Frămîntarea intimă

in Lecturi la lumina ceaiului

(Fragment)

E-o dimineaţă – parcă niciodată
Nu mi-a fost dat o alta să privesc.
Pădurile sclipesc a primăvară
Şi fumuri calde-n crengi se-ncolăcesc.
Simt – nevăzută-n aer – o putere.
Vîsleşte des, cu aripe subţiri,
Mă umple cînd cu-nfiorări voioase
Şi cînd cu dureroase răbufniri.

Trec în galop sub streşini de pădure,
Sorb aerul şi ca pe-o apă-l simt.
Şi totu-mi pare-atît de larg în juru-mi,
Şi iarăşi totu-mi pare-atît de strîmt!…
Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate,
Mă-nconjură în roiuri de scîntei
Sălbatica pădurii tinereţe
Şi-nţelepciunea bătrînească-a ei.
NICOLAE LABIŞ

COMENTARII DE LA CITITORI