Ieromonahul Antim, cel nebun pentru Christos (1)

in Pagină creştină

 

Părintele Antim era din Sofia Bulgariei, unde şi slujea ca preot de mir într-o parohie. După moartea preotesei sale, cam prin 1841, a venit în Grădina Maicii Domnului şi s-a răsădit ca un răsad bun, precum vom vedea mai jos, care apoi a înflorit şi a binemirezmuit.

Prima lui metanie a fost la Sfînta Mînăstire Simonos Petras, unde a fost tuns monah. După aceea, însă, cînd a început să facă pe nebunul pentru Christos, ca să-şi ascundă bogăţia sa lăuntrică, şi-a făcut metanie tot Sfîntul Munte, pentru că mereu umbla prin pustie, locuind uneori în peşteri, alteori în scorburile copacilor. Din cînd în cînd, apărea la Sfînta Mînăstire a Sfîntului Pantelimon (Rusicon), pentru că acolo înţelegea slujbele care se făceau în ruseşte. De obicei se ascundea în pridvorul bisericii, şi de acolo urmărea slujba. Însă, cînd vedea pe vreun părinte că se uită la el arătîndu-i evlavie, începea să facă neghiobii, sau să vorbească singur, ori de multe ori să facă şi glume, şi, astfel, le strica gîndul cel bun faţă de el. Stătea în mînăstire uneori puţine zile, alteori mai multe, după care dispărea iarăşi pe Athon cu desăvîrşire, singur, stînd 2-3 luni. Apoi, din nou, la Sfîntul Pantelimon.

La începutul nebuniei sale sfinte, timp de 5 ani, purta o rasă veche şi cîrpită. Mai tîrziu, a hotărît să poarte un sac vechi, la care a făcut o gaură ca să-şi scoată capul şi alte două pentru mîini, astfel mergînd peste tot. Din pricina aceasta,

l-au numit săcarul. Dar şi sacul acela îl scotea cînd umbla prin pădure ca să nu se rupă, sfîşiindu-şi astfel trupul printre rugi. Fireşte, cei care nu aveau profunzime lăuntrică, ci judecau la suprafaţă, îl numeau neghiob. Dar Părintele Antim îi punea pe gînduri cînd le spunea ceea ce aveau în minte.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI