Guvernul Cioloş şi „Cooperativa munca în zadar“

in Război corupției

Au trecut şase luni de la instalarea guvernului Cioloş. Adică tot atîtea cîte i-au mai rămas acestei guvernări pînă la depunerea mandatului. Care sînt realizările „cremei-cremelor” specialiştilor din Republica Absurdă România? Aceleaşi ca şi cele ale predecesorilor: incoerenţă, scandaluri, bîlbîieli, răzgîndeli, inconsecvenţă. Şi mai ales lipsă de viziune. Am senzaţia că mersul în gol este trăsătura caracteristică a tuturor Guvernelor României post-decembriste. Dar actualul Guvern, ca să rămînem în zona comportamentelor specifice oamenilor „de business”, care compun majoritar administraţia guvernamentală de acum, este descris de o activitate specifică: mersul pe bicicleta de fitness. Guvernul prezent pare că, de şase luni, face exerciţii fizice pe o bicicletă staţionară. Toţi miniştrii pedalează de zor, se agită, dau din picioare, transpiră şi se efortează, dar rezultatul este tot nemişcarea. În şase luni, Guvernul a pierdut patru miniştri, fiecare plecînd pe fondul unei crize nerezolvate, în domenii considerate fundamentale. Nu s-a schimbat nimic în sănătate, învăţămîntul este tot cum a fost, administraţia publică e la fel de birocratizată, iar atragerea fondurilor europene este catastrofală. „Cooperativa munca în zadar” este numele care descrie o asociaţie de indivizi care se prefac toată ziua că sînt ocupaţi, dar care, la final, se dovedeşte că n-au făcut nimic. Să nu uităm că instalarea acestui premier şi a echipei sale de „magnifici” s-a produs pe fondul tragediei de la Colectiv, respectiv pe baza unei nemulţumiri populare faţă de modul cum este administrată România. După jumătate de an, reformarea administraţiei publice este cvasi-inexistentă. Mai mult, dacă ne uităm la modul cum funcţionează instituţiile subordonate direct Guvernului (cazul Opera, cazul spitalelor care colcăie de bacterii) constatăm că, din punct de vedere administrativ, ne aflăm în acelaşi loc de unde am plecat. Nu avem o administraţie mai bună decît în urmă cu şase luni, dimpotrivă. Cutremuraţi de criza incompetenţei de la sfîrşitul anului 2015, cetăţenii României au ieşit pe străzi pentru a cere o schimbare de paradigmă. Guvernul Cioloş a venit cu o serie de promisiuni, dintre care cea mai importantă (programatic) era aceea „de a lăsa la finalul mandatului o serie de soluţii alternative viabile pentru buna funcţionare a administraţiei”. Această promisiune majoră de la instalarea guvernului presupunea schimbarea mentalităţii, respectiv oferirea unor noi modele de miniştri, de funcţionari publici, de politici guvernamentale. Epoca figuranţilor, care ne-au condus pînă la venirea guvernării tehnocrate, părea să se fi încheiat. Urma să vină o nouă generaţie de miniştri, unii mai competenţi, mai profesionişti, mai specialişti, mai ceva decît altceva-ul. Din păcate, în ultima jumătate de an am asistat la spectacolul pedalatului în gol. O dovadă este faptul că scandalul plagiatelor, care a măcinat guvernul Ponta, nu s-a rezolvat nici pînă acum. Pisica moartă a tezelor copiate a fost pasată de la o instituţie la alta, în cel mai bun stil mioritic, numai pentru a se întoarce de unde a plecat. Adică la o nouă comisie, un nou comitet, un alt subterfugiu. Mai mult, după cum a reieşit din declaraţiile ministrului demisionar Vlad Alexandrescu, practicile din trecut par să fi continuat şi în timpul acestei guvernări. Unul dintre puţinii miniştri implicaţi în problemele grave ale domeniului său, Alexandrescu, a transmis înainte de plecarea din funcţie un comunicat în care arăta că a fost „intimidat direct” de către un coleg de Guvern şi că diverse grupuri de presiune au acţionat împotriva lui. Rezultatul, forţarea plecării unuia dintre cei mai „reformişti” miniştri ai „cooperativei Cioloş”. Bicicleta lui Alexandrescu o luase din loc şi asta îi nemulţumea pe toţi cei care pedalau în gol în jurul lui. Exemplară, în sens negativ, este şi situaţia de la Ministerul Fondurilor Europene. Avînd în frunte un profesionist, un manager de multiple proiecte europene, atragerea resurselor financiare disponibile din bugetul Uniunii trebuia să ia avînt. Să accesăm fonduri într-un an cît n-am accesat într-un deceniu. În schimb, totul a stagnat. Şi dacă nici acesta nu ar fi trebuit să fie un domeniu în care un guvern compus din profesionişti cu experienţă UE, cu o prestigioasă carieră europeană, să exceleze, atunci care ar mai putea fi? Din păcate, o caracteristică a guvernării Cioloş rămîne pompierismul. În loc să ofere o viziune pentru fiecare domeniu în parte, acest Guvern pare condamnat să reacţioneze la situaţii şi contexte individuale, fără prea mare efect de ansamblu. Iar, aidoma unui şef de tulumbă, Cioloş însuşi a devenit un factotum al propriei guvernări. Acum şi titular la sănătate, premierul repetă un scenariu vechi la români, acela al şefului care rezolvă toate problemele nerezolvate ale subordonaţilor săi. De fapt, această abilitate a oficialilor români de a face eforturi extraordinare numai pentru a ne aduce de unde am pornit este expresia modului abracadabrant în care e administrat statul în care trăim. A trăi în România e ca şi cînd ai face o excursie printr-o pădure fără busolă. Te învîrţi, te agiţi, te zbaţi şi la final nu ştii unde eşti. Iar la depunerea mandatului, premierul Cioloş va putea să spună triumfător: în timpul mandatului meu s-au petrecut multe, dar nu s-a întîmplat nimic deosebit.

Doru Pop

COMENTARII DE LA CITITORI