Iată de ce n-am acceptat ca PRM să intre la guvernare, timp de 25 de ani

in Alte știri

 

TOATE GUVERNELE S-AU MÎNJIT

 

Motto: „Te bagi în troacă, te mănîncă porcii…“

 

De cîteva ori, nişte indivizi fără instinct politic mi-au reproşat că n-am fost, niciodată, la guvernare. E adevărat, n-am fost. N-am vrut să fim. Nici eu, nici PRM. De ce? Fiindcă, vorba lui Eminescu, în „Timpul“, „Albinele nu se amestecă cu alte gîngănii“. Încă din primele ore după apariţia la televizor, în 22 decembrie 1989, a şarlatanilor năpîrliţi Mircea Dinescu şi P.M. Băcanu am priceput cine va pune mîna pe Putere şi ce va face cu ţara asta. Nu era lumea mea. Eu am fost, toată viaţa, un om curat, din toate punctele de vedere. Aşa au fost şi părinţii mei. Da, am sprijinit Guvernul Văcăroiu, din 1992 pînă în 1995 – dar am făcut-o dezinteresat. Pentru simplul fapt că ştiam ce le poate pielea unor impostori bezmetici, de teapa lui Ticu Dumitrescu, Tănase Tăvală, Gavril Dejeu, Şerban Rădulescu Zoner, Vasile Vetişanu, Răzvan Dobrescu, Doru Braia (cel „îmbibat de democraţie ca un burete“), Adrian Popescu Necşeşti, Liviu Petrina şi alţii ca ei, deghizaţi în ţărănişti! Ei au distrus PNŢCD! Iar eu aveam autoritatea morală să-i pun la punct, chiar şi numai pentru simplul fapt că am fost singurul om care, sfidînd cenzura, a reconsiderat, public, numele lui Iuliu Maniu şi a propus retipărirea cuvîntărilor sale („Idealuri“, articol apărut, ca editorial, în revista „Săptămîna“, nr. din 5 septembrie 1980). La cîteva zile, primarul Capitalei, Gh. Pană, mi-a reproşat, în biroul lui, de faţă fiind şi colegul meu de la Agerpres, Iosif Socaciu: „Ce te-a apucat? În tinereţe, noi ne-am bătut cu oamenii lui Maniu, care erau legionari (?!). Tovarăşul Ceauşescu a strigat la mine: «Ce, a înnebunit Vadim? Propune reabilitarea lui Iuliu Maniu şi Octavian Goga?»“. Zadarnic i-am explicat primarului Bucureştilor că e o confuzie, fiindcă Iuliu Maniu n-a fost legionar. Am stat pe tuşă 4 luni.

Mai pe înţelesul tuturor, mi s-a luat dreptul la semnătură şi n-am mai apărut nici la televizor. Epigonii cu pretenţii de ţărănişti n-au făcut decît să profite de statura morală a Sfinxului de la Bădăcin, nepot al Tribunului Simion Bărnuţiu. Ce legătură o fi avut piticul isteric Ticu Dumitrescu cu moştenirea marelui bărbat de Stat Iuliu Maniu? Dar cei care au bătut la minerii flămînzi, ba chiar i-au şi ucis, în 1999 – Gavril Dejeu, Dudu Ionescu, Emil Constantinescu?

Iată de ce l-am ajutat, în plan parlamentar, pe Nicolae Văcăroiu să scoată ţara din groapa falimentului, unde o prăvăliseră guvernările Petre Roman şi Teodor Stolojan.

Asta pînă cînd au ajuns la urechile mele afacerile de tip mafiot ale lui Dumitru Iliescu, directorul SPP (protejat, pe faţă, de cel „sărac şi cinstit“, Ion Iliescu) şi nelegiuirile Mafiei arăbeşti, pripăşită, tot sub pulpana groparului lui Nicolae Ceauşescu, de Viorel Hrebenciuc. Atunci i-am retras, într-o singură zi, pe cei 2 secretari de Stat (Toma Năstase – de la Turism, şi Sever Meşca – de la Cultură) şi pe prefectul judeţului Constanţa (contraamiralul Marcel Dragu). Ce alt şef de partid a mai făcut asta? Nici unul. Repet: după 3 luni de mandat, cei 3 au demisionat, la ordinul meu. Dar a avea 2 secretari de Stat şi 1 prefect nu înseamnă a fi la guvernare, pentru simplul motiv că astfel de oameni nu fac parte din Guvern. Ceva mai tîrziu, în 2004, Adrian Năstase încerca să mă ademenească prin cooptarea PRM în Executiv. L-am refuzat. „Cu cine vrei tu, dragă Adrian, să stau eu la masă? Cu Mafia arabă? Cu şovinii unguri? Întîi daţi-vă afară toţi corupţii şi pe urmă mai stăm de vorbă“ – cam aşa i-am zis, în linii mari. N-a înţeles nimic. Ba chiar mi-a trimis o adresă oficială, cu antetul Guvernului, în care mă chema să luptăm împotriva… corupţiei! Asta m-a amuzat cel mai tare. Au trecut atîţia ani de atunci. Neintrînd în nici o combinaţie şi neputînd fi mînjit şi şantajat, PRM a fost eliminat, treptat, din Parlament. Mafia n-avea nevoie de martori. Şi nici de oameni corecţi, care să intre în posesia unor dovezi. Acei indivizi care se prefac a nu şti cum de-a avut PRM, la ultimele cicluri electorale, între 2% şi 4% (deşi la alegerile din anul 2000 scorul a fost de peste 21%!) sînt fie nişte imbecili, fie nişte ticăloşi fără pereche. Adevărul e unul singur – cel relatat de mine. Astăzi, Marius Pieleanu şi firma sa, Avangarde, creditează PRM cu 4%. Nu cumva să ajungă acest partid la 5% – capacul trebuie pus, obligatoriu, la 4%. Evident, pe aceste vremuri de profundă criză, o formaţiune patriotică şi justiţiară (singura, de altfel) are cu mult mai mult.

Revin la titlul articolului de faţă. Toate Guvernele s-au mînjit. Toate au avut omarhaysamii, bomboneii şi varujanii lor. Chiar dacă nu aveai intenţii de fraudă, tot îţi ieşea pisica neagră în cale şi semnai o hîrtie, ori te intersectai pe traseul unei afaceri sau evaluări necurate, ori interpretabile. N-ai cum să faci parte dintr-o cireadă care trece printr-o apă mocirloasă, dar să rămîi imaculat. E imposibil. Privesc, din ce în ce mai uimit, spactacolul grotesc al denunţurilor şi arestărilor. Unii sînt vinovaţi, dar alţii? Alţii au căzut ca musca-n lapte, din simplul motiv că erau piese ale unui angrenaj compromiţător. Mă gîndesc acum, bunăoară, la Monica Iacob Ridzi – cu mult mai puţin vinovată decît, de pildă, mironosiţa vicleană Monica Macovei. Regretatul regizor de teatru Mihai Dimiu îmi spunea, în 1972, o istorioară. Întrebată de ce tot întîrzie angajarea la Teatrul Municipal a unui actor, Lucia Sturdza-Bulandra a răspuns: „Dragă, e ceva neclar cu băiatul ăsta: ori a fost legionar, ori a luptat împotriva legionarilor“. Aşa şi cu vălmăşagul de azi. Şi n-are cum să fie altfel, atunci cînd faci justiţie hei-rupistă. Aud, cu urechea interioară a imaginaţiei, un refren:

Hei-rup, hei-rup

Cad demnitari

În plasa-ntinsă

De parchetari…

CORNELIU VADIM TUDOR

3 martie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI