Fostul face pe prostul

in Lecturi la lumina ceaiului

Mă încearcă de multă vreme perplexitatea lui Gelu Voican Voiculescu, rămasă de pomină, de data asta, în faţa timidităţii protectoare de care beneficiază în justiţie Fostul de tristă amintire şi de, încă, penibilă şi revoltătoare actualitate. În ultimul an, l-am văzut pe Băsescu Traian tocind treptele judecătoriilor şi rîzîndu-şi în barbă, chemat fiind în instanţe pentru tot felul de năzdrăvănii şi aiureli de rîsul curcilor, dar deloc pentru marile ,,tunuri”, cu grave consecinţe pentru economia şi siguranţa naţională, patronate de el. Mai rămîne să vedem cum cineva o să-l cheme în instanţă, incriminîndu-i mojicia şi mitocănia funciare, lipsa la apel a celor şapte ani de-acasă, ori pentru că a jurat strîmb pe Biblie! Asta în vreme ce peste dosarele Flota, ALRO, Mihăileanu, peste spălările de bani, peste colecţia de case picate din seninul vînzărilor anterioare, peste conflictele de interese, traficul de influenţe şi arme şi împroprietăriri cu vădit şi dovedit iz penal, instituţii oarbe şi surde aşteaptă să se aştearnă uitarea şi praful, ori, şi mai rău, să dispară, să se piardă cu totul.

Alături de indignarea devenită un fenomen psiho-social tot mai amplu, care nu vrea să ia în seamă resemnarea şi ocultismul, ar fi de desluşit şi mecanismele, resorturile unui asemenea protecţionism care infirmă şi ia în bătaie de joc, în faţa cetăţeanului de rînd, preceptele mult trîmbiţatului stat de drept. Şi totuşi, răspunsul pare că e mai simplu de dat şi chiar mai revelator decît izvorul mirării. Păi, să ne închipuim ce ar fi la gura lui de mahalagiu, odată ajuns în boxa acuzaţilor, ce cutremur devastator s-ar produce în instituţiile reformate după chipul, interesele şi apucăturile lui! Închipuiţi-vă ce ne vor auzi urechile atunci cînd, aidoma unei fiare încolţite, care simte că nu mai e loc de-ntors şi scăpare, va da în vileag şi în gît pe complicii matrapazlîcurilor sale, pe tăinuitorii din umbră ai abuzurilor, arbitrariului şi jocurilor subterane care i-au excedat atribuţiile funcţiei şi poziţia în stat! Sau care va fi, de pildă, impactul emoţional şi instituţional atunci cînd va confirma, cu multe subiecte şi predicate, că nimic din ingineriile financiare, nimic din raptul economic inspirat de lăcomia şi setea de parvenire a Fostului, nimic, dar nimic din toate acestea n-au fost străine ochiului şi timpanului Serviciilor Secrete şi cerberilor anesteziaţi ai justiţiei! Din această complicitate tacită şi programatică se nasc şi aroganţa, şi tupeul, şi neruşinarea cu care joacă rolul de ,,Gică-contra” şi-a opozantului de paradă, cu orice ocazie. Iar atunci cînd simte laţul opniei publice şi-al media tot mai aproape şi gata să se strîngă, se victimizează, joacă alba-neagra cu realităţi evidente, găseşte vinovaţi închipuiţi, e în stare să deplîngă întîmplarea nefericită că Mircea este fratele lui! Altfel zis, face pe prostul, crezînd că-i prinde bine! Şi nu e singurul interpret al butaforiei, pe cît de ieftină, pe atît de supărătoare, asta pentru că şi-a găsit aliaţi în sistemul însuşi şi în susţinători cu minţile năclăite în anomie şi naivitate, animaţi de eternele vicii omeneşti: indiferenţa, laşitatea, frica, pupincurismul, prostia.

Poate cineva se gîndeşte că ar fi jenant, inoportun şi de rău augur pentru imaginea ţării să oferim la export cazul unui asemenea specimen, ajuns pe mîna justiţiei, după ce s-a cocoţat – şi din nebăgarea noastră de seamă – în cele mai înalte dregătorii ale statului. Nu pot să iau de bună o asemenea variantă, decît ca pe un şubred pretext pentru ca actul de justiţie să nu meargă pînă la capăt, pînă la ultimele consecinţe sub auspiciul dreptăţii. Pentru că Europei însăşi nu i-ar strica deloc o asemenea lecţie, ca să vadă, în sfîrşit, după ce 10 ani a închis ochii, pe cine a apărat, susţinut şi salvat cu preţul, evident, al slăbirii încrederii în bruma de democraţie clamată, dar aflată, azi, în grea suferinţă, gata-gata să-şi dea duhul. Dimpotrivă, aducerea lui Băsescu Traian în faţa justiţiei, pentru a da socoteală cu dovezi irefutabile, existente deja în dosare doldora de infracţionalităţi, ar fi nu doar o urgenţă, dar şi o dovadă clară că România vrea să-şi asaneze gunoiul şi mocirla morală în care se complace de ani buni, ar fi dovada că vrea să se primenească, fără să fie împinsă de la spate din afară, de şantaj şi condiţionalităţi păguboase, că încetează a mai fi guvernată de un sistem putred de valori şi putere, în fine, că refuză să mai fie o ţară bolnavă.

IOAN VIŞTEA

COMENTARII DE LA CITITORI