Frumoasa adormită (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Motto: ,,Nu există suferință mai mare decît amintirea fericirii trecute, în timp de nenorocire”. (Dante Alighieri)

Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, tînăra nu a putut fi salvată. Aproape de miezul nopții, duminică, 16 septembrie 1973, Livia a murit la spitalul Județean Botoșani. A trăit intens pentru vîrsta ei, frumos și asumat, a lăsat o urmă în lume, în conștiința unor oameni de valoare, care mi-au vorbit într-un fel minunat despre ea. S-au perindat la căpătîiul ei sute de oameni care au lăsat poze adunate de prieteni, s-a cîntat la chitară, s-a ascultat muzică folk, mamei i-au fost dăruite albume cu sute de poze pe care colegii ei au scris mesaje emoționante. S-au povestit întîmplări hazlii sau tragi-comice din liceu, excursii, distracții. Vom avea ce citi, ce povesti, mult timp de acum înainte… Și totul s-a desfășurat, cum a spus și preotul Nicolae Pentelescu, cu decență.

Au existat fotografii suges­tive, foarte frumoase, care din
păcate s-au pierdut. Înmor­mîntarea a fost impresionant de frumoasă pentru că da, o înmormîntare poate fi frumoasă. Au participat peste 5.000 de oameni din Suceava, Iași și Botoșani. În momentul în care sicriul cu trupul tinerei a fost coborît în groapă, Viorel a făcut preinfarct și a fost transportat de urgență la spital. Livia a fost purtată prin tot orașul în drumul spre eternitate. Durerea familiei, a fost, de fapt, durerea întregului oraș. Erau părăsiți de cel mai frumos chip. Lumea era mult mai iubitoare și mai pasională decît acum.

Viorel și Livia Dimitriu au trăit o dragoste dincolo de moarte. Poate cea mai frumoasă și mai tragică poveste de iubire din Suceava a pornit cu o poezie scrisă pe un măr și s-a sfîrșit după numai un an, cu un accident zguduitor care a stupefiat un oraș întreg. Între aceste clipe au stat poeme, balet, faimă, comunism, onoruri, durere, moarte. La final, Ana Mucileanu, sfîșiată de durere, a înțeles că Livia decisese să supraviețuiască teribilului accident vreme de cîteva ore pentru ca cei dragi să nu cadă secerați de vestea dispariției sale bruște. Mare jale şi multă durere pentru părinţi, rude şi apropiaţi. Prorocirea bunicii care plecase şi ea la dreptate, s-a împlinit. Durerea mamei a fost imensă, între cele două fiind o legătură specială. Iată ce scrie Ana Mucileanu, după 20 de ani de la moartea Liviei, pe una din pietrele funerare:

,,Livișorul mamei…! Zadarnic caut să îngrop amintirile. Nu pot, ele au rămas unități de aur. Am alergat o viață întreagă și iată-mă ajunsă la capăt, obosită, și totuși liniștea nu mi-o pot găsi decît aici, lîngă tine, puiul mamei scump. Mămicuța ta.”

Acestea trebuiau să fie cele mai frumoase zile din viața Liviei. Avea numai 22 de ani și era căsătorită de numai un an cu dragostea vieții ei. În schimb, în loc de fericire, muzică și petrecere, mireasa își părăsea brusc soțul și se îndrepta spre mormînt. Duminică, Livia ,,și-a îmbrăcat” rochia de mireasă și s-a îndreptat nu spre soț, ci spre cimitirul de la periferia orașului Suceava, acolo unde o aștepta un mormînt gol și rece. Cu lacrimi în ochi, Viorel s-a pus în genunchi și a sărutat pămîntul ce îi acoperea logodnica, înconjurat de familie și prieteni. Oricine ştie din propria-i trăire că mădularele trupului slujesc unul altuia, se ajută şi se sprijină unul pe altul; tot astfel este şi cu oamenii care, uniți prin dragoste duhovnicească, doresc a se ajuta şi a se iubi unul pe altul cu toată distanţa ce i-ar putea despărţi. Atîta vreme cît sufletul n-a pierdut înclinarea spre iubirea dumnezeiască, fie pe pămînt, fie în lumea de dincolo de mormînt, el nu poate să nu ia parte activă la viaţa sufletelor ce-i sînt scumpe. Nu știm care a fost rațiunea Creatorului atunci cînd a hotărît să curme destinul unei fete atît de frumoase. De ce a trebuit să rămînă atîta durere în urmă, mai ales în sufletul mamei ei, și chiar și în sufletul soțului Viorel, care, după 46 de ani, nu a putut să uite acea cumplită despărțire? Pur și simplu, nu a fost în stare să vorbească în momentul în care ne-am întîlnit. L-am înțeles, atît cît poate înțelege un spectator care privește o tragedie din public. Dar uite că și spectatorii mai plîng uneori. Și atunci cuget așa în neștiința mea și mă întreb: ce rămîne din gloria efemeră după care alergăm toată viața? Ce se alege de frumusețea după care tremurăm? Aparent nimic, pentru că toate mor odată cu noi. Mormîntul Liviei se părăginește pentru că nu-l mai îngrijește nimeni. Pur și simplu, nu mai are cine. Vreme de cîteva decenii a fost printre cele mai frumoase morminte din Cimitirul Pacea. Mama Ana o vizita în fiecare zi pînă în 1999, cînd a trecut la Domnul, fericită că în sfîrșit se va întîlni cu persoana fără de care viața ei nu mai avea nici un sens. Zbuciumul ei a luat sfîrșit. E fericită acum lîngă ,,puișorul ei”.

Închei spunîndu-vă că frumoasa adormită din cimitirul Pacea, de fapt Miss Regiune (formată cîndva din regiunile Suceava și Botoșani) din perioada comunismului, își doarme în continuare somnul adînc. Nu este somnul de veci, și nu zadarnic așteaptă să fie trezită. Ea va fi trezită dar nu de Viorelul ei iubit, care nu are această putere. Mirele care o va trezi și-o va răsplăti pentru îndelunga răbdare de care a dat dovadă este Christos. Și vă asigur că este doar adormită. M-au străfulgerat cuvintele poemului pe care cu greu îl mai deslușești pe piatra funerară a Liviei.

,,Viorele…

Albul fulgilor de nea mi-au dăruit o sanie

a purității lor.

Înveșmîntată în vălul alb al inocenței

am urcat sfioasă în ea,

trezindu-mă foarte departe de lume

unde seninul cerului și picăturile de ploaie

Au țesut un curcubeu”

Livia

Despre Viorel  vă pot spune că trauma prin care a trecut l-a făcut să nu-și mai revină complet niciodată. Din cîte am văzut, există dragoste adevărată. Poate că astfel de iubiri trebuie să se termine repede pentru a nu fi pîngărite, iar lui Dumnezeu să nu-i pară rău că a creat lumea, să nu o piardă. Da, există dragoste adevărată, dar nu e pentru toți. Viorel știe asta. Nici măcar lui nu i s-a mai întîmplat a doua oară!

Sfîrșit

Lucian Dimitriu

Păreri și opinii