Ieșirea din Matrix

in Război corupției

Să definim termenul naționalism. Pentru că despre asta o să vorbim, dar cu calm și înțelegere. În Dicționarul explicativ al limbii române, vari­anta online, sînt expuse mai multe definiții ale termenului, dar am să fac referire doar la două dintre ele, pe care le aștern în cele ce urmează:

• Sentiment de dragoste față de specificul și tradițiile propriei națiuni (1); 2. Doctrină politică bazată pe apărarea, uneori exagerată, a drepturilor și aspirațiilor naționale; 3. Tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține propriei națiuni.

• Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în Secolele XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale – Din fr. nationalisme.

Deci, despre ce vorbim? Despre dragostea față de tradițiile meleagurilor unde te-ai născut. Este vorba despre apărarea drepturilor și aspirațiilor naționale. Evident, ca să fie în ton cu statutul de colonie al românilor, cineva a avut grijă să insereze sintagma ,,uneori exagerată”. O expresie inutilă, astfel încît orice trădător să se lege de ea, în cazul în care cineva, un patriot român, așa cum a fost Corneliu Vadim Tudor, ar avea curajul să se ridice din genunchi. Și, mai zic academicienii care au conceput acest DEX, o ,,tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține propriei națiuni”. Deci, din trei cuvinte, Academia Română, că despre ea este vorba, a demonetizat termenul de naționalist, din proprie inițiativă. Mă mir că nu a adăugat ,,exagerat” și în dreptul dragostei față de specificul tradițiilor propriei națiuni, dar sînt sigur că este o chestiune de timp pînă cînd o să apară și acolo acest indescriptibil și total antiromân termen.

Mergem mai departe și citim că naționalismul este o ideologie derivată din conceptul de națiune, care a contribuit, în sec. XVIII – XX, la cristalizarea conștiinței naționale și la fomarea națiunilor și statelor naționale. Păi, cam așa a fost, coloniile au început pe atunci să își dorească să devină state, să fie independente, și au luptat pentru libertatea lor. Uite că țările care colonizau au pierdut, imperiile – fie că erau ele imense sau mai mici – au învățat din experiența anilor trecuți, așa că acum au grijă ca actualele colonii, așa cum este România, să nu mai aibă curajul să își dorească să redevină state, locuitorii lor să fie spălați pe creiere, iar ideea de naționalist să fie atît de distrusă, încît lumea să devină o seră imensă, o cultură de legume, fără reacție, fără nici un fel de dorință de a reprezenta ceva. Precum legumele, așa sînt și românii acum. Stau, înghit pe nemestecate tot ce li se livrează și se bucură cînd razele soarelui occidental îi mîngîie pe creștet. Asta e România începutului de mileniu, o eră nefastă, începutul sfîrșitului națiunii, întoar­cerea la ceea ce am fost cîndva, o colonie condusă de fanarioți, suptă de resurse. Deci, cam asta e cu definiția naționalismului. Cea impusă de Academia (anti)Română, pentru că Dicționarul Explicativ al Limbii Române realizat de această instituție este validat, poate prea exagerat de validat.

Dacă românul își dorește prosperitatea nați­unii și iubește țara în care s-a născut, înseamnă că este naționalist. Dacă dorește ca resursele țării, fie că sînt ele naturale, de capital, spirituale, religioase, intelectuale, educaționale, să fie bine păstrate, conservate, cultivate, este naționalist. Dacă dorește ca învățămîntul să fie unul real și benefic, dacă dorește ca propriul copil să nu plece aiurea prin lume, la spălat vase în afară, ci să crească și să își întemeieze o familie aici, în România, este naționalist. Dacă nu acceptă să își vîndă sufletul alături de alți trădători, și se luptă pentru valorile în care crede cu adevărat, acel român este naționalist. Dacă își dorește ca țara lui să fie bogată, să fie prosperă, înseamnă că este naționalist. Unde este exagerarea aici, în aceste cuvinte? Unde greșim noi, cînd avem aceste valori, identice cu cele ale liderilor europeni? Priviți conducătorii Europei, mai ales pe cei din vestul continentului, ei sînt naționaliști din născare, sînt poate extrem de naționaliști. TOȚI! Fie că este vorba de Merkel, fie că este vorba de Macron, fie că este vorba de Trump. Toți gîndesc în favoarea propriilor națiuni și nu este nimic exagerat în ce fac. Ei au drept obiectiv atragerea fondurilor la bugetul statului, aducerea de prosperitate cetățenilor lor, aducerea de profit elitelor, companiilor lor, fie că fac acest lucru în politica internă, fie, în special, în cea externă.

Olanda nu ne dă voie să fim în spațiul Schengen. Păi, sigur că nu, pentru că astfel îi sînt lezate propriile interese, iar profitul ei o să se diminueze. Germania își impune punctul de vedere în multe țări din Est. Companiile nemțești vînd puternic în România, așa cum vînd cam peste tot, inclusiv în Rusia. Nu îi interesează, nu au mamă, nu au tată. Sînt naționaliști pînă în măduva oaselor. Așa cum sînt și francezii, așa sînt și olandezii, și americanii, toți.

Tot acest conglomerat capitalist, care începe să se ciocnească tot mai puternic în piață, se numește ,,naționalism liberal”. Ei nu sînt decît la nivel declarativ, și pentru urechile proștilor care îi cred, ,,proeuropeni” „globaliști” și oameni de bine pentru națiuni. În fapt, ei sînt naționaliști, sînt apreciați în țările lor și votați pentru a atrage bogăție propriilor națiuni. Idioțeniile pe care le declară ei – pe care trepădușii de la București, fie că sînt din PNL, USR, PSD sau ALDE, le iau de bune – sînt pentru proștii care îi ascultă. Problema este că piesele lor de sprijin, canalele mediatice, au devenit antene de retransmitere a mesajului atît de puternice, încît omul simplu a încetat să mai gîndească singur, a încetat să mai fie român și s-a alăturat turmei. Cei care se împotrivesc, care nu vor să cedeze, sînt ori izolați, dacă sînt oameni simpli și fără forță asupra Sistemului, ori distruși mediatic sau băgați la închisoare, dacă reprezintă o amenințare. Voi, cei care acum sînteți contemporani cu cîntecul de lebădă al poporului român, vreau să vă uitați la cum a fost ,,executat” mediatic și la modul în care a fost izolat Corneliu Vadim Tudor, cum a fost blamat Adrian Păunescu, dar și alții. Ei nu puteau să fie atacați în Justiție datorită moralității ireproșabile, au fost atît de mult tocați de tot ce înseamnă canal media, odată cu venirea la putere a lui Traian Băsescu, cel mai mare bandit și trădător, nedovedit încă, al națiunii române.

De ce oare naționaliștii europeni, pentru că asta sînt cei care conduc Europa, nu își doresc ca spiritul național să renască în România? Pentru simplul motiv că nu doresc să piardă colonia care s-a predat fără să se tragă nici măcar un glonț. Nu vor să mai piardă bogăția României, așa cum, în general, nu mai doresc să piardă. Și pentru ca totul să fie adus la un numitor comun, partidele naționaliste care doresc să redevină puternice în Europa și să salveze valorile și tradițiile țărilor europene, sînt numite ,,fasciste” pentru că pînă și ele încep să realizeze că pierd teren. Ungaria este prima țară est-europeană care începe să realizeze că a fi naționalist este un lucru bun. Polonia la fel, chiar dacă lucrurile încă nu s-au tranșat încă la Varșovia. Țările care au cedat rapid și fără luptă, precum România, bîjbîie de colo-colo, prin subteranul Europei, fără să își recapete onoarea, verticalitatea și o minimă politică externă, tocmai pentru că partidele naționaliste autentice nu există pe plan local. Pentru că însuși naționalismul nu mai este respectat și înțeles, pentru că turma celor care nu mai gîndesc și validează ce li se impune la TV este din ce în ce mai numeroasă. Nu mai există nici un fel de reper, nici o valoare care să adune la un loc pe cei care iubesc cu adevărat România. Cel puțin, nu în spațiul public, pentru că sînt conștient că în țara noastră există o masă mare de români care doresc să fie respectați și să fie priviți cu prețuire în lume, nu doar în Europa.

Îmi amintesc de replica lui Jurjac (George Enescu), înainte de a pleca la Viena, în care o întreba pe mama lui dacă e bine să spună că este român celor de acolo, de teamă că ei vor înțelege că el se laudă. Uitați, dragi români, unde eram atunci și uitați, analizați și priviți în jur, să vedem unde sîntem acum. Nu doar că a fi român nu mai este un motiv ,,de laudă”, ci am ajuns paria Europei, în mai puțin de 30 de ani. Să ne felicităm? Cui îi datorăm această ,,cinste”? Pe cine să acuzăm, pe cine să lăudăm? Pe cine să punem la zid?

De ce să ne fie rușine, de ce să tăcem, de ce să nu zicem răspicat că naționalismul reprezintă cheia care deschide, cu adevărat, poarta elibe­rării economice, a independenței? Aceasta este calea prosperității națiunii tale, este drumul spre bogăția reală a României, nici pe departe fundătura despre care îți vorbesc falși profeți mediatici din televizoare. Așa cum spunea cel pe care poporul l-a numit Tribunul, ,,este prea mult pentru o națiune să moară și de foame și de rușine”, cuvinte de un adevăr dureros. Este prea mult pentru noi, românii, să fim și sărăciți și furați de resurse, să fim umiliți și furați de istorie și poate și de geografie, și să nu facem acel pas decisiv pentru a stopa această cădere. Poate că este prea tîrziu, poate că șansa României de a redeveni stat, a fost pierdută. Poate că însăși națiunea se va dizolva în propria ei necunoaștere și nesimțire. Poate. Eu sper ca cei care își doresc să trăiască într-o țară liberă, bogată și independentă, nu într-o colonie, să iasă din umbra în care s-au autoexilat, și să lupte. Iar primul pas în această luptă, în acest război al minților, al caracterelor, este doar un dialog cu ei înșiși, în care să își ofere răspunsuri corecte, reale, dar și ieșirea completă din zona lor de confort. Dacă nu o fac pentru ei, măcar să o facă pentru viitorul copiilor lor.

Naționalismul românesc trebuie să fie inclus în ADN-ul poporului, astfel încît cei care vor ajunge să conducă țara asta, să știe exact ce au de făcut, și să nu trădeze sau să fure, să nu își ia comisioane și să nu ucidă viitorul acestei națiuni, așa cum au făcut toți cei care s-au perindat pe la putere, începînd cu 23 decembrie 1989. Comunismul nu este o opțiune. Naționalismul de tip liberal, autentic și luminat, este! Și acest lucru trebuie să fie privit serios de tînăra generație, de cei care ies acum de pe băncile școlilor, de pe băncile facultăților. Ei trebuie să impună acest mod de a face bani, de a face politică. Naționalismul liberal a făcut România Mare. Tot acest mod de gîndire, acest curent pe care tinerii trebuie să-l readucă în prim plan, va reda independența si bunăstarea națiunii. Fie că are să fie acum, fie că are să fie peste 100 de ani.

Nu uitați, voi cei care încă mai aveți îndoieli, că cel mai mare pericol pentru cei care acum conduc România, și nu ne referim aici la papițoii de politicieni români, este ca sentimentul naționalist să renască pe aceste plaiuri. Pentru ei ar fi un dezastru, ar fi finalul unui furt care a început acum trei decenii. Naționalismul este cea mai mare sperietoare și, din acest motiv, vor continua să-l demonetizeze, să îi izoleze pe cei care simt românește, prin mass-media cumpărată de ei, prin televiziunile lor, prin paginile lor de Internet, prin politicienii lor. Ei nu vor ca tu, române, să gîndești. Ei te vor o resursă, o baterie, o legumă. Îți dorești să trăiești așa? E timpul să ieșim din Matrix, e timpul să contăm!

Tano

Păreri și opinii