Generalul Berthelot: „Vive la Grande Roumanie!“

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Ajuns şef de stat major al mareşalului Joffre, Henri Mathias Berthelot s-a distins în timpul primei bătălii de pe Marna, decisivă pentru Franţa şi pentru moralul armatei franceze. Promovat în funcţia de comandant de corp de armată, a primit ulterior comanda Misiunii Militare Franceze trimise în România, pentru a corecta problemele administrative şi de moral cauzate de înfrângerile de la finele anului 1916. În fruntea a circa 400 de ofiţeri şi civili, a ajuns în România, la 15 octombrie, prin Rusia, unde s-a întîlnit cu ţarul Nicolae al II-lea şi cu principalii lui generali, inclusiv cu marele strateg Aleksei Brusilov. Din discuţiile avute, a înţeles că pentru ruşi, conform tradiţiei istorice, România nu reprezenta o aliată, ci o valoroasă monedă de schimb în viitoarele tratative cu Puterile Centrale. Prin urmare, misiunea sa devenea una imposibilă, el pricepînd că armata română trebuia să fie pregătită să lupte cu adversarii atît din exterior, cît şi din interior, cu însuşi marele aliat de la Răsărit. Probabil că această perspectivă sumbră a trezit în Berthelot capabilităţi eroice, nu neapărat filoromâne, căci situaţia gravă a României afecta prin implicaţii şi situaţia Franţei. Trebuia, aşadar, să ducă de la distanţă şi o luptă pentru Franţa natală.

Numit şef al Comandamentului Aliat al Dunării, generalul Berthelot este cel care a luat la Iaşi, capitala de atunci a României, timp de şase luni, toate deciziile utile refacerii armatei române decimate şi dezorganizate de înfrîngeri, mobilizând recruţi care au fost înzestraţi cu echipament modern adus din Franţa şi Regatul Unit al Marii Britanii. Remarcînd cu îngrijorare absenţa reţelei de comunicaţii, ignorată de statul major român, tot el s-a ocupat de instalarea legăturilor telefonice între comandamente şi unităţile de pe front. În final a împărţit cei 493.500 de ostaşi români în două armate, care au fost intercalate între trei armate ruseşti de circa un milion de oameni. Practic, el a creat armata care va repurta strălucitele victorii de la Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti, această triplă victorie fiind singura obţinută de o forţă a Antantei în anul 1917, cum remarca chiar el în însemnări.

A înţeles perfect situaţia României în momentul capitulării Rusiei, respingînd cu îndîrjire orice idee de retragere în Kerson, Poltava sau Harkov. A înţeles, cum va dovedi ca martor la tratativele de pace de la Versailles, şi necesitatea încheierii unei păci separate cu Puterile Centrale la Buftea, în urma prăbuşirii frontului rusesc, o pace formală, neratificată de regele Ferdinand cel Loial, credincios Tratatului de Alianţă semnat cu Antanta. Apreciind cum se cuvine aportul generalului Berthelot, Guvernul condus de Ion I.C. Brătianu şi Parlamentul Român i-au acordat cetăţenia română la 21 mai 1917, decizie promulgată de rege la 18 iulie.

Datorită popularităţii sale, mulţi români din Ardeal şi Bucovina au sosit în Iaşi şi s-au înrolat ca voluntari, cum ne dezvăluie o fotografie din acele vremuri. În 8 iunie 1917, în Piaţa Unirii şi dinaintea generalului Berthelot, au depus jurămîntul de credinţă faţă de rege şi ţară. În semn de recunoştinţă, a fost invitat să însoţească familia regală la revenirea în Bucureşti, la 1 decembrie 1918. În faţa statuii lui Mihai Viteazul, generalul francez a spus aceste cuvinte demne de cetăţeanul român care devenise: „Sîngele eroilor căzuţi în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămînţa de noi virtuţi, în aşa fel încît copiii tăi să fie mereu demni de părinţii lor şi gata să-ţi apere pămîntul sacru, atît de des invadat dar, în cele din urmă, întregit prin efortul ultimelor generaţii”.

Tot în semn de recunoştinţă, i-au fost acordate un conac şi o moşie de 70 hectare în Haţeg, lîngă localitatea Fărcădin, uzufructul fiind lăsat cu mărinimie ţăranilor din localitate. În 1926, acest domeniu a fost donat de general Academiei Române, care îl administrează în prezent. Ar mai fi de precizat că în perioada comunistă, cînd eliberarea Ardealului era considerată act de agresiune al imperialismului românesc, conacul eroului a fost sediu C.A.P.

În postura de cetăţean onorific cu drept de a participa la întrunirile regale, a făcut o lungă şi benefică vizită în principalele localităţi ale Transilvaniei, vorbind – printre primii! – în numele României Mari şi menţinînd în români speranţele trezite de adunarea de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Faptul este extraordinar, dacă se ţine seama că această vizită cu scopul menţionat s-a desfăşurat înaintea începerii Conferinţei de Pace de la Paris şi că prezenţa lui a intimidat autorităţile maghiare, abuziv instalate în fostele teritorii habsburgice, şi chiar a zădărnicit planurile lor de supunere prin teroare a populaţiei majoritare. Mai mult, a încurcat şi proiectele aberante ale unor state din Antantă, de menţinere a Imperiului Habsburgic, obligîndu-le să-şi revizuiască opţiunile în conformitate cu Tratatul încheiat în 1916 cu guvernul român, ce stabilea că posesiunile habsburgice locuite de români reveneau Regatului Român. Aceasta fusese, de altfel, condiţia intrării României în război de partea Antantei. Desigur, călătoria marelui erou franco-român a fost urmărită de presă pas cu pas, toate plîngerile maghiare împotriva aşa-zisei „sălbăticii a românilor contra ungurilor” devenind ridicole cînd generalul Berthelot ajungea la faţa locului şi constata exact contrariul, informînd imediat guvernul de la Paris. Fotografiile acestei vizite, aflate în colecţia Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, au fost luate în Banat, la Arad, Alba Iulia, Sălişte, Sibiu, Copşa Mică, Mediaş, Cluj, Dej, Bistriţa-Năsăud, Sighişoara şi Braşov, de unde generalul a plecat, prin Ploieşti, la Belgrad, pentru a discuta cu generalul Sava Grujic, înarmat cu datele oferite de Ion I.C. Brătianu, problema românilor bănăţeni. Ele relevă starea de spirit şi situaţia politică a românilor transilvăneni şi bănăţeni înaintea deschiderii, în ziua de 18 ianuarie 1919, a Conferinţei de Pace.

Ziarul ,,Unirea”, din Blaj, a scris despre sosirea trenului în Gara Ibaşfalău, din apropierea Sighişoarei. După ce observă că „trenul avea să stea în staţie 1 minut, dar a stat 10”, jurnalul notează răspunsul lui Berthelot la salutul protopopului George Simu: „De patru ani luptăm cu rîvnă pentru idealul şi libertatea naţiunilor; astăzi trăiţi în a doua zi a Anului Nou (1919), an de independenţă şi libertate veşnică. Voi nu de patru, ci de 1.000 de ani aşteptaţi aceste zile mari, pe care le meritaţi prea deplin”. Urcînd în tren, generalul francez s-a adresat femeilor: „Creşteţi, lucraţi şi faceţi copii, pentru a moşteni acest pămînt românesc într-o Românie Mare şi în veci indisolubilă”, o încheiere care spune totul… Acelaşi ziar publică o notă despre sosirea generalului Berthelot la Sibiu, despre întîlnirea cu Iuliu Maniu şi cu preoţii români. Autorul ei preciza: „Berthelot le-a mulţumit, îndemnînd pe toţi la continuarea activităţii dezvoltate pînă acum. În răspunsul dat preoţilor români, a accentuat că biserica a fost depozitara idealului naţional românesc şi în inimile lor s-a conservat perseverenţa realizării sale. Trecînd prin Alba Iulia, a resimţit timpul de glorie al lui Mihai Viteazul”.

Tot ziarul ,,Unirea” rezervă aproape o pagină pentru a descrie sosirea generalului la Cluj şi primirea fastuoasă care i s-a făcut de către români, în prezenţa cîtorva notabilităţi maghiare. A ţinut un discurs cald, în care nu a uitat nici o categorie socială. Remarcabilă a fost încheierea care i-a amuţit pe unguri: „Vive la Grande Roumanie!”.

Ziarul ,,Românul”, din Arad, a dedicat cîteva pagini vizitei sale la Cluj, Sibiu şi Sălişte. Abundenţa detaliilor trădează emoţia redacţiei dinaintea partizanatului explicit al generalului Berthelot, arădenii, cum rezultă din comentarii, fiind prinşi la mijloc între unguri şi sîrbi, fiecare urmărind să stăpînească populaţia română din oraş.

În încheiere, iată un fragment din cuvîntarea generalului Berthelot pe peronul Gării Copşa Mică, o cuvîntare care dezvăluie cît de profundă devenise legătura cu naţiunea română: „Cunosc foarte bine chestiunea românilor ardeleni, pe care îi socot vrednici a trăi liberi pe moşia lăsată în grija lor, cu limbă de moarte, de împăratul Traian. Sper că anul nou în care am intrat o să aducă un frumos cadou tuturor popoarelor mici şi în special românilor, despre a căror vitejie m-am convins personal la Soveja, Oituz şi Mărăşeşti”. A încheiat, ca de fiecare dată, cu urarea „Trăiască România Mare!”.

EMANUEL BĂDESCU

(,,Magazin istoric”, iulie 2017)

COMENTARII DE LA CITITORI