Furtul pe stoc

in Polemici, controverse

De prin ianuarie 1990 am început să fiu bombardat zilnic cu informaţia conform căreia noi, ca ţară, avem o industrie la pămînt, aptă să producă doar pentru pierderi, iar Ceauşescu a creat un imperiu industrial doar de dragul de a duce România în faliment.

Tot în 1990, din luna octombrie, România a început ceea ce nu se mai termină niciodată: reforma. Roman, premierul fără fular al noului regim, a demarat un proces dureros pentru noi, dar destul de benefic pentru el, în care ce a fost al Statului a început să treacă înapoi, la popor. Care popor, este, însă, altă poveste. Industria producătoare de stocuri imense a fost transformată, distrusă, făcută praf, eliminată bucată cu bucată de către sistem, fără ca eu să ştiu.

Citeam prin ziare despre mineri supăraţi şi studenţi bătuţi, despre fapte de corupţie şi despre industria ceauşistă şi şocurile generate. Aflam despre nave arestate prin porturi străine fără să ştiu că aceasta a fost modalitatea de eliminare a întregii flote comerciale române. Observam cum unele bănci de stat îşi închideau porţile şi mai vedeam cîte un politician acuzat de furt doar mediatic, pentru că în perioada aia nu-mi amintesc să fi fost vreunul plimbat pe la ce-o fi fost pe atunci echivalentul DNA-ului de azi. Pentru politicieni, Justiţia era plecată departe de aceste plaiuri.

Citeam despre FPS şi privatizări reuşite, dar începeam să văd din ce în ce mai des scheletele fabricilor condamnate şi, totodată, feţele pămîntii ale celor care munciseră în ele cu ani în urmă. Ştiam şi eram informat prompt că acesta este sacrificiul cerut de capitalism și mergeam mai departe.

Am asistat calm, impasibil şi, poate, inconştient la distrugerea unei ţări. Pe fondul mediatic al capitalismului sălbatic am crescut în ogradă un organism economic nociv, bazat pe furt, pe influenţă şi politizat la maxim. În 1990, conform presei de atunci şi chiar şi celei de acum, România avea o aşa-zisă industrie puternică, adaptată la piaţa CAER şi care producea numai pe stoc. Acum, în 2019, România a devenit o ţară colonizată. Traseul s-a realizat cu sprijinul activ al unui sistem corupt, bazat pe o legislaţie creată prost în mod intenţionat şi pe oameni dispuşi să se înregimenteze.

Dacă în 1990 muncitorii de la IMGB au ieşit la Universitate cu sloganul „Nu ne vindem ţara!”, după 2010 am ajuns la concluzia că am cam dat-o pe gratis. În tot acest timp, în care am asistat deja la două războaie ale resurselor, noi am mers în Europa prin cedarea acestora.

Noi, românii, sîntem tare ciudaţi. Ne dăm patrioţi, ne dăm mai deştepţi ca alţii, dar se pare că, în realitate, Silviu Brucan s-a înşelat. Cei 20 de ani profeţiţi de el au fost mult prea puţini. Mai avem nevoie de cîteva sute de ani ca să încercăm să vedem că a existat un motiv real pentru care Turnul Babel nu a fost acceptat de Dumnezeu.

Tano

Păreri și opinii