Fiţe de şmecheri (30)

in Război corupției

IMPLANT CU BILE DE AUR
Dincolo de zidurile puşcăriei există o lume cu totul diferită. Traiul zilnic se desfăşoară acolo după „codul puşcăriaşilor”, „o lege” de o complexitate rar întîlnită, care reglementează toate aspectele vieţii din „pîrnaie”. Sînt prevăzute pedepse de o cruzime înfiorătoare pentru pedofili, de exemplu, dar şi recompense aparte pentru cei care „se ţin” cel mai tare. Astfel, un şef de celulă are dreptul să-şi pună cîte o bilă în penis pentru fiecare an de detenţie petrecut „în funcţie”.
Numai că, în ultimul timp, şi această veche tradiţie a lumii interlope a ajuns să fie alterată. Tot mai mulţi sînt cei care, deşi au cazierul „curat” sau „mîzgălit” doar de simple „găinării”, au început să recurgă la implantul de bile, iar cîţiva tineri, fii de rromi înstăriţi, au ajuns chiar să-şi comande aceste podoabe la bijutier, cerînd să fie făcute din aur. Cei care şi-au completat „şcoala vieţii” şi pe la „pension”, susţin că autoritatea gardianului se opreşte „la vizetă”. În camerele unde deţinuţii îşi calculează „amereul”, mai mult sau mai puţin claie peste grămadă, responsabilitatea pentru tot ceea ce se petrece acolo îi revine şefului de celulă, cel care trebuie să se facă ascultat de tîlharii, violatorii sau criminalii nevoiţi să coabiteze atîta amar de vreme doar pe cîţiva metri pătraţi. Autoritatea şefului de celulă este totală, iar semnele rangului său sînt bilele din penis. De fiecare dată cînd împlineşte cîte un an de şefie, sărbătoritul primeşte o şampanie. După ce o bea, în prezenţa tuturor celorlalţi şefi de celulă din respectivul penitenciar, el sparge sticla şi, din fundul acesteia, alege o bucăţică pe care, prin frecare, o rotunjeşte pînă îi dă forma unei biluţe. Pe care, după o banală crestătură de briceag, şi-o implantează în penis.
Acest obicei specific puşcăriaşilor poate părea o simplă legendă. El este însă strict respectat în toate penitenciarele ţării, mulţi deţinuţi ajungînd celebri în lumea interlopă pentru „buzduganele” cu care s-au ales la eliberare, după mulţi ani de şefie.
Acum se pare că bilele implantate în penis au devenit o adevărată modă printre băieţii de bani gata. Nemaiştiind pe ce să arunce banii, odraslele unor rromi înstăriţi îşi comandă la bijutier bile din aur. Apoi, ei dau cîte o petrecere de pomină, pentru ca toată ţigănimea să fie martoră cînd ei se împodobesc cu neobişnuitele bijuterii. Ei consideră că astfel „le creşte rangul” în faţa celorlalţi, demonstrîndu-le că au bani şi, prin urmare, putere. E nevoie de martori la săvîrşirea implantului, pentru ca toţi să ştie că bilele sînt într-adevăr din aur, o demonstraţie ulterioară a „operaţiei” fiind dificil de realizat.
Numai că aceia care posedă „pe bune” astfel de trofee nu privesc cu ochi buni această nouă modă, considerînd că în acest fel le este bagatelizat propriul lor prestigiu.

(va urma)
Tache
(Text preluat din volumul „Fiţe de şmecheri“)

COMENTARII DE LA CITITORI