În amintirea inegalabilului bariton Dan Iordăchescu

in Alte știri

 

 

Dan Iordăchescu ne-a încîntat, de-a lungul anilor, cu vocea sa, care a pătruns şi în cel mai împietrit suflet al spectatorilor. Pe lîngă activitatea de la Operă, acesta a fost şi profesor universitar la Academia de Muzică din Bucureşti. Prin vocea sa, luată parcă din infinitul imperceptibil al sunetelor, a dat fiecărei note muzicale o tonalitate aparte, care oferea profunzime operelor sale, cizelîndu-le, astfel, cu mult rafinament. Glasul său te ajuta să descoperi adevărate minuni ale muzicii, el reuşind să transmită adevăratele trăiri ale personajelor prin fiecare notă muzicală. Toată viaţa a studiat în acest domeniu – a susţinut şi cursuri de masterat în cîteva ţări din lume -, în acest mod el reuşind să interpreteze orice arie, din orice operă, indiferent de complexitatea ei. A muncit foarte mult, o muncă aproape extenuantă, dar a avut şi satisfacţii atunci cînd a adus în faţa publicului interpretarea perfectă. Prin vocea sa, desprinsă, parcă, din glasul Universului, muzica suna altfel, acest lucru putîndu-l realiza doar artiştii care au har de la Dumnezeu. Cariera l-a purtat pe cele mai importante scene de operă, printre care Scala din Milano, Opera de Stat din Viena, Opera din Paris, operele din Seattle, Hamburg, München, Berlin, Sankt-Petersburg, Los Angeles ş.a. Îi mulţumim inegalabilului bariton Dan Iordăchescu pentru munca depusă, pentru cei 61 de ani de carieră neîntreruptă, el fiind unul dintre cei mai longevivi interpreţi din lume. Dumnezeu să-l ierte.

IRINA-IOANA HRUŞCĂ

COMENTARII DE LA CITITORI