Imposibila colindă

in Poeme

Moş Ioane, moş Ioane,
Ieşi bătrîne la fereastră
Şi cu lacrimile-n flăcări
Să asculţi colinda noastră!

Să te doară iar cuvîntul
Ce din cer parcă se lasă,
Că născîndu-se Mesia
Moş Adam se-ntoarce-acasă.

Tremură sub streşini vîntul
Îngînînd un axion
Cînd smerit ca-n rugăciune
Plînge bietul moş Ion.

De un an ne tot aşteaptă,
De un an e frămîntat:
Oare vin colindătorii?
Doamne, dacă ne-au uitat!…

Iar acum cînd stăm în faţa-i
Cît mai bine să ne vadă,
Simt lumina cum se frînge
Printre fulgii de zăpadă.

Şi colinda lin răsună
Cu ecoul stins departe,
Ca o mitică răsplată
Şi o pace fără moarte.
Moş Ioane, moş Ioane,
Iată, ninge peste sat,
Şi din piscul vieţii mele
Mă întorc la colindat.

Trec pe uliţa bătrînă
Şi nimic nu-mi iese-n cale,
Doar salcîmii mai îngînă
Un colind celest de jale.

Te-ai mutat demult, bătrîne
Într-un loc unde ţi-e bine,
Şi toţi moşii ca zăpada
Au plecat la fel ca tine.

Cui să mai colind azi, oare,
Dacă nu vă am pe voi?
Plîng salcîmii trişti pe dealuri:
Doamne, spune ce-i cu noi!…

Am umblat de-a lungul satul
Şi de-a latul am umblat,
Dar luminile sînt stinse,
Nici un OM n-am colindat.

M-am întors umil acasă,
Vîntul tremură sub grindă
Şi ascult plîngînd salcîmii
Cea mai tragică colindă.

ILARION BOCA

COMENTARII DE LA CITITORI