Galileo Galilei: 6 citate care îţi vor da mult de gîndit

in Lecturi la lumina ceaiului

Galileo Galilei (1564 –1642) a fost un fizician, matematician, astronom şi filozof italian care a jucat un rol important în Revoluţia ştiinţifică a Renaşterii. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaţionale moderne“ „părintele fizicii moderne“, „părintele ştiinţei“ şi „părintele ştiinţei moderne“. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decît orice altă persoană, a fost responsabil pentru naşterea ştiinţei moderne.
1. „Pasiunea este geneza geniului“.
Cînd îţi desfăşori activităţi care îţi dau satisfacţie, este absolut imposibil să nu realizezi performanţe. Pentru că energia pe care o pui în acele activităţi este ingenuă, este firească. Atunci cînd ceea ce îţi place îţi dă entuziasm şi sens, urmezi adevăratul ţel al vieţii tale.
2. „Nu am întîlnit niciodată un om atît de ignorant încît să nu am ce să învăţ de la el“.
Este adevărat, putem învăţa de la absolut orice om care ne iese în cale. Oamenii pot fi asemuiţi unor prisme care ne ajută să vedem realitatea din o mulţime de perspective, asta dacă avem răbdarea şi deschiderea de a învăţa şi de a privi pe oricine, cu umilinţă.
3. „Toate adevărurile sînt uşor de înţeles imediat ce sînt descoperite. Important este să le descoperi“.
O privire asupra faptului că ar trebui să ne dăm nouă înşine libertatea de a descoperi, de a privi în profunzimea lucrurilor. Astfel, vedem că în ciuda aparenţelor, nimic nu este complicat, odată ce descifrăm mecanismul.
4. „Nu îl poţi învăţa nimic pe om; ce poţi face este doar să îl ajuţi să se descopere în interiorul său“.
Orice adevăr poate fi pătruns de oameni dacă acesta nu este rodul unui dicteu automat, ci al unui proces individual de înţelegere. Iată de ce un bun dascăl va sugera calea pentru a înţelege acel lucru, şi nu îl va impune ca pe un adevăr absolut; va încuraja procesul de judecată al fiecărui individ.
5. „Filozofia este scrisă în acea măreaţă carte care se află chiar în faţa ta – Adică Universul – dar nu o putem înţelege dacă nu învăţăm întîi limbajul pentru a capta simbolurile cu care a fost scrisă“.
Galileo Galilei atinsese o profunzime a trăirii care îi permitea această fină observaţie – că esenţa vieţii se află în tot ceea ce ne înconjoară.
6. „Soarele, cu toate planetele care se rotesc în jurul său şi care depind de el, poate să rumenească şi un ciorchine de struguri, de parcă nu ar avea altceva de făcut în Univers“.
Galileo Galilei vorbeşte aici despre umilinţă. Oricîtă măreţie ai deţine, pleacă-ţi ochii cu modestie chiar şi asupra celui mai mic şi oferă multă iubire.

COMENTARII DE LA CITITORI