Ieromonahul Antim, cel nebun pentru Christos (3)

in Pagină creştină

Cuvintele stareţului s-au împlinit cu mare exactitate. Într-adevăr, fratele acela a fost înşelat de gînduri şi, plecînd din mînăstire, s-a întors în Rusia. Dar, după un an, s-a întors iarăşi în Sfîntul Munte şi s-a făcut monah în aceeaşi Mînăstire.

Fratele Victor, trapezarul, îl avea la mare evlavie pe Părintele Antim. Îl avea ca Sfînt, dar se temea să-şi exprime admiraţia faţă de el, ştiind că acestuia nu-i plac laudele. Într-o zi, cînd a venit iarăşi Stareţul, trapezarul s-a bucurat şi i-a pregătit să mănînce, dar, din evlavie, n-a vrut să stea cu el. Însă, ca să nu dea de bănuit – lucru pe care l-a observat stareţul – a început să umble de colo pînă colo prin trapeză. De îndată ce a terminat de mîncat, Părintele Antim s-a ridicat de la masă, spunîndu-i:

– În regulă, în regulă! Stai acum! Dumnezeu să te miluiască şi să te întărească!

Unul din ieromonahii ruşi i-a povestit fratelui că, de multe ori, fiind stăpînit de nostalgie pentru patria sa, într-o zi a hotărît să plece din Sfîntul Munte şi să se întoarcă în Rusia. Gîndindu-se la asta, deodată intră în chilia sa Părintele Antim – care mai înainte nu era acolo – şi îi spuse:

– Maica Domnului m-a trimis să-ţi spun, Părinte, să nu mergi în Rusia, pentru că de vei ieşi din pustie în lume, vei cădea în păcat.

Într-o vreme Părintele Antim s-a liniştit pe înălţimile Athonului pentru o îndelungată bucată de timp. Fratele trapezar s-a neliniştit mult şi s-a rugat lui Dumnezeu să-l vestească pe Stareţ să vină în mînăstire, ca să-l folosească duhovniceşte. Îi spunea gîndul: Poate stareţul acum în pustie se va fi istovit, dar dacă ar fi aici, l-aş fi iconomisit cu puţină hrană, i-aş fi făcut şi un ceai.

A doua zi dimineaţă, Stareţul a venit în Mînăstire şi a spus prietenului său zîmbind:

– Poftim, după dorinţa ta am venit de pe Athon, foarte obosit şi cu picioarele tăiate de pietre. Ceaiul tău merită această osteneală.

Fratele a văzut înaintea sa minunea şi i-a cerut iertare pentru osteneala pe care i-a pricinuit-o.

Odată, acelaşi frate era stăpînit de o mîhnire adîncă şi de moleşeală şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită pe prietenul său, Părintele Antim, ca să-l mîngîie. După cîteva ore, a apărut Părintele Antim înaintea lui. Fratele, mîhnit, văzîndu-l s-a bucurat mult şi l-a întrebat:

– Cum s-a făcut, Părinte, că ai venit exact în ceasul nevoii mele?

Stareţul i-a răspuns zîmbind:

– Tu ai vrut să mă vezi şi ai rugat pe Dumnezeu pentru asta, şi am venit.

Altă dată, la Sfîntul Pantelimon, în ajunul zilei de 1 octombrie, cînd se săvîrşeşte priveghere de toată noaptea în cinstea Acoperămîntului Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, Părintele Antim a ajuns în mînăstire aproape gata să-şi dea sufletul. Cînd l-a întîlnit pe fratele trapezar i-a spus:

– În noaptea aceasta mă aflam la Mînăstirea Zografu, în pustie, şi mă rugam în picioare pe o piatră. În vremea rugăciunii am văzut pe Maica Domnului cum coboară din cer în Mînăstirea voastră. Aşa cum eram plin de bucurie pentru această vedenie, m-am grăbit să vin s-o aflu aici, ca să mă acopere cu omoforul ei şi pe mine, păcătosul, împreună cu robii ei care o cinstesc.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI