Iarna a dat bătăi de cap românilor

in Tabletă de scriitor

Primele ninsori cu niscai fulguşori cam năzdrăvani s-au aşternut şi peste casele şi gospodăriile românilor, cu livezile mai mult uscate. Pentru că, de cînd cu democraţia asta de carton, sătenii nu prea au mai avut vreme să-şi planteze alţi pomi fructiferi în locul celor secătuiţi de bătrîneţe. Dar asta e o altă poveste, care chiar merită să fie dezbătută, dar nu în rîndurile de faţă, în care iarna este subiectul principal. Iată că această iarnă, cu fulguşorii săi, avea să provoace discuţii interminabile în rîndul edililor şi multă pagubă în buzunarele statului. S-au constituit comandamente la toate nivelurile, au avut loc conferinţe şi teleconferinţe, urmate de comentarii, în direct, la televizor, din partea tuturor partidelor politice, de parcă s-ar fi întîmplat cine ştie ce minune.
Vechile vorbe, pe care le-am auzit rostite mereu în această epocă de capitalism primitiv, cum că iarna ne-a luat, şi de data aceasta, pe nepregătite, ne-au cam plictisit. Şi cum să nu ne plictisim, cînd ştim că sîntem aici de cînd lumea şi cunoaştem destul de bine clima ţării, dar vorbim de parcă astăzi ne-am fi instalat corturile prima oară pe aceste plaiuri şi ne-am fi început viaţa în România? Oricît am vrut să ocolim numele ţării, iată că ne-a fost imposibil să o facem. Pentru toate cîte se întîmplă, nu iarna este de vină, şi nici Dumnezeu, ci noi toţi, fiindcă nu ştim să o gestionăm ca nişte buni gospodari şi să ne bucurăm de frumuseţile ei, aşa cum au făcut-o, cîndva, strămoşii noştri… Vorba unuia: degeaba ai copil frumos şi deştept, dacă nu te ocupi de el, oferindu-i o educaţie pe măsură… Pe mulţi i-am auzit vorbind că, pentru blocajele din locurile de parcare, din refugiile pietonale ale staţiilor de autobuz şi de tramvai, de vină este iarna. O fi, nu zicem ba, dar, din cîte ştim, sînt instituţii plătite anume pentru deszăpezirea drumurilor şi a trotuarelor, inclusiv a aleilor dintre blocuri. Faptul că ele nu-şi fac treaba nu mai ţine de cetăţeanul de rînd. Şi iată că Dumnezeu nu a stat legat la ochi şi ne-a bucurat, cel puţin pe noi, cei care iubim albul imaculat al iernii, dăruindu-ne cîţiva nămeţi, dar nu ca aceia din vremea copilăriei noastre, cînd ninsoarea începea în noiembrie şi o ţinea aşa pînă prin martie anul următor. La ţară, nămeţii ajungeau pînă la streşinile caselor, iar lupii nu conteneau cu urletul lor de foame, dînd tîrcoale gospodăriilor… Astăzi, dacă s-ar întoarce astfel de ierni, aşa cum
s-a întors şi capitalismul, oare ce ar mai fi zis domnii noştri politicieni, care s-au speriat de un strat de zăpadă obişnuit pentru un asemenea anotimp? S-ar mai lăuda cu firmele de deszăpezire, care aruncă în băşcălie, de ochii lumii, sare cu nisip din nişte utilaje învechite? Asta la oraş, căci prin satele patriei, deszăpezirea se face doar pe uliţele principale, cu pluguri de lemn trase de cai, în rest, românii să aştepte sub nămeţi pînă ce va cînta cucul, chiar dacă sînt la zi cu plata taxelor şi a impozitelor către stat.
Deocamdată e bine, nu e deloc rău, chiar şi în condiţiile acestea, de iarnă cu fulgi mari şi deşi, dar, după cîte vedem, ea le-a cam dat bătaie de cap românilor şi chef de discuţii interminabile. Oare de ce? Din neputinţă? Din laşitate? Mai degrabă, credem noi, din cauza ignoranţei celor care au fost votaţi, cu surle şi trîmbiţe, chiar în pofida faptului că unii dintre ei se aflau în puşcării sau aveau dosare penale în curs de judecare. Toate acestea nu înseamnă lecţie de democraţie, ci prostie omenească.

ION MACHIDON,
preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI