Ilie Năstase, frumosul nebun care a cucerit tenisul (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Cînd spui Ilie Năstase, indiferent în ce colţ de lume te-ai afla, interlocutorului îi apare pe buze, aproape involuntar, un zîmbet. Ar fi şi greu să te gîndeşti altfel decît cu amuzament la primul lider mondial din istoria clasamentului ATP, un jucător al cărui renume de „nebun“ al arenelor l-a depăşit cu mult pe cel de sportiv de top. Năstase, „Nasty“ pentru străinii cărora numele românilor le-au fost întotdeauna imposibil de pronunţat, s-a născut imediat după al II-lea război mondial, pe 19 iulie 1946, într-un Bucureşti contrastant – în parte devastat de ororile conflagraţiei, în parte entuziast pentru că, în sfîrşit, venise pacea şi, în fine, în parte tremurînd cu gîndul la bocancul sovietic ce ameninţa să strivească întreaga ţară. A început tenisul la Steaua, Clubul Armatei în perioada comunistă şi clubul ale cărui culori le-a apărat pe tot parcursul carierei. Românul a „scos capul“ în străinătate pe la 16-17 ani, atunci cînd a început să participe la turneele de amatori. Extraordinar de talentat, Ilie Năstase a avut şi şansa uriaşă de a exploda în momentul de cumpănă al tenisului mondial, adică atunci cînd acest sport începea să facă paşi mari şi hotărîţi către trecerea la profesionism. În 1969, la 20 de ani, însuşi Năstase devine jucător de tenis profesionist, asta după ce îşi făcuse un (re)nume cu puţin timp înainte. În 1968, în cadrul Turneului de la Cairo, Egipt, puştiul Ilie Năstase îl învingea pe Ken Fletcher, campionul de la Wimbledon din acel an, în proba de dublu mixt. Victoria în sine, deşi surprinzătoare, poate că nu înseamnă atît de mult, însă maniera în care aceasta a fost obţinută spune totul despre sportivul care avea să devină românul. „Aveam 18-19 ani pe atunci… Pe timpul ăla, nu aveam nici rachete de firmă, nici adidaşi, aveam nişte teneşi chinezeşti în care jucam şi care nu aveau nimic pe talpă. Eram ca pe gheaţă, alunecam la fiecare pas. Şi atunci mi-am scos teneşii, i-am aruncat departe de teren, să nu calc pe ei, şi am jucat în ciorapi. În anul ăla, Fletcher cîştigase Wimbledonul şi l-am bătut pînă la urmă“, povesteşte Ilie Năstase. „Nasty“ s-a consacrat cu adevărat în prim-planul tenisului mondial în 1969, atunci cînd, alături de prietenul său, Ion Ţiriac, a dus România pînă în finala Cupei Davis. Au urmat alte două finale consecutive, în 1970 şi 1971, însă, din nefericire pentru noi, toate au fost pierdute. Tot în 1969, a venit şi prima mare victorie în circuitul mondial, atunci cînd a invins în cadrul competiţiei de la Stockholm. Realizările lui Ilie Năstase în tenis sînt uimitoare şi în zilele noastre şi merită amintite cu fiecare ocazie. La capitolul Grand Slam, românul se mîndreşte, la simplu, cu două victorii (US Open – 1972 şi Roland Garros – 1973) şi alte trei finale (Roland Garros – 1971, Wimbledon – 1972 şi Wimbledon 1976), la dublu, cu trei finale cîştigate (Roland Garros – 1970, Wimbledon – 1973 şi US Open – 1975) şi două pierdute (Roland Garros – 1966 şi Roland Garros 1973), iar la dublu mixt cu două victorii (Wimbledon – 1970 şi Wimbledon – 1972) şi o finală pierdută (US Open – 1972). Are, de asemenea, cinci finale consecutive în Turneul Campionilor, în perioada 1971-1975, patru dintre ele fiind cîştigate. În istoria tenisului figurează cu 102 turnee cîştigate (57 de simplu şi 45 de dublu), fiind unul dintre cei numai cinci sportivi care se pot mîndri cu o asemenea performanţă. Pe 23 august 1973, Ilie Năstase este desemnat de ATP ca fiind primul lider al clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti. Românul s-a menţinut pe această poziţie timp de 40 de săptămîni, pînă pe 2 iunie 1974.

(va urma)

Marius Doroftei

COMENTARII DE LA CITITORI