. Hemingway, asemenea multor alţi americani, între care bancherii Winthrop Aldrich şi Nelson Rockefeller, ziaristul John Carter sau avocaţii David K. Bruce şi William Donovan, s-a oferit voluntar, din patriotism, pentru a servi ca spion amator, fiindcă – după cum notează Ernest Volkman – „ei nu vedeau nimic rău în combinarea îndatoririlor profesionale cu activitatea de culegere a informaţiilor pentru instituţiile de spionaj ale Americii. Există tendinţa ca rolul lui Hemingway în istoria Serviciilor Secrete să fie prezentat într-o aură a misterului, a boemului şi chiar a comicului. Ernest Volkman este unul dintre autorii care oferă cititorului, în lucrarea citată, o imagine inedită a marelui scriitor. Realitatea este însă cu totul alta… Hemingway a fost un agent capabil şi  foarte talentat al colonelului John W. Thomason din O.N.I. (Biroul de Informaţii al Marinei Militare Americane). După o călătorie întreprinsă, în primăvara anului 1941, în Extremul Orient, a adus informaţii care au anticipat atacul de la Pearl Harbour. Nu a fost crezut şi, deziluzionat, a întrerupt legătura cu O.N.I. Aflîndu-se în relaţii amicale cu ambasadorul S.U.A. la Havana, Spruille Braden, stabileşte cu acesta o nouă colaborare informativă, al cărei obiect urma să fie supravegherea simpatizanţilor fascişti spanioli din Cuba, suficienţi pentru a putea constitui un punct de sprijin important pentru interesele Germaniei. Hemingway va fi, aşadar, trecut în evidenţele Serviciului de Informaţii al Departamentului de Stat. Concomitent cu activitatea de agent în Serviciul Secret al guvernului american, Hemingway a intrat şi în atenţia F.B.I.-ului care-i deschide, în 1942, un dosar în care era pus sub atentă supraveghere, construindu-i probele de „neloialitate“ din informaţii mărunte, cum ar fi semnarea de către scriitor a unui apel în sprijinul persoanelor care au încălcat Legea Neutralităţii sau acţiunile sale în favoarea loialiştilor republicani din Spania, pentru ca, mai apoi, simpatia pentru Fidel Castro să-i aducă eticheta de simpatizant comunist. F.B.l.-ul a avut grijă de denigrarea sistematică a lui Hemingway. Mai mult, i l-a trimis ca ajutor pe Gustavo Duran, pe care-l cunoscuse în timpul războiului civil spaniol, în calitate de comandant al unei armate republicane şi prieten cu Luis Buñuel, André Malraux şi  Federico Garcia Lorca. Prietenia dintre Hemingway şi Duran, în „combinaţia“ făcută de F.B.I., s-a deteriorat, ultimul ajungînd să-l deteste pe cel dintîi. Deşi se apreciază că reţeaua constituită de Hemingway pentru supravegherea fasciştilor spanioli din Cuba nu ar fi dat rezultate, totuşi, în 1947, scriitorului avea să-i fie conferită, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Ambasada S.U.A. din Havana, „Steaua de Bronz“ pentru „Serviciu de Război Meritoriu“,  care nu era, însă, specificat. Faptul în sine a provocat iritarea directorului F.B.I., Edgar Hoover. Jeffrey Mayers, biograful lui Hemingway, consideră că acţiunea distructivă a F.B.I.-ului se datorează faptului că nu a reuşit să-l controleze şi, prin urmare, trebuia anihilat, ceea ce s-a şi întîmplat…

În 1961, afectat de o depresie rebelă, scriitorul s-a internat, sub o identitate falsă, la Clinica Mayo din S.U.A., unde avea să susţină insistent în faţa medicilor că este terorizat de F.B.I. Potrivit lui Mayers, Hemingway fusese cuprins de o „teamă îngrozitoare “, cu atît mai mult cu cît nimeni nu voia să-l creadă. „Şi, totuşi, el avea dreptate – scrie Mayers – căci F B I. discuta despre starea mentala a lui Hemingway cu medicii săi“. Hemingway, colosul de altă dată, curajos şi înclinat  spre aventură, a devenit, sub electroşocuri, un om timorat care, la 2 iulie 1961, avea să se sinucidă. El a ştiut Pentru Cine vor Bate Clopotele…

(va urma)

(Fragmente din cartea „Servicii Secrete străine“, semnată de Marian Ureche şi Aurel Rogojan)

COMENTARII DE LA CITITORI