Fiţe de şmecheri (35)

in Război corupției

MASAJ EROTIC ÎN JACUZZI

Există încă mulţi nostalgici după vremurile de demult, cînd eram cu toţii egali, chiar dacă eram egali în sărăcie. Numai că timpurile s-au schimbat, iar cei care au reuşit să se descurce, avînd acum un alt statut financiar decît contribuabilul de rînd, chiar că nu au de ce să regrete. Pentru ei, pentru cei cu bani, România a devenit cu adevărat ţara tuturor posibilităţilor, unde îşi pot satisface orice capriciu.
Un salon luxos, al cărui nume evocă paradisul budhiştilor, le oferă celor dornici de relaxare şi plăceri trupeşti servicii de masaj erotic în jacuzzi. Aflat într-o zonă extrem de selectă, vizavi de Palatul Cotroceni, salonul şi-a ales o clientelă extrem de pretenţioasă. Cel care îşi permite să vină aici poate scăpa de stres cu un hidromasaj în minipiscina cu bule, bînd un cocteil, privind un film pe DVD, sau ascultînd muzică bună. Bineînţeles, totul în compania a două maseuze cît se poate de sexi, care îi masează tot corpul. Confidenţialitatea este elementul-cheie pentru bunul mers al afacerii. Regulile pe care angajaţii trebuie să le respecte în acest sens ocupă cel mai mult spaţiu din regulamentul de ordine interioară, care parcă ar fi fost elaborat de N.A.S.A. Astfel, toţi clienţii sînt programaţi la distanţă de cel puţin zece minute unul de altul, pentru a nu exista pericolul să se întîlnească şi pentru a li se asigura intimitatea. Mai mult, angajata pe post de hostess este obligată să vegheze pentru a nu exista nici cel mai mic risc ca un client să dea ochii şi cu altcineva în afară de maseuza aleasă. Recepţionista supraveghează holul, livingul şi bucătăria pentru a preîntîmpina orice incident. Maseuzele sînt obligate, la rîndul lor, să nu dezvăluie identitatea nici unui client. Regulamentul se încheie cu următorul paragraf: „În cazul unui client străin care a fost adus de un şofer, acesta este rugat să aştepte cîteva minute într-un salon închis, pînă cînd şoferul vine şi îl conduce discret pînă la maşină”.
Clientul poate alege una sau mai multe dintre maseuzele care îl întîmpină într-o ţinută cît se poate de lejeră. Sau clienta, pentru că, mai nou, salonul îşi oferă serviciile şi pentru doamnele şi domnişoarele „care obţin orgasmul mai greu sau deloc şi care sînt astfel ajutate să depăşească acest prag psihologic”.
În timp ce savurează o băutură şi i se prezintă oferta, clientul alege tipul de masaj, care debutează cu un duş, unde poate fi asistat şi săpunit de fata dorită. Primul este masajul de relaxare, făcut „pe tot corpul, de la picioare şi pînă la cap, atît pe spate, cît şi pe faţă, tălpi, gambe, pulpe, fese, spate, umeri, mîini”. Urmează masajul erotic, executat de o fată îmbrăcată doar cu bikini şi care: „va atinge uşor corpul dvs. cu sînii, cu fesele, cu coapsele, folosindu-şi întreg trupul pentru a vă aduce la starea de nirvana şi, plin de extaz, la punctul culminant, care va lăsa în urma lui un alt om, relaxat şi fericit“.
Dar, indiscutabil, mîndria salonului este numărul de „Jacuzzi massage“, de care numai aici vă puteţi bucura. Acesta este făcut într-o minipiscină de tip spa, un jacuzzi profesional, unde hidromasajul clasic este îmbinat cu cel erotic, executat de două profesioniste. Pe scurt, te afli cu două fete frumoase în piscină, bei ceva, te uiţi la un film, asculţi muzica preferată, te bucuri de mirosul beţişoarelor, alegi culoarea luminii, le comanzi fetelor pe unde şi cum să te maseze şi… nu-i aşa că ai toate şansele să începi să te consideri un fel de James Bond răsfăţat de admiratoarele gata să-ţi ofere totul?

(va urma)
Tache
(Text preluat din volumul „Fiţe de şmecheri“)

COMENTARII DE LA CITITORI