George Sbârcea, despre Corneliu Vadim Tudor

in Alte știri

Corneliu Vadim Tudor, care ca jurnalist-scriitor se defineşte prin logicã, argumentaţie, judecatã clarã, îşi adaugã în creaţia poeticã graţie, alint, forţã stilisticã şi virtuozitate. Volumul „POEMS” – publicat la Torino, în condiţii grafice excepţionale – e un adevãrat album de poeme în original şi 7 versiuni, dintre care noi n-am savurat decît cele în englezã, francezã, italianã, spaniolã şi germanã, versiunile în rusã şi arabã fiindu-ne inaccesibile. Dar poetul, aflat într-o continuã vervã şi participare la ceea ce încredinţeazã hîrtiei, ne ajutã sã sesizãm clipa cea mai poeticã a sonetelor, ticluite toate cu o rarã iscusinţã, sã desluşim zarea abia tivitã cu aur a rãsãritului, s-auzim zurgãlãii sãniei bãtrînului birjar, sã savurãm lumea înaripatã şi coloratã, lacomã de înnoire, a oraşului, încît fiecare vers e de o volubilitate nesecatã: „Ce mult te iubesc, Edelweiss, primãvara/ începe cu tine în Alpii nebuni/ frumoasã şi plinã de har este ţara/ ce poate sã nascã asemeni minuni./ Fãptura ta flacãrã sacrã îmi pare/ ce poate topi ancestrale zãpezi/ tu, cîntec sãlbatec cu nume de floare/ tu, larvã de îngeri şi zei tirolezi/ Te simt, şi te-aud, şi mã bucur de viaţã/ îmi torni în urechi vin de mure, difuz/ iar flautul sîngelui meu te învaţã/ Şi cît voi trãi pe pãmînt, eu refuz/ sã cred în triumful nefiinţei de gheaţã/ tu, drag Edelweiss, paradis în auz”. Într-un timbru solidar cu lumea ce ne înconjoarã, versurile lui Corneliu Vadim Tudor, încercînd mereu sã înfrunte facilitatea, aduc un accent distinct în lirica vremii. Trãind într-o perioadã cu mintea şi gusturile anemice, în versurile lui de limpezime diamantinã rimele se încalecã asemenea unor flãcãri, frazele sînt fluvii de foc, tot ce vede, trãieşte şi adapteazã la tradiţie, dar însufleţit în aceeaşi mãsurã de înnoire, cu limpezime şi serenitate, farã urmã de efort. Tot ce fertilizeazã simţirea şi imaginaţia este binevenit în poezia lui, purtînd pecetea originalitãţii, captivînd cititorul şi gravîndu-i-se în memorie. Rimele se adunã ca mãrgãritar lîngã mãrgãritar, luîndu-şi zborul la sfîrşitul fiecãrui vers cu uşurinţa unor fluturi. Autorul poemelor este dintre poeţii noştri care cautã, cerceteazã, adunã cu îndrãznealã şi stãruinţã, gustul nu-l înşealã niciodatã, pricepîndu-se – ca puţini alţii – sã aleagã grîul de neghinã. Ce-l inspirã, de fapt? Glasurile vîntului de searã, şoapta ierburilor în amurg, mirosul crud al bãlãriilor în zori, covorul macilor şi-al cicoarei în miezul zilei, farã ca poezia lui sã fie bucolicã. Ea e un mare şi discret suspin, arareori protestatarã împotriva unei lumi reci, surde, obtuzã la tandreţe. Aceastã poezie are un ton propriu, o rostire a ei, nici unul dintre cititori nu se îndoieşte cã autorul simte cu adevãrat ceea ce scrie cu îndrãzneala de a fi el însuşi, dînd maximum din potenţialul propriu. Rimele, de o cursivitate linearã, tãlmãcesc sinceritate, adîncime, o necontenitã fierbere a şuvoiului de viaţã, încît flacãra entuziasmului ţîşneşte cu sporitã putere dupã fiecare strofa. Volumul de „POEMS” al lui Corneliu Vadim Tudor este o spectaculoasã şi nobilã aventurã a poeziei noastre contemporane, suscitînd un larg interes. Autorul are puterea uimitoare de a renaşte cu fiecare vers, cu sentimentul de extaz al celor ce şi-au aflat expresia, prin poeziile lui circulînd duhul naturii, mobilitatea pãstorilor noştri transhumanţi. Crainic al bucuriilor, Poetul desluşeşte din fibrele vieţii sale emoţia plãcerii identitãţii cu universul fizic şi social ce-1 înconjoarã, plãcere ce ne-o comunicã în cele 7 versiuni. Ne vine greu sã-l bãnuim pe Corneliu Vadim Tudor deopotrivã de iscusit în toate versiunile – ce vorbesc? – în toate transpunerile, cu aceeaşi graţie şi alint, cu aceeaşi voluptate a greutãţii învinse, în aflarea soluţiilor armonice exacte în rimã şi ritm. Cine îl cunoaşte pe Poet – fie şi doar din vedere – e greu sã-i identifice glasul pãtrunzãtor, volubilitatea nesecatã în scrisul gazetãresc şi vorbirea, cu glasul galeş, de catifea, feminin aproape, din poezii. Condeiul lui nu cunoaşte margini, aşa cum fantezia lui e un abecedar la îndemîna unui poet de zile mari, care îşi poartã cititorul în graţie şi alint, convins de valoarea creaţiei sale. Dupã ce i-am citit şi recitit poemele, sîntem convinşi toţi cã un nou Poet român s-a ivit la sfîrşit de secol şi mileniu: Corneliu Vadim Tudor!

George Sbârcea, 1998

COMENTARII DE LA CITITORI