GARDURI DE SÎRMĂ GHIMPATĂ

in Alte știri

 

 

Cum puteam să mai fiu prieten cu Vadim, după ce, în 1981, era să ,,mă dea afară” de la TVR?!…

În comentariul festivităţii de deschidere a Universiadei, am recitat o strofă dintr-o superbă poezie, cu conţinut pur sportiv, pe care o dedicase el acelei competiţii mondiale. Motiv pentru care Teodor Brateş, cel mai feroce comunist din TVR (bineînţeles, devenit, în ’89, cel mai feroce anticomunist!), a cerut sancţionarea mea exemplară, pe motiv de… antisemitism!? N-a reuşit; nu doar fiindcă Nicu Ceauşescu a telefonat în redacţie, să mă felicite, ci pentru că tuturor le era limpede că răul, micimea şi naiba mai ştie ce gînduri strîmbe se aflau în cu totul altă parte – nicidecum la Corneliu sau la mine.

Apoi: Vadim, cu Steaua în suflet, eu, cu Dinamo, vă imaginaţi ce ieşea din chestia asta, cînd ne întîlneam pe la meciuri, sau la fostul restaurant ,,Minion”, din Piaţa Amzei? George Stanca ar mai fi lipsit, cu Rapidul lui de Chişinău! Din păcate, Vadim nu mai e. Mie, unul, îmi va lipsi enorm. Nu trebuia să fiu neapărat de acord cu ce scrie el, şi nici nu eram întotdeauna; dar îmi plăcea teribil cum scrie. Acum nu mai sînt falnice, ca pe vremuri, nici Steaua-Dinamo-Rapid. Şi nici George şi cu mine nu ne simţim prea bine… Glumesc, vă daţi seama, deşi numai de glumă nu îmi arde.

Altora, însă, le-a ars nu doar de glume, ci chiar să rîdă nemernic, în clipa în care au aflat de moartea Monumentului de Cultură şi de Patriotism. Bineînţeles, despre defectele lui putem sta de vorbă cît doriţi, admiţînd că noi am fi cei în măsură să-l judecăm. Dar, oricît l-ai urî pe Vadim, dacă nu-i recunoşti cele două imense, şi tot mai rare, daruri de la Dumnezeu, înseamnă că eşti ori analfabet, ori canalie!

Bunăoară, Petre Roman. Să nu înţelegeţi că l-am făcut canalie sau analfabet! Spun doar că a rîs, cînd a auzit trista veste. În direct şi la ore de vîrf, proaspăt vopsit la păr şi tot mai boţit la chip (o fi doar o impresie, dar am senzaţia că a început să semene cu Paula Iacob), fostul voievod de Tricodava şi-a lăţit gura cît ecranul. Ce-i drept, la el diagnosticul ar putea fi nu o satisfacţie nedisimulată, ci un rictus pe care nu şi-l mai poate controla. Fiindcă, să zic aşa, de la Gelu Voican Voiculescu încoace, Petrică a lu’ Neulander trăieşte tot în Ţara Surîsului…

Asta pot să înţeleg. Ce nu mai înţeleg, însă, este cum de-l mai invită televiziunile să-şi dea cu părerea?! Cînd trebuia să aibă păreri deştepte, deci pe cînd era premier, părerea lui a fost să aruncăm la fier vechi industria şi să desfiinţăm CAP-urile! Unde am ajuns, urmîndu-i preţioasele indicaţii, constatăm cu tristeţe, şi cu buzunarele goale, după 26 de ani.

Apropo, şi totuşi, în altă ordine de idei: oare cum o fi rămas cu imensa datorie la vila în care, deşi nu mai avea de mult dreptul, continuase să locuiască fosta nevastă a lui Petre Roman?…

La Traian Băsescu, însă, n-a mai fost vorba de nici un rictus. E adevărat, şi el rîde într-una. Rîdea tot mai des, şi mai zgomotos, încă de cînd era preşedinte, pe măsură ce el şi cu ai lui tăiau salariile şi pensiile românilor. De fapt, Băsescu nu rîde, el hăhăie. Hăhăie şi cînd ameninţă: Ahă-ăhă, senatoarea Firea mai bine şi-ar vedea de bărba-su, că, ăhă-ăhă, într-o zi poate nu-l mai găseşte acasă! Ăsta fiindu-i naturelul, n-avea cum să nu hăhăie şi la moartea lui Vadim: Ăhă-ăhă, le-a murit Tribunul! Ce-i drept, a adăugat după aceea un Dumnezeu să-l ierte!, dar cum să-l mai crezi, după ce tocmai rînjise cu gura pînă la ochiul stîng?! De fapt, acum nu se întîmplase nimic nou, fostul nostru preşedinte procedînd la fel şi la moartea socrului său. Întrebat de un reporter de ce nu-l avansase la gradul de general pe tatăl Mariei, acesta hăhăise, la numai cîţiva metri de căpătîiul decedatului: Păi, ăhă-ăhă, să nu clevetească lumea! Cine scosese pe gaura gurii aceste cuvinte? Nimeni altul decît acelaşi personaj care, nu cu mult înainte, mîrîise în direct şi la ore de vîrf nişte cuvinte antologice: Mi se pare că eu v-am făcut chestor, domnule chestor…

Brava, Mişule! Îl făcuşi chestor pe ,,domnul chestor”, ca şi pe un întreg regiment de domni chestori, de-am ajuns să avem o armată mai mult de generali decît de soldaţi! O făcuşi europarlamentară pe agramata de fiică-ta, îl făcuşi şef la SIE, pe bază de Sufleţel, pe Săftoiu-Fălcoiu, o puseşi pe Lenuţa în poziţia a doua… Poziţia a doua în Stat, desigur. Pentru toate astea, şi cîte-or mai fi fost, te-a durut în şuviţă de cleveteală! Dar te fugări grija de gura lumii taman la tatăl Mariei, care poate merita mai mult decît toţi ăilalţi la un loc: veteran de război, locotenent-colonel de jandarmi, stimat de toţi vecinii lui!…

N-am să recurg, precum Silvian Ionescu, la invectivele pe care Traian Băsescu probabil că le merită – javră!, jigodie!, golan!, ciumplac!, beţiv ordinar!, impotent! Dar, după aceste hăhăieli demonice, la margine de catafalc, pot afirma că omul… În fine, că individul acesta n-are nimic sfînt!

Apropo, şi totuşi, în altă ordine de idei: oare vom mai avea o Primă Doamnă frumoasă, educată, înţeleaptă şi cu atît bun simţ, precum Maria Băsescu?…

Ajungem şi la Parlament… La acel Parlament care n-a fost de acord ca rămăşiţele Tribunului să zăbovească măcar două ore într-un hol al instituţiei pe care a slujit-o cu strălucire vreme de 16 ani. Desigur, explicaţia servită presei – ,,Parlamentul n-a fost de acord” – e una impersonală, laşă. S-a mai insinuat perfid ideea că s-ar fi opus din răsputeri Vereştoy-Chereştoy. Dar acesta era unul, hai, erau cîţiva UDMR-işti, nu o majoritate. Nu puteau ridicau doar ei un gard de sîrmă ghimpată (şi) la intrarea în Parlament. Înţeleg, mulţi din cei de acolo aveau motive să fie făcuţi borş pe Vadim… Sau, poftim, supăraţi-mormînt (sintagma cu pricina potrivindu-se mult mai bine aici), fiindcă, lasă atîtea altele, dar în data de 15 aprilie, într-un fulminant pamflet, Vadim scrisese despre starea jalnică a actualului Parlament. … Oare Vadim, sau Alcibiade? Nu mai contează cine, ci cum apăruse: Ăsta-i sculament, nu Parlament!

Dar supărarea pînă dincolo de moarte e una, iar întrebarea dacă imensul pamfletar avusese, totuşi, temeiuri să scrie astfel (sau, poftim, să aprobe publicarea), e cu totul altceva. În Justiţie, s-ar numi proba verităţii. Ar însemna să înşirăm aici un lung pomelnic al inepţiilor rostite de la înaltul microfon, ceea ce ne-ar coborî la mintea şi vocabularul onorabilului deputat ,,de profesie auto”.

Of-of-of, alegerile astea uninominale ne-au terminat de tot! Cînd te gîndeşti cîtă plevuşcă şi cîţi penali (cică 144!) s-au strecurat printre puţinii aleşi de valoare, mai că îi dai dreptate lui Vadim!…

Dar, admiţînd că maestrul pamfletului a cam sărit peste cal, ce-aţi zice, şi dvs., stimaţi cititori, şi dvs., mă rog, stimaţi parlamentari, dacă, într-un alt pamflet (cui pe cui se scoate, nu?) am face cuvenita rectificare? De pildă, Vadim s-a înşelat amarnic: Parlamentul nostru nu-i sculament, ci culcament.

Argumente? Păi, neastîmpăraţii de ziarişti au descoperit că, pe lîngă cei aleşi cum au fost aleşi, se pripăşise în clădirea Parlamentului o sumedenie de gagicuţe, de amante, de secretare nurlii… Că prin birourile încuiate pe dinăuntru mişcau fel de fel de chestii-socoteli… Cum zicea Nae Lăzărescu, într-un scheci pe care i-l scrisesem pe vremuri (ehee!, pentru brigăzile artistice studenţeşti), că făcea instrucţie ordonanţa căpitanului, cu unguroaica din casă: Sculat! Culcat! Sculat! Culcat! Să nu rămîi borţoasă, că dracu’ te-a luat!

Descoperiseră şi o purtătoare de cuvînt remunerată cam cu 1.200 de euro pe lună; o descoperiseră doar în ştatele de plată, fiindcă la faţă n-o văzuse nimeni, niciodată. Apoi, dacă te gîndeai cîţi dintre aleşii neamului dorm somn fără vise, în plină şedinţă, cine-ar fi putut contrazice noul pamflet? Cum ajungeau în fotoliul de parlamentar, se ,,culcamentau” de parcă n-ar fi primit o grămadă de bani ca să doarmă la hotel. Semnalul îl dăduse, încă de prin anii ’90, de-mult-expiratul Oliviu Gherman, care sforăia în prezidiu de ziceai că trece pe-acolo drezina! Iar apoi, se luaseră unul după altul, de parcă era epidemie de culcăreală. Cei/cele care aveau insomnii – că nu dormeau chiar toţi/toate – se ţineau de alte alea; ba îşi puneau nepoata să voteze pentru cîţiva colegi absenţi, ba răcneau, de zbîrnîiau candelabrele, ,,Ciocu’ mic, 4 ani noi sîntem la putere!”, ba plîngeau în poala Lenuţei să nu le fie arestată odrasla care călcase un om cu maşina, ba debitau tîmpenii la microfonul oficial, ba o puneau de-un mic contract cu Statul, ba o puneau de-un mare contract cu Statul, ba o puneau de multe şi mari contracte cu Statul, ba jucau ,,biluţe” pe calculator, ba încurcau biluţele de vot, ba jucau intenţionat alba-neagra la vot, ba nu dădeau cu zilele pe-acolo şi nu se putea întruni cvorumul şedinţei, ba ieşeau din sală, special ca să nu se întrunească cvorumul… Dar degeaba ieşeau, fiindcă, oricum, la numărătoare dădea 170 în loc de 90! Mai bine-ar fi dormit şi ăştia/astea, dormi-r-ar somnul de… beci!

Prin alte părţi, aţipelile la asemenea nivel se predepseau crunt: Kim şi nu mai ştiu cum, că, la ei, Kim e ca Popescu (nu Popescu-Tăriceanu!) la noi… Kim, tiranul Coreei de Nord, despre el e vorba. Tipul condamnase la moarte un demnitar exact pentru aşa ceva: şi anume, pentru că dormea în Parlamentul lor! Dacă s-ar aplica şi la noi chestia asta?! Păi, dacă – apără, Doamne, şi păzeşte! – s-ar aplica, poate că abia atunci am rămîne doar cu 323 de parlamentari pe cap, cum decisese alt Referendum, bineînţeles, neaplicat.

…Iar acum chiar că mă enervez! Cum ,,doar 323”, cînd, de fapt, cu amănţele, nepoţei, şoferei, etceterei, totalul s-ar ridica pe la 3.230? N-ar fi mult mai simplu, şi mai ieftin, să rămînem fără nici un parlamentar?! Din moment ce Uniunea Europeană decide tot ce trebuie să facem – şi cîţi emigranţi să primim, şi să ne punem repartitoare pe calorifere, şi să scoatem bicarbonatul din dragii noştri mititei -, la ce mai e bun Legislativul? Păstrăm doar Executivul, fraţilor! Cu logica menţiune că nu-i mai spunem executiv, ci executant. Executant fidel a tot ceea ce ordonă Ioropa – vorba lui nea Nicu, cel obsedat (ştia el ce ştia!…) de neamestecul în treburli interne…

…Ei, admiţînd că Vadim ar fi scris un asemenea ,,pamflet-dezminţire”, i-aţi fi primit trupul în Parlament? Cu siguranţă nu, fiindcă, după moarte, vi s-a făcut şi mai frică de el! Dacă mulţimea aia, fără număr-fără număr, care a umplut Cimitirul Ghencea, pătrundea în fosta Casă a Poporului, cine ştie cu ce halimai se lăsa!…

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI