FILE DE ISTORIE LITERARĂ (III)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Nasc şi-n Moldova oameni

În opinia multora dintre cei care îi cunosc opera, Veniamin Costache (1768-1864) a fost cel mai bun şi mai harnic om din Moldova, de la sfîrşitul Secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului următor. După tată, se trăgea dintr-o veche familie moldovenească, iar mama era o Cantacuzină din neamul împărătesc. Veniamin Costache s-a călugărit în anul 1784. În 1792 a ajuns episcop de Huşi şi de Roman, iar în 1803 este ales mitropolit al Moldovei şi al Sucevei. Multe dintre realizările culturale din Moldova sînt legate şi de numele său. Astfel, el a înfiinţat şcoli primare în limba română şi Seminarul preoţesc de la Socola. Împreună cu Gh. Asachi, a contribuit la înfiinţarea unui teatru românesc la Iaşi. Ceea ce se ştie mai puţin este iniţiativa Societăţii de Învăţămînt din Paris, pe atunci, organul pedagogic cel mai înalt al Franţei, de a-l alege pe omul de cultură Veniamin Costache membru corespondent al acelui forum.

Kogălniceanu, exilat la Paris şi la Madrid

Deputat, senator, ministru, prim-ministru, industriaş (proprietarul Fabricii de postav de la Buhuşi) şi mare orator, Mihail Kogălniceanu (1817-1891) a fost, după cum spunea Nicolae Iorga, ,,cel mai mare conducător cultural şi politic pe care l-au avut românii în epoca modernă“. La fel de generos în aprecieri a fost şi A.D. Xenopol: ,,Kogălniceanu – una dintre acele naturi alese, ce cu greu încap cîte două într-un veac“. Într-adevăr, deschizînd cartea de Istorie, vom găsi numele său implicat în cele mai însemnate acte istorice ale patriei noastre, din perioada 1848-1878: Unirea Principatelor Române, împroprietărirea ţăranilor şi proclamarea Independenţei de Stat a României. Dar, din păcate, acest spirit politic şi cultural luminos a venit în conflict cu I.C. Brătianu şi cu cercurile din zona camarilei regale. Ca urmare a acestui fapt, în buna tradiţie românească, în 1880, Kogălniceanu a fost tras pe linie moartă, ca ministru (ambasador) extraordinar şi plenipotenţiar pe lîngă guvernul celei de a III-a Republici Franceze. În noua funcţie, trecînd peste capul Guvernului de la Bucureşti, el va susţine interesele ţării în probleme importante, dovedind, prin aceasta, un înalt patriotism şi o mare capacitate diplomatică. Curînd, vor interveni divergenţe grave între ambasador şi ministrul de Externe, Vasile Boerescu. Numele acestui Vasile Boerescu este legat de un eveniment petrecut în luna mai 1883. Atunci, se dezvelea, la Iaşi, cu mare fast, statuia lui Ştefan cel Mare. La ceremonie erau prezenţi regele Carol I, prim-ministrul I.C. Brătianu şi alte oficialităţi. Cu acest prilej, s-au rostit mai multe discursuri. Printre oratori s-a numărat şi parlamentarul Vasile Boerescu, care, într-un gest de slugărnicie, i-a urat regelui să pună pe frunte şi coroana Transilvaniei. În mod firesc, pentru aceste vorbe, austro-ungarii, care nu tolerau manifestări naţionaliste, au luat foc, iar cancelarul Bismarck a ameninţat cu o invazie militară în România. Înspăimîntat, Vasile Boerescu, însoţit de A.D. Sturza, ministrul de Externe, a dat o fugă pînă la Viena şi şi-a cerut iertare pentru vorbele neinspirate). De la ce a intervenit neînţelegerea dintre ministrul de Externe Vasile Boerescu şi ambasadorul său? Boerescu sprijinea dorinţa Austriei şi a Turciei de a controla traficul pe Dunăre, pe cursul de la Porţile de Fier la Galaţi, în dauna României. Dezgustat de această situaţie, în 1881, M. Kogălniceanu şi-a cerut demisia, care i-a fost acceptată, şi a fost trimis ambasador la Madrid.

Atelierul fotografic

,,Nestor Heck“

Aşa se numea, după numele proprietarului, un atelier fotografic din Iaşi, în a doua jumătate a Secolului al XIX-lea. Acolo a fost făcută, în 1884, cea de a treia fotografie a lui Eminescu, a cărei istorie trebuie cunoscută. După cîteva luni de şedere în Italia, unde fusese însoţit de prietenul său Chibici-Rîvneanu, poetul se întoarce la Iaşi, oarecum restabilit, şi este găzduit în casa unui alt alt prieten, Miron Pompiliu. (Istoricul literar Ion Scurtu comentează: ,,Acum, el oferea un chip subţiat de gînduri şi de o înfrîngere sentimentală“.) Vrînd să-i mai însenineze existenţa, prietenii l-au plimbat prin cîrciumile mărginaşe, unde se ţinea vin bun, după care au hotărît să-i facă o fotografie pentru a eterniza momentul. Iată cum a evocat episodul A.C. Cuza, viitorul profesor universitar şi exeget al marelui poet: ,,Într-o zi, profitînd de bunele lui dispoziţii, l-am luat de pe terasa Hotelului «Traian», împreună cu Wilhelm Humpel şi Petru V. Grigoriu, şi, aşa, îmbrăcat în costumul său alb, de vară, cum era, ne-am dus, cu toţii, la atelierul de fotografie «Nestor Heck», unde a consimţit să se fotografieze, însă numai în grup, alături de noi. Ne-am şi aşezat împreună. După indicaţiile noastre, însă, fotograful l-a scos numai pe dînsul, ceea ce nu puţin l-a supărat, mai apoi, văzîndu-se amăgit ca un copil“.

(va urma)

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI