Guvernul Cioloş nu dă nici un ban pentru construcţia de biserici în 2016

in Lecturi la lumina ceaiului

Guvernul Cioloş nu a alocat fonduri pentru susţinerea Cultelor în următorul an, potrivit proiectului de buget pe 2016, publicat pe portalul Ministerului Finanţelor. Astfel, Catedrala Mînturii Neamului, proiect pentru care statul a asigurat în ultimii ani sume însemnate, rămîne, în 2016, fără finanţare de la buget. Patriarhul Daniel susţine că renunţă şi la salariile de la stat dacă Bisericii i se dau înapoi proprietăţile luate abuziv. Potrivit proiectului bugetului de stat pe anul 2016, Secretariatul General al Guvernului, care are în subordine Secretariatul de Stat pentru Culte, la capitolul „susţinerea cultelor“, privind finanţarea lucrărilor de construcţie şi modernizare a lăcaşurilor de cult – bugetul alocat este zero! În 2014, cheltuielile realizate pentru susţinerea cultelor au fost de 148,15 milioane de lei, iar execuţia preliminară pentru acest an indică cheltuieli de 177,09 milioane de lei. În schimb, sprijinul financiar pentru salarizarea personalului de cult, acordat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, urmează să crească în 2016. Dacă în 2014 s-au alocat pentru salariile personalului clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute 275 de milioane de lei, iar în 2015 – 291 de milioane de lei, în proiectul de buget pe 2016 este propus un buget de 328 de milioane de lei pentru cler, în creştere cu aproape 13%. Decizia privind tăierea bugetului pentru susţinerea cultelor a fost luată în urma discuţiei pe care premierul Dacian Cioloş a purtat-o cu Patriarhul Daniel.

 

Catedrala Mîntuirii Neamului, un proiect-mamut cu o finanţare pe măsură

Cel mai mare proiect al Bisericii Ortodoxe Române este, fără îndoială, construcţia Catedralei Mîntuirii Neamului, care ar urma să aibă o capacitate de 500 de persoane, cu 120 de metri lungime, 70 de metri lăţime şi 120 de metri înălţime, desfăşurîndu-se pe o suprafaţă de 38.000 de metri pătraţi. Costul lucrărilor la Catedrala Mîntuirii Neamului pînă la stadiul roşu-gri, adică pentru finalizarea construcţiei, fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, este de aproximativ 80 de milioane de euro, potrivit datelor Patriarhiei Române. Însă costul total al lăcaşului ar urma să se ridice la 200 de milioane de euro. Viitoarea catedrală patriarhală se construieşte din donaţii şi cu sprijin financiar de la bugetul de stat şi bugetele locale. În anii precedenţi, statul a alocat fonduri însemnate pentru construirea Catedralei Mîntuirii Neamului, amplasată pe Dealul Arsenalului din Capitală. În 2014, BOR a primit de la stat aproape 12 milioane de euro, doar pentru construcţia Catedralei Mîntuirii Neamului. În total, Guvernul a alocat în 2014, an electoral cu alegeri prezidenţiale şi europarlamentare, aproape 30 de milioane de euro pentru construirea şi repararea bisericilor, sumă de aproape 4 ori mai mare faţă de anul precedent, 2013, lipsit de scrutinuri.

 

Reacţie dură a Patriarhului Daniel: Statul să ne dea înapoi ceea ce în mod abuziv a luat ca proprietăţi

Patriarhul Daniel a declarat sîmbătă, răspunzînd unei întrebări, că Biserica Ortodoxă Română este de acord să renunţe la salariile de la stat dacă i se dau înapoi proprietăţile care i-au fost luate în mod abuziv, pentru a nu mai sta „cu mîna întinsă la stat tot timpul“. Întrebat, după ce a sfinţit capela de la Penitenciarul Jilava, ce le transmite celor care spun că biserica ar putea fi un bun Moş Nicolae pentru bugetul de stat, Patriarhul Daniel a răspuns: „Da, noi am spus de mai multe ori că sîntem de acord nu numai să impoziteze veniturile, ci să şi renunţăm la salariile de la stat dacă ni se dă înapoi ceea ce, în mod abuziv, a luat statul ca proprietăţi“. Patriarhul Daniel a afirmat că Biserica Ortodoxă Română nu vrea să stea „cu mîna întinsă la stat tot timpul“, dar trebuie ca statul să dea înapoi ceea ce a fost luat de la Biserică. „Deci, noi nu avem nevoie să stăm cu mîna întinsă la stat tot timpul, dar statul să ne dea înapoi ceea ce a luat ca fiind donaţii date bisericii în mod liber. Cînd se face echilibrul acesta, nu mai avem nevoie de salarii de la stat şi nici de celelalte“, a mai spus PF Daniel.

 

Purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române: Un proiect nu înseamnă o lege finală

Vasile Bănescu, purtător de cuvînt al Patriarhiei Române, spune că, deocamdată, este vorba despre un proiect de buget, nu de o lege, şi că proiectele Patriarhiei vor fi continuate. „Vorbim despre un proiect, un proiect nu înseamnă o lege finală. Este o veste care nu ne poate bucura, dar considerăm că asemenea construcţii începute, inclusiv proiectul Catedralei naţionale, va putea fi continuat, întrucît, conform Legii Catedralei din 2005, fondurile alocate pentru această importantă construcţie nu provin doar din partea statului. În primul rînd, sînt fonduri alocate de Biserică, prin donaţiile credincioşilor şi, în ultimul rînd, din partea instituţiilor statului. Proiectele aflate în derulare în acest moment în cadrul Patriarhiei Române nu vor fi stopate, cel mult procesul de edificare a lor va fi unul evident afectat, dar în nici un caz stopat“, a spus Bănescu.

Adina Vlad

COMENTARII DE LA CITITORI