Goethe

in Polemici, controverse

Johann Wolfgang Goethe (1749-1832), unul dintre genialii creatori ai culturii mondiale, este autorul unor lucrări memorabile, în care tradiţia şi inovaţia, naţionalul şi universalul şi, nu în ultimul rînd, etica şi estetica se îngemănează armonios, precum stelele, într-o noapte limpede de vară. Creaţiile lui pot fi încadrate în mai multe perioade, prima fiind legată de mişcarea „Sturm und Drang“ („Furtună şi Avînt“), context în care se constată critica acerbă a scriitorului la adresa ,,filistinismului înăbuşitor al societăţii germane“, acesta condamnînd privilegiile aristocraţiei, în faza ei de crepuscul prelungit.

L-au făcut celebru, în acei ani, lucrări precum „Götz von Berlichingen“, sau „Suferinţele tînărului Werther“, la care se asociază cicluri de poezii, străbătute, pe de o parte, de un rafinat lirism, iar, pe de altă parte, de cugetări filozofice profunde. O altă perioadă de creaţie, în care, de această dată, predomină raţiunea, este inspirată de arta antică. Dramele „Ifigenia în Taurida“, „Egmont“ şi „Tarquato Tasso“ reliefează o sete nestăvilită de libertate, iar lucrările „Elegii romane“ şi „Hermann şi Dorothea“, o forţă emoţională mişcătoare. În bildungsromanul „Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister“ se cristalizează inovaţiile autorului, anunţînd, astfel, direcţia de dezvoltare ulterioară a literaturii europene. După cum spunea un admirator de-al său, Goethe rămîne unul dintre creatorii ,,procesului de formare a personalităţii, sub influenţa educaţiei şi participării la viaţa socială“.

Lucrarea autobiografică „Poezie şi adevăr“ este una dintre capodoperele literaturii universale, la fel ca poemul dramatic ,,Faust”, publicat în anul 1808, despre care, în „Dicţionarul enciclopedic român“, se menţionează următoarele: „În această operă, Goethe a transformat imaginea personajului legendar Doctor Faust într-o întruchipare a poziţiilor protestatare şi a setei nepotolite de cunoaştere a omului Renaşterii, care vedea împlinirea năzuinţelor sale în căutarea neobosită a adevărului şi care găseşte, în cele din urmă, sensul vieţii în activitatea practică, pusă în slujba colectivităţii.

În poemul «Faust» sînt întrunite marile calităţi ale poeziei lui Goethe. Aici, bogăţiei acţiunii îi corespunde o neobişnuită varietate a debitului poetic, de la vorbirea patetică la cea obişnuită, de la forma de exprimare populară, familiară, la aceea care redă sublimul, de la tonul tragic la ironia muşcătoare şi la umor. Prin caracterul lor concis, multe dintre versurile acestui poem au devenit maxime“.

În pofida contradicţiilor sale, a luptei dintre aderarea la o tradiţie conservatoare şi înclinaţia spre un accentuat spirit înnoitor, acest „uomo unico e universale“ al epocii lui a creat o operă unitară, de un optimism debordant, izvorît din înţelepciunea lui proverbială. De remarcat este şi activitatea sa de naturalist, el fiind unul dintre susţinătorii teoriei evoluţioniste.

Totodată, orientarea sa spre iluminismul german a vibrat în consonanţă cu tezele celor care au pregătit Marea Revoluţie Franceză – Herder, Spinoza şi Rousseau. Nu întîmplător, Goethe s-a înfăţişat ca dialectician şi estetician, recunoscînd, fără teamă, că nu este un adept al „romantismului bolnav“. A fost prieten cu oamenii de geniu ai timpului său, în special cu Beethoven şi Schiller, şi şi-a legat numele, pentru totdeauna, de oraşul Weimar, un vibrant for de cultură, o „Florenţă a lumii germane“. Opera sa i-a inspirat pe mulţi compozitori, printre care Beethoven, Gounod, Schubert, Mendelssohn, Schumann, Brahms, Liszt, Glinka, Mussorgsky, Ceaikovski ş.a. Wilhelm Berger i-a închinat o amplă lucrare, de un răscolitor dramatism.

Vor trece veacuri la rînd pînă cînd pămîntul german îşi va aduna, din nou, seva şi va adăposti, în maiestuoasele sale păduri, un brad atît de falnic, cu esenţa de o asemenea tărie.

Doru Popovici

COMENTARII DE LA CITITORI