Grigore Vieru, la 70 de ani! (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Grigore Vieru împlineşte 70 de ani! Poate 70 de mesteceni albi, sau 70 de privighetori – dar 70 de ani? La fel ar fi împlinit şi Nicolae Labiş, născut tot în acel an de foc, cu o recoltă umană atît de bună, 1935. Trubadurul din Basarabia s-a născut, aşadar, în România Mare, în februarie, în aceeaşi Zodie ca Eugen Barbu – cea a ,,lupercaliilor” romane. De ce-l sărbătoreşte întreaga suflare românească pe Grigore Vieru? Din cîteva motive: e un poet mare, în adevăratul înţeles al cuvîntului, dar e şi un mare patriot şi un mare caracter. Eu cred că e suficient pentru o Academie întreagă, darmite pentru un singur om! Ascult, din cînd în cînd, la reuniunile de familie sau la agapele noastre, bijuteria făurită şi cîntată de regretatul Ion Aldea Teodorovici pe versurile lui Grigore Vieru:

„Reaprindeţi candela-n căscioare

Lîngă busuiocul cel mereu

Degerat la mîini şi la picioare

Se întoarce-acasă Dumnezeu…

Doamne, Cel din slăvile creştine

Ce păcate oare-ai săvîrşit

Că Te-au dus acolo şi pe Tine

În Siberii fără de sfîrşit?!

Toate le ierţi

Doamne de sus

Cu blîndeţe măreaţă

Chiar şi pe cei

Care Te-au dus

În Siberii de gheaţă…

Frigul ninge şi pustiul plouă

Degerată-mi este inima

Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă

Fără sfatul şi lumina Ta.

Doamne, intră şi-n a mea chilie

Şi-amîndoi răniţi şi îngheţaţi

Să ne încălzim cu bucurie

Unul lîngă altul ca doi fraţi…”

Simţiţi cum vibrează, în auzul interior, versul magistral ,,Frigul ninge şi pustiul plouă”, în acordurile de orgă? Asta e arta mare, adevărată, care mută munţii din loc şi, cu siguranţă, va rămîne şi după Sfîrşitul Lumii. După cum vedeţi, ştiu poezia pe dinafară. E o capodoperă, de genul aceleia scrise de Al. Mateevici, ,,Limba noastră”, pusă şi ea pe muzică. Aş mai remarca folosirea regionalismului ,,mereu”, pe care îl întîlnim şi la Labiş (,,munţii cei merei”), în sens de ,,albastru”, sau ,,vineţiu”. În urmă cu 1 an, am alcătuit un set format din 4 casete, sub genericul ,,Muzici Naţionale”, în care am reunit cele mai importante cîntece ale românilor, de la ,,Hora Unirii” şi ,,Treceţi batalioane române Carpaţii”, pînă la ,,Sara pe deal” şi ,,Mă dusei să trec la Olt”. Am plecat de la ideea că românii au cam uitat să petreacă, să se bucure de viaţă, să se simtă bine. Asta, pe lîngă faptul că ei nu mai ştiu versurile cîntecelor. Şi aşa, din aproape în aproape, am selectat, după gustul meu, 84 de cîntece minunate, pe care le fac cadou în stînga şi în dreapta, ele ajungînd pînă la românii din America şi Canada, din Australia şi America Latină, din mai toate ţările Europei. Ca pîinea caldă se smulg din mînă aceste 4 casete. Pe care, repet, se găseşte şi extraordinarul cîntec al lui Grigore Vieru şi Ion Aldea Teodorovici. Un om care a putut să scrie asemenea versuri are un loc sigur în Pantheonul Naţional. Nu mă credeţi? Întrebaţi-o pe graficiana Victoria Argint, care mi-a mărturisit odată, la Casa Scînteii, cum a făcut noapte albă, plîngînd pe cartea lui Grigore Vieru. Un om care a putut scrie şi aforisme pline de spirit (cum este cugetarea ,,Furtuna e marea în care se scaldă muntele”) – are o viaţă interioară foarte bogată şi contribuie la formarea şi şlefuirea noilor generaţii. La Grigore Vieru totul e frumos, de la ochii lui albaştri şi numele de sfînt (dar şi de voievod-martir, care a murit pentru Bucovina!) pînă la smerenia creştină şi delicateţea sufletească. Dacă îl priveşti cu atenţie şi ştii cît e de suferind, fiindcă pune totul la suflet, te gîndeşti că o astfel de făptură n-are cum să ajungă la vîrsta biblică, de 70 de ani. Şi totuşi, mulţumită lui Dumnezeu, a ajuns. Cum s-a întîmplat minunea asta? Am spus-o, nu mă siliţi să repet: mulţumită lui Dumnezeu! Tatăl Ceresc i-a dat suflul vital acestui menestrel ,,la curţile dorului”, ocrotindu-l şi purtîndu-l, ca pe un fulg, pe palmele Sale, peste prăpăstii şi fluvii, peste Siberii de gheaţă. Tocmai pentru că el se ştie iubit de Dumnezeu, a scris la adresa ocupanţilor şi sufocanţilor: ,,Lăsaţi-ne-n pace! Lăsaţi-ne-n pace!”

La Mulţi Ani, Grigore Vieru! Niciodată n-ai să ştii cît de mult te iubesc…

Sfîrşit

CORNELIU VADIM TUDOR

15 ianuarie 2005

COMENTARII DE LA CITITORI