Forţa a III-a

in Lecturi la lumina ceaiului

Cine încearcă să demonstreze că nu se aştepta la rezultatul catastrofal al alegerilor prezidenţiale face dovada unei ignoranţe crase, pe lîngă o înaltă doză de infatuare şi siguranţă de sine. Mai direct, susţinătorii lui Victor Ponta se credeau siguri de triumf, neluînd în seamă faptul că hidra băsistă nu-şi va vinde uşor pielea.

Ponta şi ai lui au fost prea încrezători în cîştigarea alegerilor, fără să ia în considerare un aspect. Încă din luna mai a acestui an, Traian Băsescu a declarat că Ponta nu va cîştiga alegerile şi că el îl va toca permanent, mizînd pe diaspora şi pe oamenii lui de la ambasade. Mai mult decît atît, dar clica băsistă, cu rădăcini adînci în Mafia afacerilor de tot felul, a venit cu bani mulţi, ca să-i momească pe cei nehotărîţi, însemnînd aproape 30% din totalul votanţilor.

Acum, mai mult ca oricînd, se impune ca politicienii care au dorit să încline ferm acul balanţei spre centru-stînga (încă este posibil) să-şi facă bilanţul, după care să iasă în faţă cu măsuri clare, capabile să convingă populaţia. Este necesar să explice pericolul continuării practicilor băsiste, manevrate din spatele lui Iohannis. Deşi acesta a încercat să arate o oarecare distanţare de apucăturile predecesorului său (cazul de la Piaţa Universităţii, unde, după comunicarea rezultatelor în alegeri, s-a dus singur), se vede cu ochiul liber că totul e o prefăcătorie, menită să-i păcălească pe naivi.

Faptul că se pregăteşte terenul ca Vasile Blaga să-i ia locul lui Klaus Iohannis în fruntea noului PNL este ca şi cînd pleacă Băsescu şi vine Iohannis la Preşedinţie, avînd în spate aceeaşi bandă de geambaşi care să conducă ţara. Împotriva acesteia trebuie să lupte cu hotărîre Forţa a III-a, demascînd din faşă acţiunile ei murdare, prin care se urmăreşte perpetuarea politicii duse de acest personaj prefăcut şi mincinos pe nume Traian Băsescu. Mă cutremur cînd mă gîndesc: cum de am ajuns, noi, românii, un popor inteligent şi dornic de progres, să ne lăsăm manevraţi în aşa măsură, încît să alegem, acum, în fruntea ţării, un individ implicat în vînzarea unor copii amărîţi, şi care, în mod miraculos, şi-a cumpărat, din ,,meditaţii“, 6 case, din care 2 au fost pierdute în instanţă, după ce s-a dovedit că, la dobîndirea lor, s-au folosit acte false? Mă mir că acest popor minunat, care, de-a lungul istoriei sale, a dat mari personalităţi, precum I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Al. I. Cuza, Nicolae Titulescu ş.a., nu a reuşit să aleagă în fruntea ţării un român autentic, în măsură să simtă respiraţia acestei naţiuni şi s-o călăuzească pe drumul potrivit împlinirii năzuinţelor ei.

Spuneam, într-o altă împrejurare, că este cazul să ne trezim, să judecăm cu propria noastră gîndire. Ziceam: „Români, fiţi deştepţi!“. De ce să aşteptăm să fim conduşi de alţii? Oare cei 25 de ani de la schimbarea de regim nu sînt de ajuns pentru distrugerea României? Noul preşedinte a luat în primire România. De la cine? Şi dacă a luat-o, să ne spună: cum va fi noua schimbare? Fiindcă mult trîmbitaţa formulare „România lucrului bine făcut“ nu o prea înţeleg, şi mulţi cred că este o nouă metodă de manipulare, dacă cel ce a lansat-o va avea în spate clanul băsist. Români, hai să ajutăm Forţa a III-a şi să-l rugăm pe domnul Corneliu Vadim Tudor, patriotul neînfricat şi bun român, să ia frîiele în mînă şi să scoată România din marasmul politic în care ne găsim. Să ne trezim odată din acest coşmar!

ANTON VOICU

COMENTARII DE LA CITITORI