Figuri de sfinţi şi preoţi români

in Lecturi la lumina ceaiului

Recomandăm publicului larg o creaţie monumentală, de peste 830 de pagini: ,,Patericul românesc” (vol. I), de arhimandrit Ioanichie Bălan, lucrare apărută la Editura Mînăstirii Sihăstria, în anul 2011 (ediţia a VI-a). Cartea, tipărită, pentru prima oară, în 1980, cuprinde viaţa şi sfaturile unor sfinţi şi cuvioşi părinţi, care s-au nevoit în mînăstirile româneşti (Secolele III-XX), şi umple un gol în literatura duhovnicească de la noi. Era nevoie de această nouă ediţie, căci, din 1980 încoace, au fost făcute atîtea alte canonizări, iar documentele descoperite, între timp, au adus noi lămuriri despre viaţa multor feţe bisericeşti. Canonizaţi sau nu, preoţii şi călugării cuprinşi în acest ,,Pateric” s-au învrednicit de o înaltă trăire întru Christos şi au devenit exemple strălucite de iubire pentru oameni. E de ajuns să cităm, în acest sens, una dintre învăţăturile marelui mitropolit Veniamin Costache: ,,Dacă fiecare din noi va face tot ceea ce poate, spre binele Bisericii, Patriei şi Omenirii, nu va pieri cetatea noastră”. Cartea are darul să risipească părerea greşită cum că românii nu au avut o viaţă spirituală specifică şi, în general, comparativ cu grecii şi cu slavii, nu ar fi contribuit cu nimc la Ortodoxia lumii. Din paginile ei se va vedea că Poporul Român a dat dovadă, în planul trăirii religioase, de o mare forţă spirituală, atît în realizarea unor chipuri de o mare sfinţire, cît şi în practicarea unei mari şi pilduitoare iubiri de oameni. Evanghelia a însemnat foarte mult pentru români, căci i-a îndemnat la iubire curată de Dumnezeu – manifestată prin rugăciuni şi sfinţenie, posturi şi acte de milostenie – şi de oameni.

Acum două milenii, întreaga Sciţie Mică, adică Dobrogea de astăzi, făcea parte din Imperiul Roman şi era destinată, în timpul marilor persecuţii creştine din Secolele I-IV, ca loc de surghiun şi de martirizare a creştinilor care refuzau să se închine la idolii păgîni şi să le aducă jertfe. Acest teritoriu de la periferia de nord-est a imperiului – plasat între Dunăre şi Marea Neagră – cuprindea Delta Dunării şi codrii seculari dintre Măcin, Isaccea, Niculiţel şi Babadag, precum şi zona de sud a Dobrogei, respectiv Cernavodă, Adamclisi, Constanţa şi Mangalia. Dintre cele 10 persecuţii romane împotriva creştinilor, desfăşurate între anii 64 şi 324 – care au umplut cerul de sfinţi şi au sfinţit pămîntul cu sîngele a mai mult de 10 milioane de martiri -, cele mai sîngeroase şi care au dat cei mai mulţi cucernici au fost următoarele trei: persecuţiile lui Deciu (249-251), ale lui Diocleţian şi Maximilian (284-305) şi cea a lui Liciniu (308-324). În timpul acestor persecuţii au fost surghiuniţi în Sciţia Mică mii de creştini: ostaşi, dregători, clerici şi cetăţeni romani de toate vîrstele şi stările sociale. Sfinţi mărturisitori ai Sfintei Evanghelii, ei au murit de foame şi de frig, au îndurat bătăi şi mari privaţiuni şi, apoi, li s-a tăiat capul. Trupurile lor, devenite moaşte, erau luate de creştini şi îngropate, provizoriu, în locuri de taină. Noaptea, aceştia mergeau la mormintele lor, le tămîiau, se rugau şi aprindeau lumînări. Ei păstrau, pe ascuns, evlavia sfintelor moaşte şi scriau scurte biografii despre viaţa şi pătimirea sfinţilor mucenici. Aşa au luat naştere actele martirice, iar martirii au intrat în memoria creştinilor, în cultul Bisericii lui Christos şi în sinaxarele ei. Aşa au fost salvaţi de la uitare sute de mii de mucenici din Imperiul Roman şi din Dobrogea. Mai tîrziu, cînd focul persecuţiilor se mai stingea şi se făcea iarăşi pace în imperiu, creştinii scoteau la iveală mormintele ascunse ale sfinţilor mucenici şi le aşezau, cu cinste, în cripte numite martirioane, peste care zideau biserici de piatră şi cărămidă. Ruinele lor se văd şi astăzi în toată Dobrogea. În 1971 s-a descoperit, în zona Niculiţel-Tulcea, cel mai vechi şi mai bine păstrat ,,martirion” creştin din întreaga Peninsulă Balcanică. În cripte s-au găsit mai multe moaşte de martiri creştini. Toţi martirii aveau capul tăiat şi erau cu mîinile pe piept. Pe un perete scria, în greceşte, ,,Martirii lui Christos”, iar pe altul apăreau 4 nume: ,,Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos”, avînd deasupra crucea monogramată. Alături de aceştia, se mai găseau oasele altor 31 de martiri, şi ei ostaşi ai lui Christos, de diferite origini: greci, romani, traci, sciţi, capadocieni. Deasupra criptei martirice de la Niculiţel s-a ridicat o bazilică din piatră şi cărămidă, care a servit ca lăcaş de cult al unei străvechi mînăstiri de prin Secolele IV-VI. Sfinţii mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos au pătimit pentru Christos, prin tăierea capului, pe timpul persecuţiilor din Secolele I-IV. Prin toamna anului 1971, au fost depuse, în biserica Mînăstirii Cocoş, moaştele celor 4 sfinţi martiri de la Niculiţel, la care credincioşii iubitori de mucenici să se închine. Ele formează cea mai mare cunună a Bisericii lui Christos, din România. Pomenirea celor 4 sfinţi se face la 4 iunie. Printre martirii acelor vremuri, canonizaţi de Biserica Ortodoxă, îi menţionăm şi pe sfinţii mucenici Epictet Preotul şi Astion Monahul (Sec. III); sfîntul mucenic Efrem, episcopul Tomisului; sfîntul cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic) şi Gherman din Dobrogea (Sec. VI); cuviosul ierarh Valentinian (Sec. VI); sfîntul cuvios Grigorie Decapolitul (Sec. VIII-IX); sfînta cuvioasă Parascheva (Sec. XI); sfîntul cuvios Dimitrie cel Nou; sfînta muceniţă Filofteia (Sec. XII-XIII). Secolele XIV-XVIII au alţi sfinţi: sfîntul mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; sfîntul cuvios Daniil Sihastrul; cuviosul Filotei Dascălul.

Mitropolitul Varlaam (1590-1657) a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În 1606 a fost ales Mitropolit al Moldovei. A tradus în româneşte multe scrieri bisericeşti greceşti şi slavoneşti. Prima dintre ele s-a numit ,,Scara”, de Ioan Scărarul. Alte scrieri: ,,Carte românească de învăţătură”, ,,Răspunsul la Catehismul calvinesc”. El i-a împăcat pe domnitorii Matei Basarab şi Vasile Lupu. Ca semn al împăcării lor istorice, i-a convins pe cei doi să ridice fiecare cîte o biserică: domnitorul muntean să construiască Biserica Dobromirna, în Vrancea, iar cel moldovean, Biserica Stelea, din Tîrgovişte. Mitropolitul Varlaam a fost canonizat în anul 2007 şi este prăznuit la 30 august. El a întemeiat şi o tipografie, la Mînăstirea Trei Ierarhi, din Iaşi.

Petru Movilă (1596-1676), mitropolit al Kievului, al Galiţiei şi a toată Rusia. Provine din familia Movileştilor, care a dat mai mulţi domnitori. Cunoscînd mai multe limbi străine, a devenit unul dintre cei mai învăţaţi oameni ai vremii sale. S-a născut la Suceava, în 1596, dar a petrecut mulţi ani, bejenind pe la Kiev şi prin Polonia. Ca mitropolit al Kievului, al Galiţiei şi a toată Rusia, a înfiinţat vestita Academie din Kiev şi a scris multe cărţi, între care ,,Mărturisire de credinţă ortodoxă” (1642). Ca fiu de domnitor, intrase în armata poloneză şi luptase în bătălia de la Ţuţora-Iaşi (1620). A fost canonizat în anul 2002 şi este prăznuit la 22 decembrie.

Mitropolitul Dosoftei (1624-1693). A fost, pe rînd, episcop de Huşi şi episcop de Roman. În 1671 a fost mitropolit al Moldovei. Ion Neculce i-a lăudat înţelepciunea. A scris ,,Psaltirea în versuri” (fapt pentru care mulţi îl consideră întîiul poet al nostru), ,,Acatistul Născătoarei de Dumnezeu”, a tradus şi a tipărit în româneşte ,,Vieţile sfinţilor de tot anul” şi, totodată, a întemeiat o tipografie la Iaşi. A murit în Polonia, păzind moaştele Sfîntului Ioan cel Nou. În anul 2005, B.O.R. l-a canonizat, cu zi de prăznuire la 13 decembrie. ,,Psaltirea în versuri”, cea dintîi carte românească incluzînd imne de laudă închinate lui Dumnezeu, a circulat în Ţările Române mai bine de două secole, mîngîind şi alinînd inimile

credincioşilor.

Mitropolitul Iacob Stamati (1749-1803) a fost un mare iubitor de carte, în Moldova Secolului al XVIII-lea. În 1796, a fost ales mitropolit al Moldovei. A zidit şi reparat multe biserici şi a înfiinţat bolniţe şi farmacii, la Iaşi. Tot acolo, a construit şi o tipografie. Pentru sporirea duhovnicească a creştinilor, marele păstor al Moldovei cerea, îndeosebi, participarea, cu regularitate, la slujbele bisericii, milostenia, respectarea cu stricteţe a posturilor şi a sfintei spovedanii.

Veniamin Costache (1768-1846) a fost un mare învăţat şi un slujitor al Bisericii. La vîrsta de 15 ani, a ajuns ucenicul lui Iacob Stamati, la Episcopia Huşilor. Ca mitropolit al Moldovei, a înfiinţat Seminarul de la Mînăstirea Socola (1803), unde avea să înveţe şi Ion Creangă. Tot el a decis şi fondarea Academiei Mihăilene, din Iaşi. De asemenea, a înfiinţat mai multe tipografii în Moldova şi, astfel, a reuşit să tipărească, în tiraj de massă, ,,Vieţile sfinţilor”. În lunga sa păstorie, Veniamin Costachi, în afara înfiinţării de şcoli în Moldova, pentru luminarea poporului, a ctitorit şi a sfinţit numeroase biserici din oraşe şi de la sate. Dintre acestea, putem aminti Biserica Mînăstirii Văratec, Biserica Mînăstirii Sihăstria, Biserica Mînăstirii Vorona, Mînăstirea Horaita, Schiturile Durău, Rarău şi altele. Dar cea mai mare ctitorie a sa rămîne Catedrala Mitropolitană din Iaşi, terminată după săvîrşirea din viaţă a acestui mare ierarh.

Cuviosul Antim Ivireanul (1650-1716). Născut în Georgia, a ajuns rob la turci şi a trăit mulţi ani la Constantinopol. În 1690, domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus în Ţara Românească şi i-a dat în grijă Tipografia domnească de la Bucureşti. Ca egumen al Mînăstirii Snagov, a tipărit mai multe cărţi în română, slavonă, greacă şi arabă. Între 1708 şi 1716 a funcţionat ca mitropolit al Ţării Româneşti. Opera lui de căpetenie rămîne o colecţie de predici, intitulată ,,Didahii”. Un alt mare merit al lui Antim Ivireanu îl reprezintă fondarea Mînăstirii Antim.

Andrei Şaguna (1808-1873) a fost cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în Secolul al XIX-lea. Era de origine aromână. El a participat la marea adunare naţională de la 1848, de pe Cîmpia Libertăţii. În 1850, a înfiinţat o tipografie la Sibiu. Timp de 11 ani, sub îngrijirea sa au fost tipărite peste 35 de cărţi bisericeşti. O altă mare realizare a lui Andrei Şaguna a fost reorganizarea vechii Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, care fusese desfiinţată în 1701.

Schimonahiile Fevronia, Sofia şi Olimpiada Iuraşcu (Secolul XIX). Toate trei erau surorile Ralucăi, mama lui Mihai Eminescu. La fel ca ele, şi fraţii Iachint şi Calinic s-au călugărit. Cele 3 surori s-au nevoit la Mînăstirea Agafton, de lîngă Botoşani. Mai tîrziu, ele au adus-o în mînăstire şi pe Safta, devenită Xenia, şi, împreună, au dat o educaţie religioasă frăţînilor Eminovici. Monahia Xenia Velisarie (1852-1926), verişoara lui Eminescu, este cea care i-a făcut, în mod regulat, parastasele poetului.

Arhimandritul Ilie Cleopa (1912-1998). S-a născut în comuna Suliţa, Botoşani, cu numele de Constantin Ilie, şi a slujit mulţi ani la Mînăstirea Sihăstria, sub numele de Cleopa.

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI