HALUCINAŢII? LUMI PARALELE? MÎNA LUI DUMNEZEU? (2)

in A nu se citi noaptea

 

DMT – molecula spiritului (1)

Strassman este profesor de psihiatrie, la Facultatea de Medicină a Universităţii New Mexico, din Albuquerque. În perioada petrecută la UNM, el a efectuat cercetări clinice privind funcţionarea hormonului pineal – melatonina – şi, astfel, a demonstrat primul rol cunoscut al melatoninei la oameni. Pînă spre sfîrşitul anilor ‘80, acesta a fost principalul domeniu al cercetărilor sale. În ziua de Crăciun a anului 1987, mentorul său, Glenn Peake, a murit, subit, după ce s-a întors de la alergarea sa matinală. Acest tragic eveniment a provocat o schimbare a direcţiei cercetărilor lui Strassman. De multă vreme fusese interesat de rolul glandei pineale în funcţionarea metabolismului uman, fiind introdus în misterele acestui organ de către profesorul James Fadiman, în perioada studenţiei la Stanford, la începutul anilor ‘70. La funeraliile lui Peake, sfatul prietenului său îi răsuna, întruna, în minte: „Fă, în cercetare, ceea ce vrei cu adevărat! Cui îi pasă ce cred ceilalţi?!”. Ulterior, Strassman a luat hotărîrea de a încheia cercetările cu privire la melatonină şi de a încerca un proiect DMT. La sfîrşitul anului 1988, el a înaintat propunerea pentru DMT şi, pe 15 noiembrie 1990, a primit aprobarea. Patru zile mai tîrziu, prima doză de DMT a fost administrată unui voluntar. Astfel, a început unul dintre cele mai interesante experimente privind conştiinţa umană. Din noiembrie 1990 pînă în 1995, la încheierea proiectului, Strassman şi echipa lui au administrat în jur de 400 de doze de DMT, unui număr de 60 de voluntari. Rezultatele au fost uimitoare. După administrarea iniţială a DMT, subiecţii au raportat un iureş, de parcă ar fi călătorit pe un tren de marfă, sau ar fi fost expulzaţi dintr-un tun nuclear. Aproape toţi subiecţii au mai relatat că, prin ei, pulsa o energie puternică şi nişte vibraţii. Mulţi au spus, de asemenea, că au crezut că muriseră. Apoi, au avut parte de o imagistică intensă: „Erau «tunele», «scări», «conducte» şi «un disc auriu rotitor». Alţii au văzut «măruntaiele» unor maşini, sau corpuri: «interiorul unor circuite de computer», «elice duble de ADN» şi «o diafragmă pulsatorie în jurul inimii»“.

Efectul de tunel aminteşte de experienţele trăite în pragul morţii, dar, pentru mine, cea mai importantă descriere este reprezentată de „elicele duble de ADN“, care reflectă relatările despre „şerpii răsuciţi“, descrişi de consumatorii de ,,ayahuasca”. Şi în acest caz ADN-ul apare într-o experienţă DMT. Mai semnificativ este faptul că mulţi dintre subiecţii lui Strassman au raportat „întîlniri“ cu figuri umane şi extraterestre, care erau conştiente de prezenţa voluntarilor şi, uneori, interacţionau cu aceştia. Mulţi dintre ei aveau o înfăţişare ca de şarpe. Alţii au raportat întîlniri cu fiinţe surprinzător de asemănătoare cu „omuleţii cenuşii“ descrişi de cei răpiţi de extratereştri. Ce se întîmplă, cu adevărat, în timpul unei „călătorii“ DMT? Sînt acestea simple halucinaţii, sau sînt, de fapt, vizite efectuate într-o realitate alternativă, la fel de reală ca realitatea general acceptată, pe care o trăim în „viaţa în stare de trezie“, şi are DMT vreo implicare în modul cum înţelegem realitatea cotidiană? Strassman are opinii ferme în această privinţă. În capitolul inclus în lucrarea ,,Inner Paths to Outer Space” (,,Căi interioare spre spaţiul exterior”), el face o observaţie surprinzătoare – sugerează că DMT poate traversa, cu uşurinţă, bariera cerebrospinală şi poate acţiona ca mediator al vieţii cotidiene. El este intrigat de relatările potrivit cărora subiecţii lui, în timp ce se aflau sub influenţa drogului, nu şi-au pierdut, nici o clipă, conştiinţa de sine şi a locului în care se găseau. În stările de visare normale, rareori ne percepem ca în „starea de trezie“. Părem a fi un „observator“ a ceea ce se întîmplă, dar niciodată nu reflectăm cu privire la modul cum am ajuns în acel loc şi la cît de ciudat pare mediul înconjurător. Conştientizăm, se pare, trecător, cine sîntem, dar nu la fel cum o facem atunci cînd existăm în realitate.

În opinia mea, halucinaţiile DMT sînt similare cu stările liminale hipnagogice, sau hipnapompice, cînd nu doar că ştim cine sîntem, dar şi realizăm că observăm ceva neobişnuit. Totuşi, aceste stări liminale sînt, după cum se ştie, dificil de controlat. Prin control, nu înţeleg imagistica – oricum, aceasta pare a avea o intenţionalitate proprie -, ci acea capacitate a observatorului de a se concentra asupra a ceea ce se petrece. Intrăm şi ieşim din starea de concentrare atenţională. Nu putem menţine imaginile îndeajuns pentru a le examina în detaliu, pentru că fie ne trezim şi intrăm în starea de trezie, fie adormim, şi intrăm, probabil, în starea de visare REM. Într-o stare DMT, situaţia se schimbă. Subiecţii lui Strassman au raportat că, pe toată durata experienţei lor, au fost conştienţi de cine erau şi de faptul că trăiau o stare de conştiinţă modificată. Exista, de asemenea, senzaţia de sosire dintr-un univers consensual în acest alt loc, simţit la fel de real ca lumea lăsată în urmă. Mulţi au raportat că această nouă lume era chiar mai reală, cu o mai mare intensitate a culorilor, a sunetelor şi chiar a emoţiilor. Exista, apoi, o senzaţie de revenire la universul nostru şi de „trezire“ în el. Din nou, acest proces se desfăşura lin, fără hopuri. Visele nu sînt aşa, nici măcar cele lucide, în timpul cărora ne trezim într-un loc nou, pe care îl experimentăm o perioadă de timp şi, apoi, ne întoarcem într-o stare de non-conştiinţă, înainte de a ne afla, înapoi, aici.

Strassman crede că lumea DMT este experimentată la fel ca lumea reală. El scrie: ,,Cu alte cuvinte, atît în starea DMT, cît şi în starea normală de trezie, elementul de conştiinţă-conştientizare funcţionează normal. Timpul, în general, pare să existe, aşa cum se întîmplă cu elementele constituente ale experienţelor vizuale, auditorii, emoţionale şi ale altor categorii de experienţe mentale. Să ne gîndim că trăim, cu toţii, în acest moment, o călătorie DMT (să ne amintim că nu există toleranţă la DMT – efectele sale pot fi experimentate continuu). Cum am relaţiona cu locul unde ne-am afla – am acţiona şi am simţi diferit vizavi de diverse lucruri?“. Pentru Strassman nu există nici o diferenţă între cele două stări ale conştiinţei, sugerînd că, departe de a fi o parte accidentală a alcătuirii chimice a mamiferelor, DMT are o funcţie crucială. După cum afirmă el: „DMT mediază conştiinţa din starea de trezie cotidiană“.

(va urma)

Anthony Peake

COMENTARII DE LA CITITORI