GABI TAMAŞ S-A-MBĂTAT!

in Cãlcîiul lui Ahile

Gabi Tamaş s-a-mbătat! Iarăşi. A fost recunoscut într-o dimineaţa, într-un local din Bucureştii de altădată, clătinîndu-se, luptînd din greu, pe o adevărată ceaţă tabacică, să-şi menţină poziţia pe care primii oameni au reuşit să o obţină cu sute de mii de ani în urmă, adică, în două picioare. Are 32 de ani, deci se apropie de sfîrşitul carierei, iar năravul acesta, de care nu s-a putut dezbăra, îl are din tinereţe, din cauză că este… foarte bun fotbalist. Da, da! Nu glumesc. Aşa este la noi. Cu cît eşti mai bun, cu atît ţi se iartă mai mult. Gigi Becali, cînd a aflat de deraierea lui Tamaş, i-a transmis lui Reghecampf să nu-l mai bage în echipă, dar acesta nu l-a ascultat, şi… l-a băgat. Iar Gabi a jucat atît de bine, a marcat şi un gol, în meciul cu Iaşii, încît Becali a uitat de sancţiune. Ba, mai mult, i-a găsit şi o scuză. Vezi, Doamne, omul era în timpul lui liber şi atunci putea să facă ce vrea! Scuză care nu a fost valabilă şi pe vremea cînd era antrenor Mirel Rădoi, care, atunci cînd s-a petrecut o „ieşire“ de genul acesta, l-a scos pe Tamaş din echipă pentru mai mult timp. Clemenţa lui Becali s-a datorat şi faptului că Tamaş este şi un bun creştin.
Lipsă de educaţie, fără doar şi poate, încă din timpul cînd lui Gabi începuse să-i mijească mustaţa. Îmi amintesc cum, cu 6-7 decenii în urmă, antrenor fiind şi lucrînd cu o grupă de tineri atleţi performeri, nu aveam o preocupare specială pentru educaţia lor. Aceasta se realiza prin forţa colectivului. Cînd apărea un sportiv nou, el era nevoit să respecte obiceiurile şi deprinderile morale ale celorlalţi. Se simţea rău să fumeze sau să bea, dacă ceilalţi reprobau aceste apucături. Atunci, era nevoit şi el să ducă o viaţă sportivă, sau, dacă nu, se excludea singur din grup. Este drept că la fotbal situaţia este puţin diferită. Aici intervine şi forţa banului, şi acţiunea de educaţie prin suspendare, pentru că un fotbalist bun poate costa bani, iar unui investitor poate să nu-i convină să piardă bani pentru educarea unui fotbalist. Însă, nu trebuie uitat că un tînăr primeşte educaţia de bază în familie şi în şcoală, hotărîtor fiind nivelul de educaţie al părinţilor şi mai ales al educatorilor.
Şi acum, un banc cu care delegaţia României a cîştigat un concurs de bancuri desfăşurat la încheierea primului Congres Mondial al Antrenorilor de Atletism, desfăşurat la Atena, în 1959. Gluma poate fi un prilej de reflecţie pentru Gabriel Tamaş, privitor la viaţa sportivă.
O delegaţie de gazetari străini, care auzise de succesele obţinute de şcoala românească de geriatrie şi de medicamentul miraculos „Gerovital“, a venit în România să vadă rezultatele la faţa locului. Au vizitat un azil de bătrîni. La intrare, dau de un om foarte în vîrstă:
– Cîţi ani ai, moşule?
– Eu, taică, am 102 ani.
– Şi ce ai făcut toată viaţa?
– Dimineaţa am mîncat legume, la prînz – legume şi seara – legume.
– Bravo, moşule!
Apoi, delegaţia se întîlneşte cu un alt bătrîn:
– Cîţi ani ai, moşule?
– Eu, taică, am 105 ani.
– Şi ce ai făcut toată viaţa?
– Dimineaţa am băut lapte, la prînz lapte şi seara lapte.
– Bravo, moşule!
Membrii delegaţiei văd într-un colţ un om şi mai bătrîn, şi mai gîrbovit.
– Ce ai făcut toată viaţa, moşule?
– Eu am avut dimineaţa femei, la prînz femei şi seara femei!
– Ce spui moşule?! Şi cîţi ani ai?
– Treizeci şi trei de ani!

Silviu Dumitrescu

COMENTARII DE LA CITITORI