Hronicul măscăriciului, varianta liberală

in Lecturi la lumina ceaiului

Motto:
„Din Craiova pîn’ la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fi’ndcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cîrma ţării“. (Păstorel Teodoreanu)

Zilele trecute, am asistat la două parade diferite din toate punctele de vedere, mai puţin unul – amîndouă au fost la fel de revoltătoare. Pe de o parte, funeraliile faraonice ale unui cap al lumii interlope, manifestare de o opulenţă jignitoare pentru acest prezent al umilinţei salariilor, alocaţiilor sau pensiilor – sau pentru un prezent al alternativei muncii de sclav pe plantaţiile binefacerii occidentale… Asta e ţara care, altădată, îşi alesese ca motto – „Nici muncă fără pîine, nici pîine fără muncă“! O demonstraţie a neputinţei şi minciunii statului „democratic“ şi capitalist, a inutilităţii căii cinstei într-o lume care construieşte autostrada infracţiunii. În paralel, am urmărit parada prostiei sforăitoare a „clasei politice“, o clasă ce a rămas, din nou, repetentă la tot ceea ce înseamnă respect pentru cetăţean, dar şi pentru propriul statut – acela de membru al suprastructurii societăţii; alegerea candidatului „liberal“ Marian Munteanu, urmată de reacţiile acuzatoare, mi s-au părut, luate per ansamblul evenimentului, o mare defilare a prostiei (sau a „imbecilităţii“, ca să-l citez pe retoricul şi reflexivul liberal Tăriceanu) – o jenantă, revoltătoare demonstraţie a ceea ce a ajuns România azi… Hodoronc-tronc-ul nominalizării lui Marian Munteanu a venit, totuşi, atît de firesc în spirala repetitivă caragialescă, secvenţa Trahanache – Dandanache 2016 amintindu-mi, vai, cît de mică, de nimică este şi a fost statura reală a „marelui partid istoric“. Liberalii lunii aprilie au înlocuit o păcăleală cu alta, în locul unui scamator politic – care, timp de 26 de ani, a reuşit să convingă publicul amator de circ că iepuraşul din joben e un armăsar de prăsilă – au lipit, în grabă, un afiş ghemotocit de prin anii ’90, netezit la repezeală de dama bună, belă şi belicoasă – cu nume de personaj din bancuri deocheate de prin aceeaşi perioadă. Curat murdar plagiatul Actului IV, coane Iancule, dar se zice că, de astă dată, au găsit scrisoarea pierdută onorabilii de peste mări, aşa după cum se jură diverşi moftologi şi cetăţeni turmentaţi de pe-o sticlă sau alta.
Creştin, demagog, gol de conţinut, dar plin de personalitate… care dintre aceste atribute evidente îl domină pe Marian Munteanu? Menţionez „evidente“, fiindcă apariţiile sale dezinvolte – numai în emisiuni cu dedicaţie! – au expus atît un exces de intenţionalitate, dar şi absenţa oricărui plan sau gîndire profesionale. De asemenea, faptul că nu va rămîne la ordinele liberalilor, că nu va fi un supus al partidului, asta este clar; cum la fel de clar este că liberalii vor lua, din nou, praful de pe tobă în cazul în care candidatul „lor“ va ajunge primar, aşa cum s-a întîmplat cu guvernul Cioloş sau cu preşedintele Iohannis. Ceea ce mă face să mă simt atît de bine!…
Mărturisesc, detest pretenţiile de nobleţe ale acestui partid arogant duhnind a parvenitism şi imoralitate; un partid care, atunci cînd arborează blazonul „istoric”, ascunde faptul că a ucis cu tunurile şi puştile propriilor guvernări zeci de mii de români răsculaţi de foame, a cauzat moartea altor sute de mii în războaiele în care aceleaşi guvernări au trimis soldaţii nepregătiţi, după ce furaseră banii pentru înzestrarea armatei (române), a umplut închisorile cu cei ce doreau o viaţă mai bună, a guvernat ţara prin corupţie, dînd-o pe mîna unei clientele politice îmbogăţite şi mai ales străinilor, a dărîmat mai multe biserici decît comuniştii şi mult mai cupid… Momentele de reculegere pentru „victimele liberale“ ale legionarilor sau ale altora ar trebui precedate de ceasuri sau zile de penitenţă şi iertare pentru victimele române datorate liberalilor!
Apropo, Marian Munteanu e acuzat de antecedente legionare? Adică din acelea care se referă la credinţa ortodoxă, la etică şi echitate, cultul strămoşilor, naţionalismul limbii şi obiceiurilor străvechi, frăţia întru cruce, ajutorarea aproapelui? Acesta a fost legionarismul original, aflat, probabil, de la mentorul său Petre Ţuţea, înţeles de Cioran, Noica, Paulescu, Gyr, Aron Cotruş sau Eliade. Ruşinea ar fi să se fi lepădat de asemenea „antecedente“… Nu fac apologia românilor verzi – ba da, de fapt, o fac în felul meu, refuzînd denigrarea, marginalizarea sau sacrificarea unei etnii sau a unui popor; românul verde nu poate urî evreul, pentru că e fratele său, pentru că nu e creştinesc şi etic, Christos Însuşi e evreu, precum ceilalţi apostoli ai credinţei sau ai umanităţii. Da, în vremea marii crime, o Europă înnebunită de criza banului a urît evreii, i-a numit vinovaţi, încercînd să spele cu sîngele nevinovaţilor murdăria banului, pentru a-i reda strălucirea cupidă a bogăţiei. Liberalismul economic, nu comunismul, nu legionarii, a generat atît criza, cît şi „soluţia“; demenţa sangvinară hitleristă a avut ca origine demenţa înavuţirii liberale. Omit liberalii români să spună că guvernele lor din perioada ascensiunii lui Hitler îl felicitau pe acesta, permiteau apariţia curentelor fasciste, mai ales a întreprinderilor ce finanţau maşinăria crimei, dar îi închideau pe comunişti! De-a lungul existenţei lor, banii au însemnat singurul mobil etic liberal.
Reproşul adus lui Marian Munteanu, acela de a fi expus gînduri, cîndva, într-o anume paradigmă ideatică, este nu doar o aberaţie umbrită de şantaj, dar şi o ruşine pentru o societate care se pretinde liberă şi fraternă – dedicată omului şi cetăţeanului. În acelaşi mod de manifestare a reproşului, ar fi firesc ca unui turnător, oricît s-ar apropia de centenar, să nu i se mai dea voie la părere decît prin ofiţerul de informaţii. Sau poate că asta se şi întîmplă?
Invocam caragialescul repetitiv… Dar dacă e şi acesta doar o faţadă în spatele căreia există o structură care s-a dezvoltat în timp? Dacă „marele PNL“ este doar o mare reţea (dez)informativă? Dacă tot ce „produce“ şi propune acest aşa-zis partid istoric e doar o „transmisie“ a unor date în reţea, prin agentură? Ceea ce se întîmplă în acest partid de vreo 5 ani încoace a devenit parcă prea puţin „conspirat“… Pe scurt, iată istoria văzută din alt unghi: liberalii, coordonaţi ocult de magnatul Patriciu, miliardarul apopiat de Pacepa şi „ascuns“, ulterior, pe lumea cealaltă, l-au dat jos pe Tăriceanu, un politician independent financiar şi experimentat, aducîndu-l pe veşnic imberbul Antonescu, un personaj fantasc, dependent de finanţele altora… şi de pasiunea pentru jocuri costisitoare; după asocierea non-identitară cu oamenii „jucătorului“ Băsescu, după infiltrarea PNL cu personaje-cheie venite de niciunde – Hellvig, Mihalache, Buşoi – noii liberali l-au înlocuit pe Crin, pilotat acum de noua lui soţie, om de încredere al lui Patriciu, cu Iohannis, un ins cu apropieri politice liberale la fel de mari ca ale Podului Prieteniei… ceea ce s-a şi dovedit în scurt timp; tot din PNL au „emanat“ şi şefii Serviciilor de Informaţii, dar nu dintre liberali, ci dintre cei „plasaţi“ acolo – Hellvig şi M.R.Ungureanu. Apoi, PNL s-a zbătut să dea jos guvernul, dar nu pentru a prelua controlul, ci pentru a contabiliza toate nemulţumirile faţă de nepriceperea acestui guvern! Acum, liberalii susţin, legaţi la ochi, un alt personaj, Marian Munteanu, venit din neantul trecutului şi al relaţiilor cu lumea Serviciilor Secrete, un demnitar care nu va fi sub autoritatea partidului, demostrînd, dacă mai era nevoie, că liberalii nu au candidaţi performanţi, nu au nici un proiect, un plan pentru Capitală… că ei, de fapt, au ajuns un non-partid, un nonsens politic – dacă nu cumva sînt ceea ce menţionam mai sus, o agentură. A cui? Prefer un răspuns sibilinic – totul e legendă atunci cînd vine vorba de măreţia oamenilor…

Dragoş Dumitriu

COMENTARII DE LA CITITORI