Florile

in Poeme

Priviţi florile pămîntului…
Luaţi-le apa şi lumina
Şi veţi vedea cum se vor ofili,
Iar natura,
Străbătută de-o durere adîncă,
Fremătător le va jeli.

Redaţi-le
Apa cea de toate zilele
Şi lumina torenţială,
Generatoare
De tinereţe fără bătrîneţe
Şi veţi vedea
Cum din nou
Vor înfrumuseţa pămîntul,
Răspîndind simfonia culorilor,
Consolidînd armonia planetei.

Tot aşa, şi oamenilor
Dacă le luaţi cîntecul,
Bucuria de a-şi admira
Splendorile locului natal
Şi dragostea pură,
Înălţătoare,
Profund răscolitoare,
Ei vor pieri
Precum florile-n vremuri de secetă
Sau sufocate de bruma
Din toamna tîrzie,
Cînd tristeţea amanţilor reînvie.

Patria,
Dragostea
Şi cîntecul
Alcătuiesc trinitatea de aur,
Asemenea
Apelor,
Luminilor
Şi culorilor
Pentru lumea florilor.
Dezmierdînd florile,
Bucura-ne-vom de ivirea zorilor,
Genera-vom fericirea oamenilor
Şi concordia lumii.

Cîntînd florile,
Limpezindu-le culorile,
Omagiem nobleţea sufletului feminin,
Intim asociată dragostei profunde
Cu rezonanţe cosmice,
Aidoma unui simfonic freamăt
De codrii milenari,
Dragostei
Concepute ca a lumii esenţă,
Apa vie a nemuririi,
Un etern sentiment omenesc
Şi atît…
Atît de românesc…

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI