HALUCINAŢII? LUMI PARALELE? MÎNA LUI DUMNEZEU? (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

DMT – molecula spiritului (2)

Glanda pineală e comparată cu un tip de receptor Radio. Cu privire la DMT, Strassman face o analogie similară – creierul, sugerează el, este asemenea unui televizor, iar DMT reglează strălucirea, contrastul şi culoarea imaginii. Această versiune este prezentată conştiinţei ca fiind o imagine îmbunătăţită a realităţii. Totuşi, DMT permite creierului să schimbe canalele: „Programul pe care îl analizăm nu reprezintă realitatea cotidiană, Canalul Normal. DMT asigură un acces continuu şi sigur la alte canale. Celelalte planuri ale existenţei sînt, permanent, acolo. De fapt, ele sînt chiar aici, transmiţînd tot timpul! Dar nu putem să le percepem, pentru că nu avem această capacitate – structura noastră materială ne ţine racordaţi la Canalul Normal. E nevoie doar de o secundă, sau două – cîteva bătăi de inimă, necesare moleculei spiritului (DMT) ca să ajungă la creier -, pentru a schimba canalul, mintea noastră deschizîndu-se spre aceste alte planuri ale existenţei. Cum s-ar putea întîmpla asta? Eu deţin puţine cunoştinţe pe care se fundamentează teoriile privind universurile paralele şi materia neagră. Ceea ce ştiu, însă, mă face să le consider locuri spre care DMT ar putea să ne conducă“. În concluzie, DMT modulează, pentru creier, lungimea de undă a realităţii. După cum înţeleg eu lucrurile, asta înseamnă că „observatorul“ acestor experienţe nu joacă pentru creier decît rolul ascultătorului, pentru Radio, sau al telespectatorului, pentru Televiziune.

Creierul este, pur şi simplu, „receptorul energiei electromagnetice sub forma biofotonilor. Aceşti biofotoni au multiple lăţimi de bandă şi DMT facilitează o schimbare a acesteia. Apoi, creierul trimite imaginile şi sunetele, probabil într-un format similar unei holograme, către observator. Mai mult, imaginile şi sunetele nu sînt mai aproape decît este un studio de Televiziune, sau de Radio de ecranul televizorului, ori de difuzorul Radioului. Studioul – sursa informaţiei codificate în biofotoni – s-ar putea să fie la mii de mile depărtare, în spaţiu, sau, ca program înregistrat, la ani depărtare, în timp. Totuşi, programele ale căror informaţii sînt facilitate de DMT şi, implicit, de ,,ayahuasca” nu sînt nişte înregistrări, în înţelegerea clasică a termenului, prin faptul că nu sînt pasive. Experimentatorul poate interacţiona direct cu înregistrările, într-o manieră similară cu aceea în care un participant la jocuri video devine interfaţă a entităţilor codificate din jocurile respective. Totuşi, este limpede că entităţile întîlnite în timpul unei călătorii DMT au propriile existenţe şi motivaţii. Aşadar, cine sînt aceste entităţi şi ce încearcă să ne spună?

La începutul anilor ‘60, antropologul Michael Harner a vizitat Amazonul peruvian, pentru a studia cultura indienilor Conibo. Planul lui era să încerce să le înţeleagă credinţele religioase. La prima tentativă, a eşuat. Indienii Conibo i-au spus că, dacă vrea, cu adevărat, să afle cum funcţionează concepţia despre lume a tribului Conibo, trebuie să bea ,,ayahuasca”. A fost de acord, însă a avut parte de o experienţă înfiorătoare. S-a pomenit într-o lume de creaturi hibride, om-animal, în mijlocul unui „carnaval supranatural de demoni“. A fost convins că o să moară. A înţeles, apoi, că două „creaturi reptiliene gigantice“, localizate în adîncul propriului creier, erau responsabile de aceste viziuni: „Îi percepeam foarte slab pe cei care transmiseseră aceste gînduri: creaturi reptiliene gigantice, întinse, alene, în adîncurile din spatele creierului meu, acolo unde acesta se uneşte cu partea superioară a măduvei spinării. Puteam să le văd vag, în ceea ce păreau a fi nişte adîncimi lugubre, întunecate. Mai întîi, mi-au arătat planeta Pămînt, aşa cum era cu ani în urmă, înainte să existe vreo formă de viaţă. Am văzut un ocean, pustiu, şi un cer albastru, senin. Apoi, nişte particule negre au început să cadă din cer, cu sutele, şi au aterizat în faţa mea, pe uscatul pustiu. Am realizat că acele particule erau, de fapt, nişte creaturi lucioase, cu aripi ciuntite, ca de pterodactil, şi corpuri imense, ca de balenă. Nu le vedeam capul. S-au prăbuşit, epuizate, în urma călătoriei. Mi-au explicat, printr-un fel de limbaj al gîndurilor, că fugeau de ceva aflat în spaţiu. Veniseră pe planeta Pămînt ca să scape de acel inamic. Apoi, mi-au arătat cum creaseră viaţa pe această planetă, cu scopul de a se ascunde în multitudinea de forme existente. Înaintea mea, măreţia creaţiei – sute de milioane de ani de activitate – s-a derulat la o scară şi cu o vivacitate imposibil de descris. Am aflat că aceste fiinţe, asemănătoare dragonilor, există în interiorul tuturor formelor de viaţă, fiind adevăraţii stăpîni ai omenirii. Noi, oamenii, nu sîntem decît receptaculele şi, totodată, servitorii acestor creaturi. De aceea şi puteau să-mi vorbească dinăuntrul meu“.

În lucrarea „The Cosmic Serpent – ADN and the Origins of Knowledge” (,,Şarpele cosmic – ADN-ul şi originile cunoaşterii”), semnată de Jeremy Narby, se făcea trimitere la cartea lui Harner. Şi Narby avusese parte de o întîlnire cu două creaturi serpentiforme, în călătoria sa indusă de ,,ayahuasca”. Aşadar, care este semnificaţia acestor şerpi? În mod clar, tema şerpilor dubli poate fi un ecou al structurii ADN-ului. Dar, cum rămîne cu descrierea făcută de interlocutorii lui Harner cu privire la experienţa lor pe această planetă?! Îmi vin în minte poveştile sumeriene despre Anunnaki. E posibil ca DMT să ne permită contactul cu zeii care există în ADN-ul nostru?

(va urma)

Anthony Peake

COMENTARII DE LA CITITORI