Forţa blestemului (1)

in Mica enciclopedie

 

 

Blestemul reprezintă o imprecaţie prin care cineva se adresează puterii divine pentru a-i solicita abaterea unei nenorociri asupra unui semen al său care i-a provocat o mare suferinţă. Nu este exclus ca practica blestemului să dateze din timpuri imemoriale. În mod paradoxal, însă, ea a înflorit în perioada creştinismului, în ciuda faptului că esenţa religiei creştine este iubirea faţă de semenii noştri, inclusiv faţă de duşmani, cărora le datorăm iertarea. Anateme şi blesteme au fost proferate chiar de către înalţi prelaţi. Dacă, uneori, blestemul a avut un rol de avertizare – ca acela aruncat de o faţă bisericească pentru interzicerea intrării femeilor în mînăstirea Frăsinei – în alte cazuri imprecaţiile au fost generate de sentimente negative, pentru care un bun creştin ar trebui să facă eforturi să le reprime. Ni se întîmplă adesea să auzim vorbindu-se de blesteme rostite de oameni profund îndureraţi, cărora li s-a făcut, de către cineva, un mare rău, sau chiar să fim martori cînd cineva aruncă vorbe grele împotriva vreunui duşman al său. Scepticii vor spune că astea sînt vorbe goale, care nu vor avea nici un efect. Din păcate, nu este deloc aşa. Nu de puţine ori, se întîmplă ca răul dorit de o persoană afectată în interesele sale majore de acţiunile cuiva să se abată întocmai asupra celui care a provocat suferinţa. De ce, oare, s-ar întîmpla aşa ceva? Ce legătură ar putea exista între nişte vorbe spuse la mînie şi soarta unui om? Această legătură – nenumărate mărturii ne demonstează că ea există cu adevărat – n-o vom putea demonstra niciodată. Putem doar să facem nişte supoziţii. Una din ele ar fi aceea că orice cuvînt rostit emite o vibraţie care poate acţiona, provocînd uneori chiar moartea persoanei blestemate. În unele cazuri, însă, nu este exclus ca, atunci cînd o persoană este grav afectată de acţiunile răuvoitoare ale cuiva, şocul să fie atît de puternic, încît, pentru doar cîteva momente, să poată vedea, cu ochii minţii, nenorocirea abătută asupra celui care i-a provocat suferinţa şi să o descrie sub forma unui blestem. În cartea sa „Mistere nerezolvate“, Frank Edwards ne prezintă cazul unui om asupra căruia s-a rostit un blestem cumplit, care i-a provocat ruinarea. Cazul prezentat în această carte este interesant şi din alte puncte de vedere, întrucît ilustrează dezastrul pe care lăcomia şi neomenia îl pot provoca în viaţa unui om. Este vorba despre un reprezentant al unei categorii de oameni atît de ahtiaţi după bani, încît îşi imaginează modalităţi de îmbogăţire de o rară ciudăţenie. Cine şi-ar putea închipui că un om ar putea ajunge multimilionar din comerţul cu cai morţi? De neimaginat şi, totuşi, adevărat. Ne aflam la Chicago, pe vremea cînd zeul automobil nu apăruse încă. Vehiculele trase de cai umpleau pe atunci străzile marelui oraş.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI