Flautele fricii

in Poeme

Sat de lemn, biserică de piatră
cum s-a dus copilăria mea
în cadenţa ploilor de toamnă
nicovala soarelui pleznea
Timp înalt şi fără nici o grijă
nu ştiam ce vreau şi cine sînt
flori de cositor topit pe plită
pocnitori de fosfor şi pămînt

Anii mei de glorie supremă
demiurg am fost, şi nu credeam
ce n-aş da acum să-ntorc ocheanul
să mă văd din nou copil la geam
Să simt iar mirosul sărăciei
ca de rufă înflorată-n ger
să-l aud pe tata de cu noapte
cum se rade cu un ciob de cer
Te revăd la vremea de cireşe
te revăd în jilţ de iarnă grea
rău erai, măicuţă, îmbrăcată
ţi-era teamă şi de umbra ta
cum veneai din cruciada foamei
cu o pîine cît un asfinţit
iar la piept strîngeai ca pe-o icoană
cîte-un pui de cîine rătăcit

Astăzi ce departe-s toate astea
răvăşite ca de-un vast prăpăd
cînd mi-e dor de tine închid ochii
pe ecranul pleoapei să te văd
Parcă un fachir nebun îmi sună
flautele fricii la fereşti –
sat de lemn, biserică de piatră
viaţă, viaţă cît mă pedepseşti…

CORNELIU VADIM TUDOR
(Poezie preluată din volumul „101 Poezii * 101 Bijuterii“)

COMENTARII DE LA CITITORI