În Bucureşti a existat un bordel… Casanova! (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Nu era un caz izolat, căci la fel se întîmpla cu toate fetele care-i trecuseră comisarului prin mînă şi care veneau de la spital. Banii cîştigaţi lunar pentru acest gen de servicii se ridicau la 12.000 de lei, dar el afirma că jumătate trebuia să-i dea celorlalţi agenţi cu care colabora. Se pare că acest comisar făcea mult mai mult. Plasa prostituate clandestine, protejate de el, în diverse servicii, ca telefoniste, dactilografe, etc., pentru a le uşura procurarea de clienţi, la adăpostul unei false onestităţi. El a reuşit să plaseze o astfel de femeie şi la Camera de Comerţ, dar impostoarea a fost repede descoperită.
Nici medicii nu erau străini de afacerile cu carne vie, ei dîndu-le femeilor aviz favorabil la vizite medicale, la care pacientele nici nu se prezentau. Necazul survenea cînd femeile erau prinse şi trimise la Spitalul Colentina, unde doctorii de acolo constatau că sînt bolnave. Astfel de practici constituiau adevărate pericole sociale, prin posibilităţile de infestare şi nivelul inexistent al protecţiei, iar pentru femei riscul era şi mai mare, ele rămînînd netratate. Prima însă interesul material, banii cîştigaţi de un astfel de doctor ajungînd la 10.400 de lei lunar, numai din afacerile cu prostituate.
Autorităţile şi mass-media aveau liste întregi de case în care se practica prostituţia, dar care apăreau sub formă de camere mobilate. Astfel, în 1932, existau 58 de nume de proprietari, iar străzile vizate erau Crucea de Piatră, Brezoianu, Cantemir, Nerva Traian, Ştirbei Vodă, Mavrogheni, Dinicu Golescu, Popa Soare şi, culmea ironiei, Strada Sfinţilor, precum şi Strada Poliţiei. Uneori listele nu conţineau nume ale persoanelor care locuiau acolo, ci numai adrese, casele fiind ţinute de grupuri de prostituate.
Femeile care practicau prostituţia se întîlneau nu numai în bordeluri, dar şi în hoteluri de prestigiu din capitală, nemaivorbind de hotelurile ordinare, de la periferie. Pe lîngă „fetele” din bordeluri şi cele ce-şi făceau veacul prin hoteluri, mai erau şi aşa-numitele „dame de consumaţie”, care operau numai prin localuri anumite, cunoscute sub numele de „café-chantan”, „varieté” etc. Erau descrise ca avînd un fizic ce lăsa de dorit şi destul de obscene în discuţii. Se convenea cu clientul asupra preţului, apoi plecau împreună la ea acasă ori la vreun hotel, iar banii se luau cu anticipaţie.
Un binecunoscut imobil din cartierul Crucea de Piatră era ,,Casanova”, o clădire considerată măreaţă, ridicată „în linii de arhitectură severă”. Imobilul avea 6 etaje, care beneficiau de amenajări occidentale, şi era considerat a fi „Societatea pe acţiuni a proxenetelor din Cruce”. Acolo domnea o ordine desăvîrşită, iar „fetele” erau îmbrăcate în halate albe, impecabile, cînd era vorba de inspecţii. Nici camerele lor nu arătau rău: în toate era ordine şi era respectată igiena. De altfel, o inspecţie inopinată într-un bordel nu mai lua pe nepregătite restul caselor de toleranţă. Explicaţia era destul de simplă: toţi proxeneţii erau înrudiţi între ei. Nu toate bordelurile aveau condiţii de felul celor de la ,,Casanova”. Unele, însă, chiar dacă nu se ridicau la standardele acestuia, erau totuşi rezonabile. Camerele erau relativ curate, iar salonul de primire avea pian şi radio, de unde muzica la modă se auzea mai ales seara. Cu toate acestea, multe din casele de toleranţă erau mizere, avînd camerele mobilate cu un gust îndoielnic şi zidurile interioare acoperite cu afişe îngălbenite ale vedetelor de pe ecranele cinematografelor.
Dar cine erau mai îndeaproape femeile care populau casele de toleranţă? După cum s-a mai spus, fete sărmane, multe minore, ademenite de un trai uşor şi cu speranţe de îmbogăţire, ori pur şi simplu azvîrlite în acest carusel al cărnii, fără să ştie cum şi de ce. În general foarte tinere, unele de-a dreptul frumoase. De altfel, la controalele medicale efectuate, destui doctori au constatat că aceste femei erau deosebit de pudice, fapt ce contrasta puternic cu „meseria” pe care o aveau. Fiecare dintre ele avea carnet de sănătate şi trebuia să primească cam două vizite medicale pe săptămînă, deşi majoritatea bordelurilor foloseau serviciile unui medic particular. Era o ciudăţenie a legii sanitare. Un alt lucru curios era faptul că aceste femei erau foarte credincioase, şi în fiecare cameră de bordel exista deasupra patului cîte o candelă ce lumina figura senină a Maicii Domnului.
Unele prostituate erau măritate. Veneau numai seara la bordel şi pîndeau trecătorii, clienţii fiind recrutaţi adesea dintre hamali, ordonanţe şi servitori. Ceea ce nu ştiau însă cei ce beneficiau de serviciile lor era faptul că mai toate aveau sifilis şi făceau injecţii. Rare erau prostituatele care aveau dantura perfectă şi erau sănătoase. Majoritatea îşi povesteau viaţa fără nici o sfială. Destule dintre ele găseau situaţia în care trăiau firească şi nu regretau nimic. Poate doar că nu erau mai tinere şi nu aveau şi ele un salon. O făceau pentru a putea trăi, nu în lux, ci pur şi simplu pentru o pîine. Altfel, nu aveau ce mînca. De altfel, viaţa lor era o adevărată dramă, căci proxeneţii aveau grijă de ele doar atîta timp cît „produceau”; atunci cînd nu mai erau căutate, deveneau un balast nefolositor şi erau abandonate, asta dacă nu mureau între timp.
Practicarea prostituţiei, clandestine ori autorizate, a reprezentat, dintotdeauna, atît la noi, cît şi în întreaga lume, o problemă reală, gravă, care nu şi-a găsit încă rezolvarea, şi greu se poate spune dacă viitorul o va soluţiona în vreun fel.

Sfîrşit
LELIA ZAMANI

COMENTARII DE LA CITITORI