FRUMOASA HURREM (DIN SERIALUL ,,SULEYMAN MAGNIFICUL“) SE PARE CĂ A FOST… MOLDOVEANCĂ!

in Lecturi la lumina ceaiului

Nici prinţul mai mic, Cihangir, născut cu defecte fizice (era cocoşat), n-a supravieţuit în faţa unor astfel de nenorociri – unii cred că el ar fi murit după uciderea prinţului Mustafa (1553), iar alţii, că acest lucru s-a întîmplat după omorîrea prinţului Baiazid (1561). Astfel, după moartea sultanului Suleyman Magnificul, survenită la vîrsta de 73 de ani, în noaptea de 6/7 iunie 1566, într-un cort de campanie din pusta panonică a Ungariei, sicriul cu corpul său neînsufleţit, ,,îmbălsămat“ în miere de albine, ca să nu se altereze, va fi întîmpinat, la Belgrad, de singurul moştenitor rămas în viaţă, prinţul Selim. Cunoscut în istoria Imperiului Otoman ca sultanul Selim al II-lea (1566-1574), dar şi ca ,,Selim cel Blond“ (Sarî-Selim), el moşteneşte unele trăsături ale mamei sale, din care nu lipseşte înclinaţia spre băutură, fapt pentru care i s-a mai spus şi ,,Selim Beţivul“ (Sarhoş-Selim).
* * *
Analiza corespondenţei purtate între Suleyman Magnificul şi sultana Hurrem scoate la iveală, cum nu se poate mai limpede, afecţiunea profundă care îi lega pe cei doi. Dar, în acelaşi timp, din conţinutul acestor scrisori putem afla anumite aspecte, care ne ajută să înţelegem unele evenimente politice petrecute în vremurile respective. Iată ce scria M. Çagatay Uluçay, unul dintre cei care s-au ocupat de epistolele trimise din haremul sultanilor otomani, cu privire la sultana Hurrem şi corespondenţa purtată de ea: ,,După moartea sultanei Hafsa (mama sultanului Suleyman Magnificul), cadîna ce avea să devină mai vestită decît ea a fost sultana Hurrem. Într-adevăr, prin frumuseţea, inteligenţa şi atracţia pe care o exercita, Hurrem l-a vrăjit pe sultanul Suleyman. De aceea, numele ei, trecînd dincolo de zidurile haremului, s-a răspîndit în împărăţie şi chiar în lume. Pentru străini, cunoscută ca Roxas, sau Roxelana, această favorită (gözde) a devenit, pe vremea ei, dar şi după aceea, izvor de inspiraţie pentru foarte mulţi pictori, romancieri şi poeţi. În felul acesta – continuă autorul menţionat – Hurrem devine prima dintre cele mai vestite cadîne ale sultanilor otomani, iar numele ei, alături de cel al soţul ei, Suleyman Magnificul, va domina istoria Imperiului, vreme de un secol întreg.
Pe măsură ce Suleyman obţinea victorii şi îşi punea duşmanii la pămînt, sultana Hurrem, la rîndul ei, cucerea inima sultanului, făcîndu-l să devină tot mai dependent de ea. Într-adevăr, Magnificul, care învingea oştile Apusului, îngenunchiase în faţa ei, exprimîndu-şi iubirea şi fidelitatea faţă de ea prin versuri interiorizate, precum: «Nu-l întreba pe Medjnun (Mecnun) despre iubire, căci e nebun,/ Nu-i dezvălui lui Ferhad secretul dragostei, ar fi o poveste./ Ieri noapte am fost la iubită, i-am spus durerea mea,/ În ochii ei nu era nimic, părea o poveste». (Medjnun şi Ferhad sînt personaje din povestirile orientale – Leyla ve Medjnun; Ferhad ve Şirin ş.a. – puse în circulaţie cu mult înainte de ,,Romeo şi Julieta“, a lui Shakespeare – n.a.).
Dacă pînă la Hurrem – continuă Uluçay – cadînele dinastiei otomane nu reuşeau să se facă ascultate cu uşurinţă de padişahi, datorită acestei cadîne şirete, ele au cîştigat victoria în lupta pe care o începuseră, asigurîndu-şi, astfel, puterea de dominaţie asupra sultanilor lor. De fapt, într-un anumit sens, sultana Hurrem avea să deschidă ceea ce, în Istoria otomană, se numeşte Perioada domniei cadînelor (kadînlar sultanatî), care va dura un secol şi mai bine. Sultanele care au urmat după Hurrem – Mihrimah, Huma, Nurbanu, Kösem şi Turhan – vor domina această perioadă cu toată pompa şi măreţia lor“.
* * *
În continuare, acelaşi autor scrie: ,,Sultana Hurrem intrase în haremul sultanului Suleyman ca o sclavă (köle). Dar, cu timpul, învingîndu-şi toate rivalele, a devenit o adevărată împărăteasă a haremului şi a sultanului. Odată cu Hurrem, s-au schimbat în harem şi decorurile, şi artiştii, şi culorile. Pe această scenă, sultana Hurrem avea să joace rolul principal, după moartea sultanei Hafsa (mama sultanului Suleyman Magnificul), într-o serie de acte violente – uciderea marelui vizir Ibrahim Paşa (1536), urmată de cea a prinţului Mustafa (1553), personaj iubit de toată lumea, şi omorîrea, într-un mod groaznic, a marelui vizir Kara – Ahmed Paşa (1555) -, precum şi în declanşarea rivalităţilor dintre şehzadelele Selim şi Baiazid, proprii ei fii.
Întrucît era de origine străină, dialectul sultanei Hurrem era defectuos, ceea ce se observa şi din expresiile folosite în scrisorile sale. Cu toate acestea, din conţinutul lor se poate deduce că vorbea şi scria destul de frumos. În epistolele ei există culoare, atractivitate şi fluenţă. În felul acesta, Hurrem a introdus în harem un stil cu totul nou, iar fiica ei, Mihrimah, dar şi fata şehzadelei Mehmed, Hümaşah, precum şi nepoata după Mihrimah, cu numele de sultana Ayşe, îşi scriau corespondenţa tot în stilul mamei şi, respectiv, al bunicii lor“.
(va urma)
MUSTAFA ALI MEHMET

COMENTARII DE LA CITITORI