Firea-ţi ai naibii de simpatici!

in Lecturi la lumina ceaiului

Premierul Dacian Cioloş a remaniat, dîrz şi hotărît, Guvernul meu, punînd pe făraş, la pachet, nu mai puţin de 4 (patru) miniştri. Avînd în vedere şi concedierile ori demisiile anterioare, s-a ajuns, aşadar, la Guvernul meu-III, dacă nu cumva chiar la Guvernul meu-IV. Mai avem la un colţ, şi va fi egalat trist-amuzantul record al guvernului Boc-V. Cu menţiunea că, în materie de nume însoţite de numerale ordinale (obicei al fotbaliştilor, care îl preluaseră de la regi – vezi Carol al II-lea, Nunweiller III şi IV), cota cea mai ridicată o atinsese, la un moment dat, unul dintre fraţii Sepi, mai exact Sepi VI. Căruia, din conexiuni fonetice lesne de-nţeles, presa prefera să-i spună Vasile Sepi…
În locul celor 4 miniştri merituoşi, dar lenţi, ca să-l cităm pe premier, au fost numiţi, bineînţeles, alţi 4. Deşi, bineînţeles nu-i cuvîntul cel mai potrivit, fiindcă puteam să ne trezim cu 6-7 noi miniştri pe cap, în locul celor 4! Păi, aşa cum sporesc ca ciupercile fel de fel de Agenţii bugetofage, înţesate de rubedeniile lor, ce mare greutate era să se scoată din pălărie încă 2-3 ministere?! Vorba aia, să manîncă ceva şî gura pretenarilor, nepoţilor ori amantelor rămase pă lista d-aşteptare…
Am fost asiguraţi de simpaticul domn Cioloş că cei 4 (patru) nou-numiţi sînt la fel de merituoşi ca şi predecesorii (?!?), dar incomparabil mai… rapizi. Păi, lăsînd la o parte charisma personajului, dacă viteza reprezintă principalul criteriu de selecţie, omul cel mai potrivit ar fi fost, de departe, Usain Bolt! După cum, prelungind ideea, ceilalţi 3 desemnaţi ar fi trebuit să fie Nesta Carter, Michael Frater şi Yohan Blake, colegii lui Bolt din cea mai rapidă ştafetă de 4 x 100 a lumii. N-ar fi dat rău nici Mark Cavendish, ajuns, iată, la cea de-a 29-a victorie la sprint, în Turul Franţei.
În fond, de ce n-am avea şi miniştri străini? Dacă la naţionalele de handbal lucrează antrenori străini, dacă şi la cea de fotbal ne-am pricopsit cu un selecţioner străin, dacă importăm ardei graşi, gogonele şi şef al arbitrilor din Grecia, iar federaţia română e condusă (susţine Prunea) de un preşedinte străin de fotbal, pen’ce n-am avea şi miniştri „dă dincolo“?! Nene Cioloş, trăi-ţi-ar franţuzoaica şi bretonelul, spune şi matale dacă o asemenea rocadă n-ar fi simpa? Ar fi simpa rău!
În schimb, fostul premier Victor Viorel Ponta n-a fost deloc simpa atunci cînd… Ce spuneţi?!… Nuuu, nu cînd s-a plimbat cu ditamai bărcoiul, împins de jandarmi, în apa abia ajungîndu-le la bocanci; atunci s-a dovedit niţel nematurizat, atîta tot, dar nu mi-a displăcut. Dimpotrivă, m-am dicstrat mai ceva decît la Teatrul de Estradă, unde nu mă mai distrez deloc. Că’z doar nu-ntîmplător coana Stela vrea să-şi deschidă un teatru al ei; dacă-o mai putea, că-n ultima vreme cam aduce şi ea picioru’. Cum?!… Nuuu, nici cînd a-ntrebat-o pe o colegă, Ce-ai, fă, Doino, ţi s-a făcut de-o inundaţie? Aici, vinovată ar putea fi Şcoala de Dans şi Bune Maniere ot Tîrgu Jiu. Pardon?!… Nuuu, nici cînd a plagiat lucrarea de doctorat; el făcea parte dintr-un luuung, foarte lung, cîrd de plagiatori, dar, fiind vorba de „trofeul Ponta“, ministrul recent destituit, deci băiatul cel lent de felul lui, a iuţit fuleul cercetărilor de nu-l mai ajungea din urmă nici ştafeta de 4 x 100 a Jamaicăi!
Ca să nu vă pun răbdarea la-ncercare: domnul Ponta
n-a mai fost deloc simpa cînd a lăsat-o pe gracila Ioana Petrescu, efemer ministru al Finanţelor, pradă mîrlăniei ştiute, şi previzibile, a preşedintelui Traian Băsescu. În acea memorabilă întîlnire de la Cotroceni, micimanul o jignea non stop pe fătucă, iar pisoiaşul tăcea mîlc! Ee, atunci, Victor Viorel s-a arătat de-a dreptul antipa!
Dacă ar fi îngropat totul ca pisoiaşul, ar mai fi fost cum ar fi fost. Numai că, într-o recentă emisiune TV, aceeaşi imaturitate l-a împins să reconstituie secvenţa! Rîzînd în suc propriu, îi repeta, obsesiv, moderatorului cîtă instrucţie a făcut el cu fătuca înaintea confruntării, cît „învăţămînt politic“ a investit în ea (Fii foarte atentă, te vei afla faţă în faţă cu cel mai mare bandit din ţara asta!! Nu scoţi nici o vorbă, ai înţeles?), şi cu toate acestea, fătuca neascultătoare a căzut în capcana animalului politic! Păi, matale, nea Genunchi-Operat-la-Istanbul, că la Bucureşti ocupai singur un etaj al spitalului!, ai dus-o la Cotroceni ca să tacă penibil, ori să-şi susţină demn ideile?!
În scena cu pricina, au fost la fel de dezagreabile şi tupeul fostului preşedinte (adică tu, un licean de nota 6, după propriile mărturisiri, te pricepeai mai bine la Finanţe decît o laureată la Harward?! A constatat pe pielea lui tot poporul cît de bine de pricepi, dacă, după 10 ani de domnie, ai lăsat ţara pe penultimul loc european ca nivel de trai!), şi laşitatea fostului premier. Altfel spus, fătuca a avut ghinionul să nimerească între un antipa şi un… Antipa! Victor Viorel trebuia să arate că, înainte de a fi prim-ministru, este bărbat! Ioana Petrescu venise la Cotroceni însoţită de el, nu de altcineva. Ca unul care cred c-am însoţit la viaţa mea ceva mai multe fete decît nea Genunchi, afirm că, în momentul în care din Băsescu a erupt mîrlănia, din Ponta era obligatoriu să erupă cavalerismul! Dacă la mine, în Piaţa Chibrit, se-ntîmpla una ca asta, sau, aoleu!, dacă-n locul lui Ponta era Boureanu, se lăsa cu ochi învineţiţi şi cu căpăţîni (nu doar una bucată Marian Căpăţînă!) în gură. Nu zic că la fel ar fi trebuit să se petreacă şi în salonul Cotroceniului, dar nici ca Ponta să tacă mîlc. După care, să dea vina pă madmoazelă! Încep să înţeleg pen’ce Liviu Dragnea, zîmbind teleormăneşte pe sub mustaţă, îi face toate îmbîrligăturile posibile şi imposibile.
De-o vreme, ne-am pomenit pe micul ecran cu un personaj, care, recunosc, mie mi-e simpatic rău. Mă dicstrează de n’şpe ori mai tare decît emisiunile de divertisment-TVR, văzute de 99 de ori şi cu sergentul 100. Altora, însă, tipul li se pare greu spre imposibil de suportat. De pildă, Cocuţa, căţeluşa mea, de cîte ori îl aude, face ca toţi dracii! Chestie de gust. Sau de dezgust.
Îmi scapă numele tipului. E cel cu voce balansînd între broscoiul Kermit şi răţoiul Donald, şi cu diametrul fălcilor mai mare decît cel al calotei craniene. Alte semnalmente: e posibil să stea rău cu nervii, sigur însă cu educaţia; cînd apare în vreo emisiune, mereu rîzînd fără motiv, mereu întrerupîndu-i pe toţi, nu prea rămîne loc ca alt invitat să deschidă gura. Presupun că, pe lîngă tupeu, creatura are şi ceva tencuri-teancuri în portofel, că altfel nu-l lipeau ăia cu gura la canalul lor (care, altminteri, pe bune, mi se pare în continuă creştere). Ei, şi?! Bercea Mondial n-are lovele? Dar alde Guţă?! Probabil că au atîtea mormane, încît ar putea să se 3,14… Mă rog, aici ar fi pe bază de Sepi VI… Au lovele fără număr-fără număr, că altfel nu-i lipeau nici pe ei cu gura la Kanal D.
Revenind la nea Orăcăială: tupeul fără frontiere i-a mers o dată, i-a mers de n’şpe ori, pînă ce, mai serile trecute, s-a-ntîmplat să fie prezentă în studio şi simpatica doamnă Alina Petre, fostă Măgureanu. Ghinion!… Aoleu, am zis Măgureanu?! Pauză publicitară, rămîneţi alături de noi!
Aşadar, (re)numitul Virgil Măgureanu… Pe cînd el se afla la începuturile ascensiunii, iar eu aveam rubrici prin vreo 3-4 ziare importante – vorbesc de anii ’90 -, omuleţul mă saluta de departe, ridicîndu-şi pălăriuţa cît putea de sus, la cei aproximativ 1,60 m. ai săi, deci la concurenţă cu Irinel Columbeanu. Mai apoi, cînd amîndoi ne ţineam căţeluşele cu pui la onorabilul domn Molie, la Săftica, încingeam lungi şuete pe teme sportive, şi nu numai. Acum, însă, cînd eu am rămas un biet pensionar, dacă ne întîlnim cîteodată prin Piaţa 1 Mai, unde facem tîrguielile, pare a nu mă mai cunoaşte. Nu exclud, s-ar putea chiar să nu mă mai recunoască; pe lîngă faptul că am mai albit, că m-oi fi împuţinat la trup şi la pix, a acumulat şi dumnealui ani, bani, dar şi un morman de griji. Că, uite, lăsînd dezvăluirile fostei nurori, bat la uşă dosarele Mineriadei!! De asemenea, există boli parşive, care atacă nu doar la nivelul epidermei, ci şi niţel mai adînc… Dar, dacă nu-i vorba de aşa ceva, ci, după cum scria Vadim, de „fostul căruţaş Asztaloş“, deci dacă la fel s-o fi purtat şi cu fosta lui noră, mai că o-nţelegem pe biata femeie; atîta parapon pe el & familionul lui nu vine din senin!
Aşadar, madam Alina Petre… Femeie arătoasă, cu multă personalitate şi isteaţă brici. Chiar dacă – zic eu – n-a avut de lucru, băgîndu-se într-un bucluc mai mare decît blocul construit de fostul ei soţ. Bloc în care – zice doamna Petre – a cumpărat un apartament „la preţ de cantină“ şi fostul preşedinte interimar Crin Antonescu. Să deducem din spusele doamnei, şi mai ales din carneţelul prezentat procurorilor, că în tărăşenia respectivă s-ar fi comis o mică-mare evaziune fiscală?… Probabil că vom afla adevărul în momentul în care bolovanul va ajunge mai la poalele dealului, fiindcă, deocamdată, abia a-nceput să se rostogolească. Şi, dacă tot veni vorba despre albul simbol al purităţii, ne-ntrebăm şi noi, ca ardeleanu-n gară: cum rămîne cu cedarea ilegală (zice decizia tribunalului!) a bazei nautice din Herăstrău, pe vremea cînd crinuleţul era ministru al Sportului, bază aparţinînd, de fapt şi de drept, clubului Sportul Studenţesc? Rămîne tot ca-n gară?!
Am deviat însă de la subiect… În clipa în care individul cu diametrul fălcilor mai mare decît cel al calotei craniene a devenit şi el mîrlan în dialogul cu o doamnă, a fost făcut imediat KO. Simpatica, eleganta, dar puternica Alina Petre, care nu-i gracila Ioana Petrescu, i-a tras, vorba boxerilor, dreapta la bărbie-stînga la ficat: Alo, domnu’, cum te cheamă, că-mi scapă numele!… După cum te comporţi, locul dumitale este în emisiunea lui Capatos, nu aici! Mie, una, îmi inspiri repulsie!
Repulsie?!… Dacă la mine, în Piaţa Chibrit, o femeie i-ar fi zis aşa ceva unui bărbat, ăla se ducea şi orăcăia-măcăia la altă masă. Că, de n-avea această minimă demnitate, rămînea dă rîsu’ mahalalii!
Epuizată de abia-ncheiata campanie electorală, primăriţa Firea s-a uşchit în concediu. Apăsat de trecutul său, postat pe net, adjunctul Tudy, sau Tedy, cum naiba-şi zice finul lui Tăriceanu, şi-a dat demisia (ăsta şi-a
făcut-o, şi la propriu şi la figurat, cu mîna lui!). Cum rămîne, însă, cu Primăria Bucureştilor, într-un moment în care, bunăoară, ar trebui înlocuită termoficarea rămasă de pe timpul lui Caragea Vodă, başca atîtea alte probleme pe cap de bucureştean?! Rămîne tot ca-n gară?
Rică Răducanu fiind „omorît“ în direct şi la ore de vîrf de un smintit cu diagonală roşie-n buletin, nu doar Manolo Terzian s-a îngrijorat, ci şi subsemnatul, drept care l-am sunat pe eroul cărţii mele Prea mare, pentru un careu atît de mic. Eu: Eşti viu, Ricanule! E bine-bine, e foarte bine… El: Normal, tăticu’, că-s din neam de viaţă lungă! Mama a trăit un secol, însă io vreau s-o depăşesc. Am metoda mea, da’ n-o vinde mai departe: la suta lu’ mama, adaug… TVA-ul, aşa că o să vă mai plictisesc 7-8 cincinale. Şi, atenţie, cincinale ca lumea, nu d-alea, sanchi, în 4 ani jumate!
Deşi, la moralul lui „beton 300“, nu cred c-avea nevoie de psiholog, l-am consolat, povestindu-i că şi pe mine m-a „omorît“ unul, acum cîţiva ani… Mă sunase un fost coleg de la LPF, Adrian Ionescu, bucurîndu-se (?) că mă aude: Sorine, eşti bine, sănătos? Eu: Mulţumesc de întrebare. Dar cu ce ocazie? El: Păi, mi-e şi jenă să-ţi spun… Ciubotă, avocatul Ligii, a umplut oraşul cu vestea că ai fi murit! Eu: Şi de ce te miri? Nu ştiai că numitul Ciubotă e complet idiot? I-am spus exact cuvintele astea, cunoscînd că mă pot baza pe discreţia Ionescului… Ca dovadă, după cîteva minute m-a sunat Ciubotă: Idiotul vă deranjează. Ei, nu, că şi ăsta era simpatic rău!… Zîmbesc negru: Înţeleg că vrei să afli cînd e-nmormîntarea. Explică: Am fost la sala de forţă, iar acolo un tip spunea în gura mare că a murit Satmari. Eu: Dacă mergeai la sala de creier, evitai gafa; îmi dădeai un simplu telefon, şi aflai că (încă- n.a.) n-am murit eu, ci Alexandru Satmari, colegul şi prietenul meu din TVR. El: Ce pot să mai fac acum, decît să vă cer scuze? Eu: Bine, măi, copilul lui Dostoievski, ţi-am primit scuzele. Rîde cu poftă. Semn că, totuşi, nu era chiar atît de idiot, pe cît îl bănuisem.

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI