Ileana Stana Ionescu – savoare, umor şi generozitate (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Povesteam deunăzi, fie aniversînd-o pe Tamara Buciuceanu-Botez, fie comemorîndu-l pe Bibanu’, despre acele vremuri de aur ale comediei româneşti cînd aproape fiecare duminică era îmbogăţită, după-amiaza la „Album dominical“ sau seara la „Varietăţi“, de scăpărătoarele scenete scrise în majoritate de Dan Mihăescu şi Grigore Pop, pentru a da naştere sclipirilor de umor irezistibil cu care ne lumina existenţa vasta noastră galerie de actori comici. I-am enumerat atunci, cu recunoştinţă, pe Toma Caragiu, Vasilica Tastaman, Jean Constantin, Cornel Vulpe, Ştefan Tapalagă, Marius Pepino, Puiu Călinescu, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Ştefan Bănică – precum şi Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Mişu Fotino, Sebastian Papaiani, şi alţii care, cu voia Bunului Dumnezeu, încă se mai află printre noi.
Indispensabilă şi scăpărătoare, nu lipsea dintre ei aproape niciodată Ileana Stana Ionescu – întruchipînd mereu neveste agitate, funcţionare nervoase, măturătore cu aplomb, vînzătoare entuziaste şi zeci de alte personaje care, pur şi simplu, erupeau de energie şi ironie, satirizînd tăios atîtea tipare feminine din jurul nostru. Marea actriţă s-a născut în 1936, la Brad, în judeţul Hunedoara. A urmat liceul teoretic, pentru ca imediat după aceea, la numai 19 ani, să debuteze cu rolul Agnes din „Şcoala femeilor“, de Moličre, la Teatrul de Stat din Reţiţa. A urmat o perioadă petrecută pe una dintre cele mai prestigioase scene de provincie, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1959 – 1965), după care s-a stabilit definitiv la Teatrul Naţional din Bucureşti, căruia, din 2002, i-a devenit şi societar de onoare, alături de alţi mari actori care, de-a lungul anilor, au înnobilat această dintîi scenă a ţării.
Printre numeroasele ei roluri se numără Prostituata din „Generalul şi nebunul“, de Angelo Vagenstein şi Chiralina din „Coana Chiriţa“, după Vasile Alecsandri (colaj dramatic de Tudor Muşatescu – spectacolul a ţinut scena timp de 10 ani, fiind şi cel dintîi în care am văzut-o vreodată). A mai primit Premiul Teatrului Naţional pentru activitatea artistică, 1976, Premiul special al juriului pentru întreaga activitate artistică, 1985, Premiul de Excelenţă UNITER, Trofeul Dionysos pentru „O batistă în Dunăre“, de D.R. Popescu, (regia Ion Cojar, 1998), sau Clacheta de Aur U.A.R.F. pentru merite deosebite în dezvoltarea artei şi culturii cinematografice, 2001. Se mai distinge şi activitatea ei politică, reprezentantînd ca deputat minoritatea italiană din România, în legislatura 2000-2004.
(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI