Henry Haimovici, pãrintele român al chirurgiei vasculare

in Mîndri cã sîntem români

Vã scriu despre unul dintre românii care au contribuit semnificativ la dezvoltarea medicinei, pe care l-am gãsit „ascuns“ în prefaţa unei cãrţi de referinţã mondialã în Chirurgia Vascularã.

La o simplã cãutare, nu am gãsit nimic despre bibliografia dumnealui, cu o singurã excepţie: Henry Haimovici (7 septembrie 1907 – 10 iulie 2001) s-a nãscut „pe malurile Dunãrii“ (dupã cum este menţionat în prefaţã) şi a urmat ciclurile şcolare în Tulcea. A plecat în Franţa la 20 de ani, la Marseille, pentru a urma Facultatea de Medicinã şi Rezidenţiatul în Medicina Generalã şi, ulterior, în Chirurgie Generalã. Teza lui a stîrnit atunci admiraţia şi suportul superiorului sãu, profesorul Jean Fiolle, şi colaborarea cu alţi pioneri în domeniul Chirurgiei Vasculare, precum Rene Leriche şi Geza de Takats. Dupã terminarea rezidenţiatului, dr. Haimovici a fost ales sã conducã un departament de neurologie şi neurochirurgie în Marseille, fiind trimis mai întîi spre formare în Statele Unite. Acolo a studiat neurofiziologia sub tutela dr. Walter B. Cannon, de la Universitatea Harvard, considerat cel mai prestigios fiziolog din America de Nord. Planurile doctorului Haimovici au fost, însã, întrerupte de izbucnirea celui de-al II-lea rãzboi mondial. A fost înrolat în armata francezã, dar dupã ocuparea Franţei, a reuşit sã scape şi a plecat în Boston, la Beth Hospital, unde a lucrat alãturi de oameni de ştiinţã ca Rene Dubos şi Jacob Fine. Dupã doi ani, s-a mutat în New York, unde a cunoscut-o pe cea care avea sã-i devinã soţie şi alãturi de care va fi studiat metabolismul arterelor aterosclerotice. Acolo a trecut pe la Mount Sinai Hospital, iar în 1945 a preluat conducerea secţiei de chirurgie vascularã din cadrul Montefiore Medical Center. În acest timp, a combinat studiul neuroştiinţelor cu cel al chirurgiei vasculare şi a publicat numeroase articole în jurnale de prestigiu (200 de articole şi capitole, 10 cãrţi editate). Cea mai cunoscutã carte a sa, „Haimovici’s Vascular Surgery: Principles and Techniques“, a apãrut, pentru prima datã, în 1976, şi a ajuns deja la ediţia a 6-a. Cea mai importantã contribuţie a fost, însã, întemeierea Societãţii Internaţionale de Chirurgie Cardiovascularã (ISCVS, acum American Association for Vascular Surgery), alãturi de Rene Leriche, în 1950. Din poziţiile de secretar-general, respectiv preşedinte al organizaţiei, cei doi au reuşit sã „concentreze“ personalitãţile chirurgiei vasculare contemporane. A contribuit semnificativ la apariţia revistei societãţii, „Journal of Cardiovascular Surgery“, fiind editor-consultant pînã la sfîrşitul vieţii (a fost, de asemenea, editorul revistei „Angiology“). A fost ales ca preşedinte al Departamentului Nord American al ISCVS în 1959 şi 1960. A fost profesor la mai multe universitãţi din lume şi a obţinut numeroase distincţii. În 1986, a fost ales membru corespondent al Academiei Naţionale Franceze de Medicinã. S-a stins din viaţã pe 10 iunie 2001, la 93 de ani, în locuinţa sa din New York. Henry Haimovici nu numai cã a fundamentat Chirurgia Vascularã ca specialitate, dar a fost un mentor, editor şi scriitor talentat, a cãrui amprentã a definit profilul uneia dintre cele mai frumoase ramuri ale medicinei. În anul 2012, eram student în anul III la Facultatea de Medicinã Generalã, UMF „Iuliu Haţieganu“, Cluj-Napoca. S-a întîmplat ca accidental sã gãsesc aceastã scurtã biografie. Campania dvs. de acum mi se pare foarte potrivitã pentru a relua acest material şi pentru a vã aduce la cunoştinţã despre existenţa acestui om deosebit (cel puţin profesional).

Tiberiu Popescu

COMENTARII DE LA CITITORI