În 2016, în jurul Mării Negre, erau peste tot militari

in Lecturi la lumina ceaiului

Nu prea avem la îndemînă informații despre cum ședeau lucrurile cu turismul în Rusia de pe vremea țarilor. Și aceasta pentru că, în situația în care ne găsim, cu sursele documentare distruse de inundațiile catastrofale din luna mai 2016, ne-a fost peste mînă să aflăm cîte ceva despre afluxul vizitatorilor de altădată în această țară întinsă pe două continente. Noroc însă cu memoria, care a înmagazinat destule impresii de călătorie în țara sovieților, lăsate posterității de atîția scriitori români și străini. Și îl alegem, la întîmplare, pe româno-francezul Panait Istrati care, sedus de binefacerile societății comuniste din URSS, atît de lăudate după 1920, cea mai bună dintre societățile posibile, a făcut o vizită la fața locului, să vadă ce și cum, și să se minuneze. Dar decepția i-a fost cumplită, motiv pentru care a scris o carte, ,,Spovedaniile unui învins” (1929), și un eseu, ,,Omul care nu dorea nimic” (1930). Comunismul instalat în URSS de Lenin, Troțki și Stalin era altfel decît comunismul teoretizat de Marx și Engels, adică o utopie, în sensul că, în ciuda progreselor economico-sociale și culturale vizibile, se înregistrau și multe anomalii, ca de exemplu, prigonirea Bisericii, precum și privilegiile și opulența liderilor comuniști față de sărăcia cumplită a masselor. Și rău a făcut Istrati cu sinceritatea sa, căci și-a pus în cap toată ovreimea comunistă din Franța și nu numai. Tonul acestei atitudini l-a dat scriitorul Henri Barbusse care, într-un articol publicat în ,,L’Humanité”, l-a acuzat pe scriitorul nostru de atitudine ,,antisovietică”. Așa cum se știe, ,,antisovietismul” era o teorie lansată de fosta Internațională Comunistă și se referea la dezacordurile obiective ale unor state comuniste față de poziția URSS pe plan internațional. Și, în mod necesar,
trebuiau nimicite toate ,,rătăcirile” care ar mai fi izbucnit ici și colo.

Tot la fel avea să o pățească și Constantin Virgil Gheorghiu care, prin cartea sa, ,,Omul care călătorea singur” (1954), a fost acuzat de antisemitism și de atacuri la adresa democrației instalată în URSS și în alte țări comuniste, precum și în România lui Petru Groza. Cam în aceeași perioadă, în timpul primului război, o experiență asemănătoare trăise și scriitorul Constantin Constante, părintele pictoriței Lena Constante, fostă deținută politic, și socrul matematicianului Grigore Moisil. De la acest neobosit călător ne-a rămas o carte, ,,Colindînd prin Rusia Sovietică. Note și impresii de călătorie, 1916-1918”, care, între altele, ne dezvăluie multe din obiceiurile și tradițiile rușilor, cum ar fi: mîncatul semințelor de floarea-soarelui, existența, în toate orașele și colțurile de stradă, a kipiatokurilor, butoaie cu apă fierbinte, pentru prepararea ceaiului. Amănunte despre sufletul rusului, oscilînd între bunătate, răutate, milă și cruzime. Să nu uităm și că Rusia este (era) patria galoșilor. Dar și armeanul din București Levon Harutiunian a fost nevoit să trăiască o vreme în lagărele politice din Siberia (1945-1956). Cu acest prilej, prizonierul memorialist a cunoscut alte aspecte ale rușilor, privitoare la moralitate, sălbăticia și primitivismul unora, noi metode de suprimare, corupția sistemului și viața cumplită din lagăr etc.

După instalarea comunismului și începutul sovie­tizării României, și alți scriitori au avut privilegiul să călătorească prin URSS, cum ar fi Sadoveanu, G. Călinescu, E. Barbu, Camil Petrescu, Jebeleanu și atîția alții. De data aceasta, atenția lor a surprins numai aspecte laudative la adresa constructorilor socialismului.

După 1990, dorința unora de a vizita fosta Uniune Sovietică a scăzut, și numai cei extrem de curioși și curajoși s-au încumetat la un drum atît de lung și plin de pericole. Dintre ei, astăzi îi acordăm atenția cuvenită ziaristei Sabina Fati. În anul 2015, ea a publicat volumul ,,Singură pe Drumul Mătăsii: 80 de zile, 15.000 km, 2.500 de ani de istorie” prin care, reeditînd performanța fictivă a lui Jules Verne, și-a propus și a reușit să viziteze China, cele 6 republici din Asia Centrală, precum și Iran, Georgia și Turcia. În felul acesta, ne-a pus la dispoziție nu numai istoria unor locuri puțin cunoscute, ci și perspectivele extrem de prielnice pentru locuitorii respectivi. Care, deținînd zăcăminte uriașe de gaze naturale, tentează, în egală măsură, trei imperii la fel de fioroase: Rusia, China și SUA.

Rezumînd o carte atît de valoroasă într-o frază, Sabina Fati ne avertizează: pe Drumul Mătăsii de astăzi mărșăluiesc, în pas cadențat, China și Rusia, în timp ce SUA, trezindu-se tîrziu, au pierdut acest război. Americanii au făcut o greșeală majoră: au sprijinit politic și militar China care, astfel, a devenit periculos de puternică. La rîndul ei, Rusia, stăpînind zona sute de ani, ridică pretenții îndreptățite de hegemonie. Și unii, și alții, deși se dușmănesc, s-au aliat și au pus stăpînire pe Europa. Acesta este viitorul.

Retrăgîndu-se acasă, pentru reajustarea forțelor, Sabina Fati a pornit la un alt drum, la fel de lung, în jurul Mării Negre, care s-a materializat într-o carte de 460 de pagini, ,,Ocolul Mării Negre în 90 de zile”, apărută în anul 2016 la Editura ,,Humanitas”. De data aceasta, efortul cititorului a fost mai lesnicios, căci zona ne este, în parte, cunoscută, și mesajul pare mai ușor de înțeles. Plecarea Sabinei Fati s-a făcut din Constanța și, în continuare, folosind autobuzul, vaporul și trenul, drumul ei a trecut prin Ucraina (Cetatea Albă, Nikolaev, Herson, Mariupol, Harkov) – Rusia și Crimeea (Odesa, Feodosia, Sevastopol, Soci) – Georgia și Abhazia (Batumi) – Turcia (Trabzon, Samsun, Sinop, Istanbul) – Bulgaria (Burgas, Varna) – România (Mangalia). Un drum trecînd prin 7 țări, traversînd 8 granițe și consumînd fix 90 de zile.

Notîndu-și impresiile de călătorie prin Ucraina și Rusia, bazate pe aspecte eminamente politico-socio-economice și culturale, autoarea cărții a folosit fix 100 de pagini. În schimb, s-a dovedit și mai concisă cînd a explicat, ca un comentator politic de înaltă clasă, cauzele conflictului ruso-ucrainian din 2014: ,,SUA și aliații ei vest-europeni poartă cea mai mare responsabilitate a crizei din Ucraina, și rădăcina răului provine din ideea expansiunii NATO, ca element central al strategiei de a scoate Ucraina de pe orbita Moscovei”. Și, rămasă fără pavăza ei, s-ar impune o concluzie de bun-simț: Rusia ar fi o pradă ușoară în fața trupelor NATO ajunse pînă sub zidurile Kremlinului. În consecință, și cu asta am terminat, Putin este îndreptățit să sune mobilizarea pentru apărarea țării. Destul că suportă din greu consecințele prostescului embargou economic, impus de aceleași forțe, ca urmare a anexării de către Rusia a Crimeii care, oricum, era vechi teritoriu rusesc. Ce reacție ar avea SUA dacă Putin ar amplasa trupe la granița de sud a Canadei? Dar, din păcate, asemenea raționamente nu le auzim la televiziunea publică.

Sabina Fati și-a ales vremuri tulburi să ocolească Marea Neagră în sensul acelor de ceasornic, sau poate nu s-a putut altfel, cine știe? Dovadă granițele închise și furnicarul de militari, înarmați pînă-n dinți, care au împiedicat-o să meargă pe lîngă litoral, obligînd-o la un ocol de 500 de km și nopți nedormite. Cum ar fi drumul la Odesa, care, în loc să ducă direct în inima Crimeii, la Simferopol, face un ocol spre nord, la Harkov. Apoi, după o buclă în jurul Mării Azov, a fost silită să coboare spre Rostov-pe-Don, și de aici, mai departe, spre Kerci, Novorossisk și Soci. Cauza fiind, cum se știe, războiul dintre Rusia și Ucraina, izbucnit în 2014 și soldat cu anexarea Crimeii.

Vizitarea celor mai importante clădiri și parcuri din Soci, cum ar fi ,,Dacea verde”, vestita casă de vacanță a lui Stalin, îi oferă jurnalistei noastre prilejul să ne aducă aminte de sîngerosul dictator, dacă nu cumva ne era dor de el. ,,Stalin era scund de statură (1,65), nu știa să înoate și se temea de apă. Umbla prin apa din piscină, o apă de mare adusă cu cisternele, crezînd că e mai sănătos, în loc să înoate. În schimb, nu-i plăcea să pășească prin apa mării, prin valurile de la mal (…) Ca tuturor dictatorilor, și lui Stalin îi plăcea să joace șah. Că o făcea la Kremlin sau în casele sale de vacanță din întreaga Rusie, el juca șah în picioare. Se plimba gînditor în jurul mesei și, cînd era cazul, apuca piesa adversarului și o înlocuia satisfăcut cu piesele sale. Cea mai grea sarcină o avea adversarul, care trebuia să joace inteligent și cînd pierdea. Altfel, putea să-și piardă viața sau să ajungă în Siberia (…) Construită în 1937, pereții vilei lui Stalin sînt verzi și groși de 70 cm, camerele sînt friguroase și nu au covoare, căci dumnealui era suspicios și voia să audă tot ce se întîmpla în jurul său. Deși deschisă turiștilor cu 200 de dolari pe noapte, vila era mai rar vizitată din cauza frigului (chiar și vara), dar și din cauza fantomei lui Stalin…”.

Intrînd în contact cu ziariștii locali și chiar cu simpli cetățeni, extrem de volubili în fața străinilor, Sabina Fati mai află că, din cauza consumului exagerat de alcool (mai ales vodcă), 10% dintre bărbații ruși, dar și din ce în ce mai multe femei mor înainte de 55 de ani. Și fiindcă veni vorba de vicii, în Rusia alcoolul și fumatul nu se practică decît acasă și în restaurante, nu și în locurile publice. Altfel, riști amenzi. Dar Sabina Fati are și umor: ,,În perioada URSS, soțiile primeau bilete la băi individual. Urmau: aventuri, curvăsărie, copii din flori, bătăi, divorțuri. Și acum e la fel…”.

O situație asemănătoare o întîlnești și în Georgia. În perioada 1991-1993, s-a desfășurat războiul dintre georgieni și abhazi, provocat de intenția georgienilor de a deschide la Suhumi o filială a Universității din Tbilisi. Pînă atunci, georgienii și abhazii trăiseră în pace și armonie… Dar și-au băgat coada politicienii criminali și analfabeți. (Exact ca noi, cu ungurii.) Urmarea: 20.000 de morți și 200.000 de refugiați. Rușii au profitat și au pus gheara pe Abhazia care, pînă în 1990, era considerată Coasta de Azur a Mării Negre. Pe turci se pare că nu-i mai interesează regiunea, ca pe vremea sultanilor. Căci au probleme mult mai serioase în interior, cum ar fi relațiile incomode dintre islamiștii președintelui Recep Erdogan și europeniștii coborîtori din ideologia măritului Kemal Atatürk. Un alt pericol îl reprezintă pretențiile teritoriale ridicate de kurzi. Cît despre bulgari, aliații tradiționali ai rușilor, a nu se uita că Todor Jivcov ceruse ca Bulgaria să devină republică unională sovietică. Cine nu crede, să-și petreacă vacanța la Burgas, suprasaturat de ruși, stabiliți aici, sau numai în tranzit. Investițiile masive realizate aici de oligarhii ruși, precum și concesionarea Portului Burgas pe 30 de ani unei companii rusești au întărit și mai mult vechea prietenie bulgaro-rusă, făcînd imposibil proiectul lui Klaus Iohannis de a înființa o flotă NATO, româno-bulgaro-turcă, împotriva rușilor. În acest timp, românii, aliați cu americanii, se sumețesc să lupte împotriva vecinilor. Dar cu ce, din moment ce și-au desființat armata, în nădejdea că NATO le va sări în ajutor? Cît despre submarinul ,,Delfinul”, cumpărat de la ruși în 1985, cu scopul de a vîna… submarine nucleare, acesta zace la Constanța, mîncat de rugină. La fel ca fregatele luate pe bani grei de la hoții de britanici.

În încheiere, să procedăm și noi ca Sabina Fati și să dăm încolo un subiect atît de complicat, precum un conflict cu Rusia, notînd ce prăjituri a consumat ea în periplul ei atît de interesant.

Bunăoară, la Berdiansk s-a delectat cu celebrele gogoși cu cartofi, tradiționale în tot spațiul ex-sovietic. La Mariupol – ,,Oriahovii”, un tort făcut din nucă, ciocolată și căpșune. Ceai negru de tei. La Rostov-pe-Don, într-o cofetărie, unde se cîntă jazz, gustă din tortul ,,Napoleon”, numit așa după victoria rușilor împotriva francezilor, din 1812. De la Soci la Batumi cu vaporul, ocolind Abhazia. Putea trece granița mult mai simplu, dar n-ar fi intrat în Georgia, fiindcă se opune poliția. Poate de aceea nu i-a plăcut ,,Akamis”, un fel de mămăligă fiartă în must și lăsată la uscat pe sfoară. Oroare! La Trabzon – înghețată de salep, un fel de pudră făcută din tulpină de orhidee sălbatică, cu un gust incredibil. La sfîrșit, ceai, băutură tradițională a turcilor, care, astfel, rivalizează cu rușii, englezii și chinezii. De la Varna la Mangalia, 115 km făcuți cu autobuzul. Odată ajunsă în patrie, Sabina Fati se jură că nu mai pune gura pe dulciuri. O fi făcut diabet?

PAUL SUDITU

Păreri și opinii